De la filosofia antica, la Credinta Crestina. Filosofi elini, filosofi eleati – si cateva influente

“Cand o credinta nu-si prelucreaza problemele ei fundamentale, tinandu-se la curent cu achizitiile culturii, atunci, fara voie, da loc la monstruozitatea ce se cheama ipocrizie. De acest lucru s-au ferit ca de foc marii dascali ai Bisericei, din epoca clasicismului crestin”, acestea sunt cuvintele prin care, in anul 1936, Pr. Cicerone Iordachescu, din Sodomeni, Pascani, judetul Baia, avertiza la adresa unor tendinte care par sa fi fost actuale in toate vremurile, in deschiderea unei lucrari care urma sa prezinte unele dintre “comorile scrisului crestin” din primele veacuri: Despre Numele Divine si Teologia Mistica, ale lui Dionisie Pseudo-Areopagitul (sec. V-VI dupa Hristos).

Gasind importanta aceasta problema si, de asemenea, ignorata puternic in zilele noastre, am dorit ca, mai jos, sa prezint schematic, pentru o mai usoara identificare si fixare cronologica a datelor, mai ales in mintea credinciosului de rand – dar si cu unele analogii care imi apartin si despre care cred ca erau absolut necesare – principalii pasi pre-crestini, filosofici si religiosi, prin care omenirea avea sa fie pregatita de intampinarea Crestinismului, reflectand modul in care omenirea a incercat sa descopere sensul vietii si Dumnezeirea:

Xenofon (n.576 inainte de Hristos):

– se opune religiei superstitioase; se opune credintei in zeii greci; se opune credintei politeiste (in mai multi dumnezei): “Divinitatea nu poate fi decat Una. Totul este Unul: neschimbabil, indivizibil, nemiscat etc”.

Heraclit (535 inainte de Hristos):

– toate curg (exista un flux perpetuu al lucrurilor, fara nimic statornic); lumea este o continua devenire, iar existenta, din ea, este doar o aparenta.

Parmenide (n. 514 inainte de Hrsitos):

– lumea este schimbatoare, in continua prefacere; nimic nu este permanent. Fiinta este realul absolut, iar nefiinta este irealul. Exista fiinta neschimbabila si infinita, iar devenirea este doar o iluzie a simturilor.

Socrat (n. 470 inainte de Hristos):

– cunoasterea este bazata pe ratiune; se opune sofistilor, care intemeiau cunoasterea si adevarul pe perceptie, adica doar pe aspectele schimbatoare ale lucrurilor (si care sustineau, practic, ca nu exista adevar, decat perceptie, adica interpretare; sofistii facusera sa scada increderea in puterea ratiunii); elimina subiectivismul “adevarului”, intemeind cunoasterea pe universalitatea ratiunii; cunoastere prin concepte (idei generice, care nu se bazeaza pe simturi, ci pe gandire, pe abstractizare, analiza si sinteza). Ideea generala este: simturile sunt facute sa simti doar ce se schimba (ex: simti aerul, doar cand bate vantul), adica sa simti doar lumea materiala, schimbatoare. Cunoasterea este asemanatoare descoperirii unor legi matematice sau fizice; cunoasterea scapa de subiectivism, asa cum o lege a fizicii nu depinde de fizician, ci este valabila pentru toate mintile (asa cum 1+1= 2 sau cum Pi=3.14, indiferent de matematician); credinta in Ratiunea sau Providenta Dumnezeiasca.

Platon (n. 429 inainte de Hristos):

– teoria celor doua lumi ale cunoasterii: lumea perceptiei si lumea ideilor (a gandirii adevarate) – insemnand lumea vazuta a simturilor (imperiul fluxului lui Heraclit, in care toate se nasc si trec la nesfarsit) si Lumea din spatele acesteia, in care se afla Unitatea vesnica si neschimbabila, pe Care o putem prinde doar cu cunoasterea rationala, in Care troneaza Ratiunea, Lumea Esentei; insemnand, de asemenea, lumea vizibila, schimbatoare (materiala) si Lumea invizibila, vesnica, de altfel si singura reala, imateriala; ratiunea cunoaste Lumea imateriala, neschimbabila si vesnica, iar perceptia – pe cea trecatoare si permanent schimbatoare; Ratiunea ne da stiinta adevarata, iar perceptia ne da parerea; conceptul dragostei platonice – adica setea de absolut, dorinta lumii vesnice, dincolo de mizeriile lumii trecatoare – vesteste deja un fel de “Tara a Fagaduintei”; Binele este cunostinta cea mai inalta (dupa cum soarele face ca lucrurile sa se produca in mod vizibil, tot asa Binele face ca ideile sa existe in gandire si sa fie cunoscute); Binele produce existenta, deci este Supra-Existenta; Intre ideile pozitive si materia negativa, exista sufletul.

Aristotel (384 inainte de Hristos):

– Divinitatea este ceva simplu, nematerial (Cugetare constienta de Sine, Gandire; Ceva nedivizibil; Vesnic nemiscat si deosebit de lume).

Plotin (205 d. Hr.):

– cugetarea maxima este unirea mistica dintre om si Divinitate, adica extazul, sau iubirea platonica la maximul ei de manifestare; Binele lui Platon este numit Dumnezeu. (Unul, Simplu, Vesnic, Mare Absolut, Neschimbabil); Intre ideile pozitive si materia negativa, exista sufletul; ratiunea vine din Bine, iar sufletul vine din ratiune si este obarsia materiei; Lumea este emanatia Lui Dumnezeu; Dumnezeu nu este gandire – cum credea Aristotel – fiindca gandirea implica opozitie, relatie intre ganditor si lucrul gandit, dar nu este nici ne-gandire (irational) ci este Supra-Rational, fiind, pentru ratiune, ca lumina pentru ochi (deci exista un flux intre Suprarational si rational, prin gandire sau cugetare); Dumnezeu nu este nici existenta (in perceptie lumeasca, caci ar implica multiplicitate); generalizand, lui Dumnezeu nu i se potrivesc caracteristicile lucrurilor sensibile: forma, limita, stiinta, vointa, gandire, costiinta, care contin in ele si contradictii; Dumnezeu este, fara sa putem preciza ce este; Fiinta primordiala este puterea ce stapaneste totul si tinta spre care tinde orice existenta. Apropierea de aceasta putere este direct proportionala cu desavarsirea. Nimic nu exista independent, ci doar ca forma a aceleiasi Puteri, Una, Desavarsita, Care misca totul, fara ca Ea sa fie mobila. Toate sunt emanatii ale aceleiasi puteri (asa cum soarele isi trimite razele, fara ca el sa devina mai putin luminos). Deci, doar Dumnezeu exista, restul este iluzie. Ratiunea primeste lumina si viata de la Divinitate, iar sufletul primeste totul de la ratiune. Materia primeste totul de la suflet. Deci, prima emanatie a Divinitatiii este ratiunea, chip al Dumnezeirii, intoarsa mereu pentru a O cuprinde si a O contempla, spre Dumnezeirea din care isi are obarsia. Aici, apare diferenta intre ratiune si gandire: ratiunea cugeta Unitatea, dar gandirea devine multiplicitate prin raportul subiect-obiect, relatie intre ganditor si lucrul gandit, deci se indeparteaza de Unitatea primordiala (vezi aici naivitatea omului de cultura, care trateaza superficial problemele stiintei sau ale credintei.

Origen (254 d. Hr.):

– influenta maxima a filosofiei platonice.

Grigorie de Nissa (394), fratele lui Vasile cel Mare (379) si Grigorie de Nazians (389):

– influentati de filosofia greaca (elina).

Proclu (410 – 485 d. Hr.):

– prin “identitate”, produsul este una cu producatorul, iar prin “deosebire”, el iese din sine; prin virtutea straduintei spre bine, produsul se intoarce din nou spre producator; din Fiinta primordiala, purced o serie de entitati (henade), care trec in existenta si care pastreaza ceva din Unitatea primordiala si care sunt astrase spre Ea; Existenta este “inteligibil”, viata este “inteligibil-intelectual”; gandirea este “intelectual”; Sufletul este limita intre ceea ce exista si ceea ce devine. Exista trei feluri de suflete: divine, demonice si partiale (imperfectiune in participarea la Ceea Ce exista mai presus de ele); raul nu este dorit de divinitate, ci are legatura cu imperfectiunea fiintelor mijlocii si cu neputinta lor de a participa la Binele Divin. Raul devine o necesitate metafizica, incat nici natura nu e responsabila de rau, fiind facuta de Dumnezeu pentru lume; din Unul iese pluralitatea, din Cel nemiscat – miscarea, din Cel Curat – amestecarea.

Fericitul Augustin (430):

– influentat de filosofia greaca: raul nu este nimic altceva decat lipsa binelui.

… Iar de aici, totul a mers mai departe. Venirea lui Hristos, dupa cum avertiza Dionisie Pseudo-Areopagitul (sec V-VI) transforma lumea ganditorilor filosofi si lamureste tot ceea ce ramasese de lamurit: Sa avem, de acum, “mai dinainte stabilit (inaintea ochilor sufletesti) temeiul Scripturilor, de a invata adevarul, atunci cand vorbim despre Dumnezeu, nu in cuvintele amagitoare (ispititoare) ale intelepciunii omenesti, ci prin aratarea puterii cu care Duhul a miscat pe scriitorii sacri; asa fel ca, intr-un chip ce depaseste orice putinta de exprimare si de cunoastere, sa ne alipim de acele adevaruri negraite si necunoscute, printr-o unire superioara facultatii si puterii noastre de intelegere si de intuire. Deci, sa nu indraznim deloc a spune sau a concepe ceva despre Dumnezeirea cea mai presus de fiinta si tainica, in afara de cele ce ni s-au aratat noua in chip divin prin Sfintele Scripturi”.

Voi reveni asupra gandirilor si ideilor enuntate de Dionisie Pseudo-Areopagitul, intr-o alt studiu, cu o ocazie viitoare, insa vreu sa-mi inchei scurta analiza cu versurile poetului genial Mihai Eminescu (din Scrisoarea I) care reusesc sa surprinda cel mai bine raportul omului, prin cunoastere, cu Dumnezeirea, de asemenea, conformandu-ma recomandarii Pr. Cicerone Iordachescu, formulata in prezentarea lucrarii sale de traducere, amintita la inceputul acestui articol, realizata alaturi de Theofil Simenschy:

“La inceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta,

Pe cand totul era lipsa de viata si vointa,

Cand nu se ascundea nimica, desi tot era ascuns…

Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns

Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?

N-a fost lume priceputa, si nici minte s-o priceapa,

Caci era un intuneric, ca o mare fara o raza,

Dar nici de vazut nu fuse si nici ochiu care s-o vaza,

Umbra celor nefacute, nu-ncepuse a se desface

Si in sine impacata, stapanea eterna pace…”

Note suplimentare de dictionar:

– Eleati: primii prin care credinta intra pe fagasul cel bun (filosofi din orasul Elea, Italia);

– Eleafi: sustin abstractia unei fiinte unitare, care nu se poate impaca cu varietatea si continua schimbare a lumii fenomenale.

Studiu si analiza, un articol de: KSLCatalin (Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe).

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.