Torquemada reloaded

Poate ca, pe alocuri, limbajul ar putea fi cam neconventional pentru persoanele mai sensibile, dar asa dupa cum am mai spus, am ajuns la trista concluzie ca sunt multi oameni printre noi care nu stiu ca esenta Crestinismului este DRAGOSTEA.

Am asistat, saptamana trecuta, la un eveniment marcant pentru Biserica Catolica. A fost beatificat un Sfant al Romaniei. Este vorba de Monseniorul Vladimir Ghika.

Nu doresc sa expun aici viata acestui erou al Crestinismului – sunt destule surse care o fac deja. Alta este intristarea mea.

Sa incep, insa, cu intamplarea care m-a facut sa scriu aceste randuri.

Saptamana trecuta, ma aflam pe Bld. Lapusneanu din Constanta si, intamplator, m-am intalnit cu o persoana cunoscuta, despre care aveam o mare consideratie. Persoana este trecuta de 50 de ani, cu o pregatire scolara peste medie si ma bucura mereu cu modul in care isi traieste, cel putin la vedere, propria credinta.

Trebuie sa mai spun, aici, ceva. Niciodata nu am incercat sa judec modul in care cineva alege sa isi traiasca propria credinta, dar am criticat vehement fariseisnul modern, pe ortodocsii de duminica si pe “monahii” insurati. Am criticat si voi critica toate acele excese care nu fac onoare si nume bun, nu doar Ortodoxiei, ci si Crestinismului insusi.

De aceasta data, intamplarea a facut sa ma intalnesc cu persoana respectiva, chiar in fata bisericii romano-catolice nou construite in Constanta. Dupa cateva amabilitati, aceasta imi spune:

– Ce spuneti parinte, despre astia? – si arata spre biserica… Cu cearsaful, atarnat de pereti?

– Care cearsaf? – intreb eu, privind spre biserica.

– Asta, cu Sfantul lor!

Privesc mai bine si, intradevar, o panza cu chipul Monseniorului Ghika atarna de peretii bisericii.

– Ce vreti sa spuneti cu asta? intreb eu.

– Cata nerusinare, parinte! Ce ne facem cu ratacitii astia? Acum vin si ne flutura in nas Sfantul lor?

Imi privesc interlocutorul, parca trezit brusc din somn. Nu imi venea sa cred ca impart aerul cu un asemenea om. Om? Realizam ca nu era vorba doar despre simpla nestiinta sau necunoastere a unor lucruri – doar are o pregatire peste medie, are o varsta… si, totusi, ceva nu era in regula.

Intreb: – Cum adica, Sfantul lor?

– Pai, nu vedeti, continua persoana, nu vedeti cat tupeu pe ei? Ce ne intereseaza pe noi?

Il ascultam si nu imi venea sa cred ce aud. A continuat cu alteva, nici nu am ineteles ce, si tocmai de asta il opresc si il intreb iar:

– Nu mi-ati raspuns la intrebare! Cum adica, Sfantul lor?

Daca vede ca insist, are un moment de recul intelectual. Realizeaza imediat ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Asa ca, ataca frontal.

– Cum, parinte? Tineti cu ei?

Aveam deja in fata pe Torquemada secolului XXI. Privirea ii capatase o stralucire stranie, taioasa. Pentru cateva clipe, am avut senzatia vie ca, daca nu as fi fost preot imi luam cateva pe scafarlie. Asa, ca sa-mi bag mintile in cap.

– Mai omule, atac si eu la baioneta, am senzatia ca discut cel putin cu un om cu ceva scoala. Vladimir Ghika este, inainte de toate, un martir pentru Hristos.

– Daca nu este ortodox, nu este martir.

L-am privit tulburat.

– Cred ca dumneata ai o atitudine cam prea radicala fata de credinta – zic eu…Fiecare este liber sa creada in ce doreste si, nu uita, martirii primelor veacuri crestine sunt aceiasi si la catolici si la ortodocsi.

Omul bate in retragere. Cred ca iesisem de pe lista lui de prieteni. Deja eram bun de pus la zid si lapidat. Roseata din obrajii acestuia, ca semn al indignarii si furiei, era inlocuita de o paloare pamantie. Bate in retragere…

– Ma rog, zice el, nu vreu sa va contrazic. Dar, eu nu cred in sfintii catolici, ca dumneavoastra.

Adica, vezi Doamne, el isi facuse datoria sa ma atentioneze ca sunt in pericol sa apostaziez. Nu ca i-ar fi parut rau pentru asta, dar era trist si mai ales furios ca nu gandeam ca el.

Ne-am salutat politicos si ne-am vazut fiecare de drumul sau. Dupa cativa pasi, fac greseala sa ma intorc, pentru a privi inapoi, dupa el. Ce am vazut m-a socat. S-a intors spre stanga, in directia unde se afla biserica catolica, si a scuipat. Mi-am facut cruce si am plecat mai departe.

Oameni buni, intelegeti ca sunt, printre noi, astfel de persoane handicapate spiritual. Pe aceasta, o cunosc de aproape 10 ani. Este primul om la procesiuni si hramuri. Bate cruci peste cruci si imi amintesc cum, mai demult, imi recomanda ce carti trebuie sa citesc.

Ce este de facut, cu unii ca acestia? Nu sunt putini!

Batranii spun ca dracul nu face manastiri. De acum, am cam inceput sa ma indoiesc. La exterior, acest om pare a fi crestinul si ortodoxul ideal. Foloseste intregul vocabular de lem al convertitilor la credinta. Nu mai spune “Buna ziua” sau “La revedere”, nuuuuu! “Doamne ajuta” tine loc de formula de salut. Cand vad un preot, nu spun altceva decat “Blagosloviti”. In fine. nu vreau sa par prea acid. Nu spun ca este rau sa folosesti aceste formule. Dar, dupa cum se stie, excesul dauneaza.

Nu credeam sa mai intalnesc, in secolul XXI, o asemenea atitudine. Adevarat este ca, multe sunt cele care ne separa de catolici, dar, din pacate, putini stiu ce ne apropie. Vorbim despre diferente si tacem cand vine vorba, de exemplu, ca atat noi cat si ei impartasim toate Sfintele Taine.

Da, stiu, sunt destui “apologeti” si “profesori” de Ortodoxie aplicata, care vor vrea sa-mi tina, acum, teoria chibritului. Stiti ceva? Sunt satul pana peste cap de ei, de oameni care vor sa il invete pe popa cum sa tina Liturghia. Sunt chiar ingrozit de faptul ca exista asemenea oameni printre noi!

De ce ne incapatanam sa credem ca, exclusiv, 0rtodoxia sau Catolicismul, sau apartenenta la un anumit gen confesional, ne asigura mantuirea? Nu inteleg cum mentalitatea medievala a rezistat pana astazi?

Mai demult, un pastor protestant m-a intrebat, in cadrul unei discutii, de ce sunt ortodox. Raspunsul meu l-a naucit. Adica, a ramas fara cuvinte. Stiti ce i-am raspuns? I-am raspuns simplu, ca sunt ortodox DIN CONVINGERE.

Nu sunt ortodox pentru ca strabunii mei au fost, sau ca asa m-am nascut, sau ca… NU!

SUNT ORTODOX DIN CONVINGERE, SI PREOT DIN VOIA LUI DUMNEZEU, deci NU FIINDCA AS FI EU MAI BREAZ CA ALTII.

Adica, a inteles ca la mine e cam greu cu palavrageala sectara. Nu sunt dintre cei care urmeaza vorba veche: “Haideti sa vorbim degeaba, ca tot nu avem treaba”.

De altfel, o discutie dogmatica am avut chiar si cu Parintele Ghenta, de la Basilica Catolica, de la noi. Cand l-am intrebat, in timpul unui DIALOG, sa-mi arate baza Scripturistica a lui Filioque, a zambit discret si a recunoscut ca il depaseste problema. Ca stie si el, ca si mine, ca nu exista baza scripturistica pentru asa ceva, dar asa sta scrisa istoria.

Asa nu a insemnat ca eu puteam sa il convertesc la Orotdoxie. Exclus. Dar, cel putin, dialogul intre noi a continuat si suntem prieteni si acum. De ce?

PENTRU CA AMANDOI MARTURISIM PE ACELASI HRISTOS – MANTUITORUL LUMII. Diferentele de cult sau dogmatice sunt una, iar apropierile spirituale sunt alta. Catolicii nu sunt dusmanii mei.

Raman trist pentru oamenii de teapa celui despre care v-am povestit. Dar, Dumnezeu stie de ce unii pot fi asa, si nu judec eu asta. Ce se poate face pentru acestia? NIMIC! Va asigur, insa, ca mi-am scuturat bine incaltarile si mi-am spalat bine mainile, dupa intalnirea cu el.