A nu se confunda drepturile omului cu drepturile individului

Un prelat de la Vatican, a specificat ieri, 10 decembrie 2008, diferenţa între drepturile omului, care includ relaţia sa cu Dumnezeu, şi “drepturile individului”, care fac abstracţie de aceasta, cu referire la Franţa care militează în numele drepturilor omului pentru dez-incriminarea universală a homosexualităţii.

Cardinalul Renato Martino, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a spus că, în “viziunea catolică”, drepturile omului au caracteristice toate dimensiunile constitutive ale persoanei umane “şi, în special, raportul său cu Dumnezeu. ”

Conform prelatului, în mod contrar, există o concepţie “individualistă”, în care, “revendicarea drepturilor omului s-a transformat în afirmarea drepturilor individului, mai degrabă decât ale celorlalţi, încât existenţa umană este lipsită de dimensiunea sa socială şi e privată de transcendenţă.”

Cardinalul Martino a vorbit despre o acţiune condusă de Papa Benedict al XVI-lea, în onoarea celei de-a 60-a aniversare de la Publicarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Într-un editorial despre aniversare, ziarul Vaticanului, L’Osservatore Romano, din data de 10 decembrie a criticat, din nou, iniţiativa franceză a apelului către Naţiunile Unite pentru dez-incriminarea homosexualităţii.

Secretarul de Stat francez pentru drepturile omului, dna. Rama Yade, a anunţat miercuri că ar” la sfârşitul lunii va fi lansat (…) Organizaţiei Naţiunilor Unite un apel universal pentru dezincriminarea homosexualităţii.” “Şaizecide state ne susţin”, a spus aceasta.

Conform jurnalului Vaticanului “apelul francez are ca scop încetarea represiunii asupra homosexualităţii, un obiectiv legitim, în opinia sa, dar şi a “discriminării” şi “prejudecăţilor”despre homosexuali, riscând astfel să se transforme în “drepturi legale” ale căsătoriei şi adopţiunilor de copii, de către homosexuali.

Vaticanul, care condamnă însoţirile de tip homosexual, şi-a exprimat deja rezervele privind acest proiect francez, evocat de mai multe luni de către Rama Yade, dar al cărui text nu a fost făcut public.

Cardinalul Martino nu s-a referit însă explicit la proiectul francez.

Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat la Vatican, care a luat cuvântul după acesta, condideră că Declaraţia defineşte drepturile omului, respectând “demnitatea comună a fiinţei umane”, “fără aplicarea drepturilor în toate direcţiile, individualist.”

Bertone a adăugat că Biserica Catolică “a susţinut întotdeauna principiul de indivizibilităţii drepturilor omului”.

“Când dreptul la viaţă şi la libertatea religiei sunt atât de puţin respectate, respectul pentru alte drepturi se pierde,” a continuat el.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.