Publicat pe 20.09.2013

Pakistan: trei predicatori au fost ucisi. Atacatorii au lansat grenadele, de pe motocicleta

Doi presupusi militanti, aflati pe o motocicleta, au aruncat mai multe grenade asupra unei moschei din nord-vestul orașului pakistanez Peshawar, ucigand cel puțin trei predicatori islamici și rănind alte 18 persoane, au declarat oficialii, astazi.

 

Atacul a avut loc la marginea Peshawar, poarta de acces a regiunilor tribale din Pakistan, unde forțele de securitate s-au luptat cu talibanii și militanții Al-Qaeda.

 

“Doi atacatori au patruns pe o motocicletă și au lansat grenade, in moschee, la scurt timp după ce un grup de predicare a ajuns acolo, târziu, joi seara”, a declarat Rahim Shah, un înalt oficial al poliției, citat de AFP.

 

“Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 18 au fost rănite. Două dintre ele sunt in stare grava”, a mai spus acesta, conform radioului Vocea Rusiei.

 

Shah a declarat că un grup de 25 de predicatori sosise în zonă, pentru a organiza sesiuni de predare islamica.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.