Siria se conformeaza: Dezvaluirea Initiala, transmisa cu cateva zile mai devreme

Damascul a respectat – cel puțin la nivel oficial – primul termen limită stabilit de către Moscova și Washington, pentru planul de dezarmare chimica.

Cu toate acestea, neîncrederea lui Bashar Al-Assad sporeste, mai ales ca SUA și Rusia nu au cazut inca de acord asupra modului de reacție în cazul în care Siria nu se va conforma. Regimul a avut timp pana sâmbătă, dar deja de joi – conform agentiei ANSA – a trimis deja Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) “dezvaluirea inițială”: 13 pagini in limba araba, care conțin detalii despre volumul și tipul armelor chimice, originile lor, tipul de containere și spatii de stocare. Organizația a confirmat, ieri, că a primit documentul.

Consiliul Executiv al OIAC – în care cele 41 de țări care au semnat Convenția din 1993 pentru Interzicerea Armelor Chimice sunt reprezentate – stabilisera initial o sedinta pentru ziua de astazi, insa ulterior a fost mutata pentru duminică și, mai mult, amanata inca o data pentru o zi nedeterminată. Cu toate acestea, în cazul în care Rusia și SUA ajung la un acord, reuniunea ar putea avea loc cel mai devreme săptămâna viitoare. Teoretic, conform ANSA, ea devine posibila cel mai curand marți sau miercuri.

Consiliul Executiv al OIAC este însărcinat cu elaborarea unei “decizii” despre mijloacele prin care armele chimice ale regimului sirian urmeaza sa fie distruse. Documentul va constitui o baza legală pentru rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, la care SUA și Rusia lucreaza.

Secretarul de stat american, John Kerry, și Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, au avut o discutie “la distanta”, prin telefon, ieri, in care au dezbatut problema unei rezoluții obligatorii a ONU. Accentul principal s-a pus, conform unor surse ANSA, pe modul de articulare a documentului, astfel încât să devina restrictiv și să permită o reacție la orice nerespectare din partea Damascului. Un alt element, la fel de important, este modul de garantare a sigurantei inspectorilor OIAC, care sunt nevoiti să lucreze pe teritoriul chinuit de un război civil în toată regula. Rapoartele sustin că cel puțin 200 de soldați UNIFIL, din contingentul aflat în prezent în Liban, ar putea fi folositi în acest scop.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.