Efi Sarri – o cantareata de top din Grecia, transformata de o manastire

Interviul de mai jos, cu Efi Sarri, a fost recent realizat de “Down Town Cyprus”, în ziarul Phileleutheros. Efi Sarri este una dintre cele mai populare cântărețe din Grecia, care a trecut prin momente foarte dificile în ultimii ani, acestia conducand-o la o cautare si redescoperire a credintei sale.

Ce te-a condus spre monahism, Efi?

“Inca din copilăria mea (…), am mers de multe ori la biserică împreună cu părinții mei, până în adolescență, am postit, m-am rugat și m-am dus la un preot, care era si parintele meu duhovnicesc (…) si de multe ori m-am spovedit. Apoi, din cauza implicării mele in muzica, lucrurile s-au schimbat oarecum. Dar, numai aparent. Deși nu am mai mers atât de des la biserică, din cauza muncii mele, mereu în cabina mea a existat o icoană a Maicii Domnului – despre care cred ca, într-un fel, m-a protejat de capcane, așa că am simțit că Cineva, undeva acolo sus, ma vedea si se ingrijea de mine.

Ce vrei să spui? În timp ce cântai “în paturi străine, ma vei visa pe mine”, în același timp, aprindeai lumanari?

De ce nu? Ce este atât de ciudat? Cel fără de păcat, sa arunce primul piatra. Cine mă va judeca? Una am facut-o pentru viață, celălalta pentru sufletul meu. Desigur, am fost foarte atenta cu aceste lucruri, pentru că nu am vrut ca toată lumea, în locurile în care cântam, să mă tachineze pe tema credinței mele.

De la a crede in Dumnezeu si sfinți, pana la a merge intr-o manastire este o distanta foarte mare.

Sunt de acord. Dar, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru mine, am dat peste cateva scrieri, printr-un coleg de încredere de-al meu(…) – am simțit in cuvintele lor o “dragoste ascetica”, am pornit in cautarea acesteia și am fost surprinsa să o descopar cu adevarat în oamenii virtuoși.

Când s-a întâmplat asta, Efi ?

În urmă cu patru ani, când Lakis Lazopoulos a început să-si bata joc de mine prin intermediul show-ul lui, sa faca lucruri scandaloase împotriva mea, violandu-mi sufletul. Acesta a fost momentul in care am sunat, singura, noaptea, la o mănăstire de maici, din suburbiile de est ale Atenei. Am vorbit cu stareța, i-am spus cine eram și, bineînțeles, m-a recunoscut, spunandu-mi ca “drumul lui Dumnezeu este deschis pentru toată lumea”. Și, vocea ei doar prin telefon si m-a calmat.

Și, apoi, în cele din urmă ai mers la o mănăstire?

Pentru aproximativ patru saptamani, m-am dus aproape în fiecare seară la această mănăstire și m-am rugat. Am vorbit cu unele călugărițe, acolo (…) și, încet, cu fiecare zi, am început să simt mănăstirea ca fiind a doua mea casă. Îmi amintesc că, în acele zile, mergeam zilnic la psiholog – am avut multe probleme psihosomatice, din cauza noroiului aruncat in mine de Lazopoulos – iar spațiul mănăstirii a devenit refugiul meu. Era ca și cum ma aflam în domeniul meu natural. Așa m-am simțit.

Când ai îmbrățișat monahismul ?

La două luni mai târziu, când mi-a crescut disperarea cu cei din lume, mi-am spus: “Efi, acum este timpul pentru a face un pas uriaș în viața ta”. Pentru o vreme, m-am uitat la frumoasele rochii din dulapul meu, mi-am privit discurile de aur. (…)Am zâmbit dulce, gândindu-ma la toate micile păcate comise în viața mea, la oamenii care m-au nedreptatit fără să vrea, și m-am gândit că acum as putea fi pedepsita pentru toate greselile mele inocente și așa am luat decizia cea mare. Am sunat la stareța și i-am spus dorința mea cea mai profundă, iar ea m-a trimis la o altă călugăriță, care lucra la o nouă mănăstire, la mai mulți kilometri distanță de Atena. Mi-am încuiat casa, luand doar o mică valiză cu niște necesități, și am sunat un prieten care m-a dus direct acolo.

Ca novice ?

Exact. Toate călugărițele care erau acolo – în jur de douăzeci – m-au primit și au avut grijă de mine, indicandu-mi anumite pasaje din Sfânta Biblie. Imi amintesc ca stareța, o femeie sfântă, fără vicleșug, m-a pus să învaț pe derost A Doua Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, spunând că aceste cuvinte trebuie să devină ghidul meu in viata. Pentru că era o femeie inteligentă și avea un înalt simț al umorului, îmi amintesc că mi-a spus: “În același mod în care memorezi melodiile, așa sa inveti si asta”.

Și, din ziua aceea, ai participat în mod regulat la viața monahală?

Cu cea mai mare regularitate! Foarte de dimineața, in ziua urmatoare, m-am trezit la 5:00 pentru a merge la Utrenie. In timpul Liturghiei, m-am așezat în spatele stranei, am deschis o carte cu slujba din acea zi și am participat cu surorile la cântări. În cele din urmă, nimic nu pierdusem. Vocea mea a fost remarcata de toate celelalte. Toate m-au felicitat. Apoi, m-am dus cu o soră, care era, într-un fel, responsabila de mine în mănăstire, până când sa devin călugăriță la propriu, pe un câmp mare care aparținea mănăstirii de mulți ani, și am cules masline. Nu voi ascunde faptul că acest lucru era putin o provocare pentru mine, pentru că niciodată în viața mea nu aș fi făcut așa ceva.

Ai avut problemele cu vesmantul?

Putin. În principal pentru că era vară, în luna iunie, și am transpirat putin, iar pana atunci am fost obisnuita sa port doar mini, picioarele mele avand nevoie de aer. În ciuda acestor lucruri, am îndurat, pentru că aceasta a fost o parte din incercarea mea.

Și te-ai putut trezi in fiecare zi, la 5, chiar dacă pentru mulți ani, era ora la care mergeai la culcare?

Mai mult ca sigur! Mancam cina în jur de 8 – de obicei paine, masline, ierburi – si dupa aceea ne spuneam rugaciunile, in chilie, si ne culcam. O altă lume!

Ce spuneau celelalte calugarite? Te-au recunoscut?

Toata lumea m-a recunoscut! Din primul moment. Nu voi ascunde faptul că unele erau sceptice față de mine, și le-am auzit spunand “artiștii nu se potrivesc cu Casa lui Dumnezeu”, dar marea majoritate m-a acceptat cu mare dragoste.

Și de ce nu ai ramas in manastire ?

Într-o conversație pe care am avut-o cu stareța, aceasta mi-a spus că ar trebui să lupt in dialogul meu cu lumea, că mănăstirea va fi mereu acolo pentru mine, dar ca ar trebui să-mi găsesc drumul printre ceea ce m-a tulburat la oameni și să rezolv, că mănăstirea a fost o consolare pentru mine, atâta timp cât am trăit acolo, dar ca nu ar putea deveni o soluție pentru viata mea. Eram deja acolo de 20 de zile, iar apoi mi-am adunat lucrurile din chilia mea mica, pe care am împărtit-o cu o alta novice, și m-am întors la casa mea din Alimos.

Vrei să-mi spui că ai trăit toate astea din cauza unui spectacol satiric?

Acest om mi-a calcat in mod special în picioare sufletul, cu “umorul” sau. Manastirea a fost învierea mea.

În cele din urmă, a fost șederea ta în mănăstire, buna pentru tine?

Foarte mult. Cred că sunt o alta Efi acum. Contactul meu cu divinul m-a ajutat să mă despart de multe lucruri din mine, sa aleg oamenii și sa-i clasific, și sa încerc să fac totul ca sa ii iert. Chiar și pe cei care m-au rănit profund.

A fost mănăstirea, probabil, un moment de ultimă instanță și nimic mai profund?

Există o modalitate de a măsura credința și eu nu știu? Însuși Hristos spune: “Cine vrea să mă urmeze, sa vina” si: “Fericiti cei flămânzi și însetați”.

Care dintre cei doi ai fost?

Am însetat de înțelegere, ca un ascultător senin al dificultăților pe care le-am întâlnit în această perioadă. În următorul meu CD mă voi referi la această experiență uimitoare.

Cu alte cuvinte, vei interpreta cântări?

Este o combinație de imnuri bisericești, cu vechile mele hit-uri de senzatie. Nu pot spune mai multe despre asta.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.