Apel catre Natiunile Unite, al Consiliului Conferintelor Episcopale Europene

Consiliul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) și Fundația pentru Apel la Conștiință au semnat o declarație comună, în apărarea creștinilor și a minorităților religioase din intreaga lume. Petiționarii ii cer Organizației Națiunilor Unite sa dezvolte urgent un angajament social și politic in apărarea minorităților și sprijinirea libertatii religioase, prin adoptarea, printre altele, a unei o rezoluții pentru protecția minorităților religioase. Această declarație a fost trimisa oficialilor din mai multe țări, solicitand adoptarea de măsuri și de acțiuni reale de protejare a minorităților religioase, a lăcașurilor de cult și a lucrarilor sacre. “Dam publicitatii textul, în speranța unei reacții pozitive în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Cardinalul Peter Erdő (foto), Președintele CCEE, pentru că “multimea oamenilor care suferă din cauza credinței lor este scandaloasa pentru lumea noastră modernă”. Fondata de rabinul Arthur Schneier în anul 1965, Fundația pentru Apel la Conștiința reprezinta un parteneriat inter-religios al reprezentanților spirituali și liderilor de afaceri, care, împreună, promoveaza “pacea, toleranța și soluționarea conflictelor etnice”.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.