Obama spune că vrea să le întindă o mână de ajutor musulmanilor

Barack Obama vrea să restaureze imaginea Statelor Unite în străinătate, în special printre musulmani”, a spus el într-un interviu din „Chicago Tribune”, în care a mai precizat că a planificat să ţină un discurs într-o capitală a lumii islamice, după punerea sa în funcţie.

“Cred că avem o oportunitate unică să restaurăm imaginea Americii în lume şi în lumea musulmană, în special”, a spus preşedintele american ales, în acest interviu publicat în noaptea de marţi spre miercuri pe site-ul cotidianului.

Obama, care va intra în funcţie pe 20 Ianuarie, şi-a exprimat dorinţa sa “neobosită” de a “crea o relatie de respect reciproc şi de parteneriat cu ţările şi popoarele de bună credinţă, astfel încât să încercăm să prosperăm împreună.”

Lumea “aşteaptă să audă acest mesaj,” spune el.

Cu toate acestea, administraţia sa, în viitor, nu va renunţa la lupta împotriva terorismului, a adăugat el, referindu-se la atacurile recente din India.

“Mesajul pe care vreau să-l trimit este că vom fi inflexibili în lupta împotriva terorismului şi extremismului, care s-a văzut în Bombay,” a spus el în acest interviu.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.