Vatican: Drepturile familiei si provocarile lumii contemporane

Ieri, a avut loc o conferință de presă, la Vatican, cu participarea Arhiepiscopului Vincenzo Paglia, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a lui Helen Alvare, profesor de drept în Statele Unite, și Francesco D’Agostino, un jurist italian, urmarind prezentarea unei conferinte internationale pe tema “Drepturile familiei și provocările lumii contemporane”, în curs de desfășurare.

În discursul său, Arhiepiscopul Paglia a descris familia ca subiect al drepturilor strict legate de drepturile individului, “familia fiind o comuniune de persoane. Unele dintre aceste drepturi sunt direct legate de familie, cum ar fi dreptul părinților la procreare responsabila și educarea urmașilor lor, iar alte drepturi se referă la nucleul familial în mod indirect”.

Arhiepiscopul a subliniat faptul că, desi publicata in urma cu 30 de ani, Carta Drepturilor Familiei este, din păcate, încă un “document puțin cunoscut”, în ciuda faptului că este “un apel profetic în favoarea instituției familiei, care trebuie să fie respectata și apărata de toate formele de uzurpare”.

El a adăugat: “Este adevărat că ne aflăm într-un nou context cultural, care pune la îndoială instituția familiei, chiar mai radical decât în trecut. Dar valabilitatea principiilor stranse si prezentate în Carta se pastreaza până în ziua de astazi”.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.