Se poate trece de la meditatie la rugaciune?

Continui sa va prezint, in cele ce urmeaza, traducerea unui alt fragment dintr-un interviu (forum) desfasurat recent, al Arhimandritului Gabriel (Bunge) – un fost benedictin, renumit cercetator patristic international și pustnic în Alpi – tinut intr-un Centru de arta din Moscova. Traducere si interpretare: KSLCatalin. Primele articole pe aceasta tema, o conferinta despre “Cele trei stadii ale vietii duhovnicesti” le gasiti deja in ARHIVA Lacasuri Ortodoxe.

– Care este modul corect de a trece la practica rugăciunii, în cazul în care cineva are experiență în meditație, dar nu are experiență in viața Bisericii?

Pr. Gabriel: Nu cunosc Rusia suficient de bine, pentru a ști pana in ce punct metodele de meditatie ale Orientului Îndepărtat au intrat în practica oamenilor, sau chiar in cea a credincioșilor. Dar, este clar că meditația este un lucru complet diferit de rugăciune.

Rugăciunea, ca si meditatia, reprezinta o expresie a credinței in religia de care aparții. Creștinii se roagă, budistii sau hindusii meditează.

Creștinul este întotdeauna conștient, la toate nivelurile de rugăciune, ca se afla in fata Cuiva. În religiile Orientului Îndepărtat, în care Absolutul este impersonal, omul este – în ultimă instanta – singur cu sine. Acesta intră chiar în sine, în scopul de a deveni conștient de identitatea sa cu Absolutul.

Creștinul vrea ceva cu totul diferit. El vrea o conversație, un dialog, fără niciun intermediar, direct cu Persoana absolută a lui Dumnezeu.

Pentru a reveni la întrebare, cel care are o anumita experiență in metodele Extremului Orient, ar putea face bine să înceapă de jos: foarte simplu, recitand rugăciuni canonice – să fie conștient de faptul că el singur este un păcătos, care are nevoie de mila lui Dumnezeu, și că nu se poate mantui (salva) prin el insusi (singur). (Traducere si interpretare: KSLCatalin)