Biserica si Internet: succesul comunicarii Papei Francisc

Zilele trecute, Arhiepiscopul Celli a dat ca exemplu initiativa Papei Francisc in comunicare, pentru a inspira prezenta Bisericii pe Internet .

Dupa cum ati putut afla din editiile precedente, in perioada 19-21 septembrie, la Vatican, s-a desfasurat forumul “Internet și Biserica”.

Pentru a dezvolta prezența Bisericii pe Internet și “pentru a crea o strategie de comunicare, care sa integreze toate inițiativa eclezială”, s-a cautat ca evenimentul sa aiba drept obiectiv schimbul de experiență, a declarat Paul Tighe, secretar al Consiliului Pontifical.

În declarația sa, acesta a precizat ca, prin “structura sa milenara”, “Biserica reflecta în mod natural globalizarea Internetului”.

Într-un interviu publicat în L’ Osservatore Romano, Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, președinte al PCCS, a salutat prezența activă a Vaticanului pe Internet, pentru cei “mai mult de 9,3 milioane de abonati la tweet-urile Papei, si pentru cei peste 10,2 milioane de vizitatori în fiecare lună ai paginilor portalului informativ de stiri al Vaticanului”.

Arhiepiscopul salută “succesul mass-media”, pe care “putini lideri din lume pot pretinde ca il au”, inregistrat “de la alegerea Papei Francisc, din 13 martie: noutatea acestui pontificat, conform acestuia, fiind datorat “capacitatii sale de a se face inteles de către oamenii de pretutindeni”.

Arhiepiscopul Celli a identificat patru caracteristici, în comunicarea Papei: “În primul rând, se folosește de un limbaj familiar, simplu, direct, un limbaj pe care omul de astăzi il înțelege”.

“În al doilea rând, are un conținut care provoacă conștiința și inima oamenilor, răspunzând la suferinta si dorinta de căutare interioară a omului, demonstrand ca Papa știe ce este în inima omului, iar acest lucru explică si succesul in randul non-credincioșilor, membrilor altor religii și creștinilor indepartati de credința lor”.

“A treia componentă este actiunea: Papa Francisc nu doar spune lucruri, ci efectuează acțiuni care sunt în măsură să transmita această bogăție umană, asociată cu o spiritualitate profundă”.

“În cele din urmă, atinge imaginația umană și sensibilitatea, prin utilizarea de imagini, sau folosind expresii colorate, care vorbesc mai mult decât cuvintele sau frazele simple, pentru a exprima concepte dificile.

In prima zi a intalnirii, in timpul discursului de deschidere, Arhiepiscopul Celli a vorbit pe tema “Cum se descurca Biserica pe web? Cum dialogheaza cu omul modern?”.

Comunicarea Bisericii cu lumea ar trebui sa fie “un obiectiv principal”, a estimat acesta, invitându-i pe clerici să promoveze “dialogul și intalnirile eclesiologice, si nu doar un fenomen tehnic”.

Cardinalul Bechara Rai, Patriarhul Maronit al Antiohiei, a vorbit despre rolul comunicării în Africa de Nord și Orientul Mijlociu. El a sugerat, inclusiv crearea unui comitet mass-media catolic, in Orientul Mijlociu, care sa coordoneze acțiunile.

Gregory Erlandson a făcut un bilanț al situației din America de Nord, apleand la “redefinirea jurnalismului catolic, care ar trebui să fie înțeles ca vocație, nu doar ca profesie”.

Susanna Nuin a ilustrat activitățile mass-mediei catolice din America Latină și Caraibe, adaugand ca “aceasta comunicare nu este niciodată neutră, ci legata de problemele sociale și drepturile omului”.

Pentru Europa, austriacul M. Wuthe a subliniat importanța comunicării unitatii, pe un continent care combină mai mult de 24 de limbi.

Arhiepiscopul Mark Coleridge a intervenit pentru Oceania, ridicând problema “decalajului digital” între bogați și săraci.

Dr. Chainarong, din Thailanda, a vorbit despre aducerea Evangheliei pe Internet. “Mai mult de 100 de milioane de oameni folosesc rețelele sociale, pe continentul asiatic”.

În cele din urmă , sora Dominica Dipio a făcut o evaluare pentru Africa, spunând că rețelele sociale nu pot fi singurul loc de întâlnire: “Trebuie să continuăm să menținem o comunicare de la persoană la persoană”, intalnirea “localnicilor la domiciliu, ajutand mult la implicarea în comunitatea Bisericii”.

În plus, membrii Consiliului Pontifical au primit cate o copie a unei broșuri care reproduce tweet-urile Papei Francisc (mesaje zilnice scurte), in limba italiana.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.