Efigii pentru doamne ortodoxe – Prof. Elvira-Ecaterina Ivanescu

În Sala de festivităţi a Complexului Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, ieri, începând cu orele 16.30, a avut loc lansarea volumului „Efigii pentru doamne ortodoxe”, a doamnei Prof. Elvira-Ecaterina Ivănescu, manifestare organizată de Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului. Evenimentul se încadrează în seria manifestărilor religioase şi culturale dedicate celei de-a XV-a ediţii ale prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Râmnicului.

Evenimentul cultural s-a bucurat de prezența Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt dedicat momentului festiv. Preasfinția Sa este și semnatarul cuvântului de început al cărții ce a apărut anul acesta la Editura Sofia din București.

Moderatoarea întâlnirii a fost scriitoarea Zenovia Zamfir, membră a Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea.

La finalul manifestării un grup de elevi de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea au susţinut un scurt moment artistic, dupa cum ne informeaza Arhid Cristian Ioan Cioteanu.

Printre invitații la această lansare de carte s-au aflat ec. Aurora Gherghina, Subprefectul Județului Vâlcea, conf. Univ. dr. Lucica Balint, Președinta Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe, prof. dr. ing. Elena Drugescu, Președinta de onoare a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe, prof. psih. Maria Popescu, Președinta Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, prof. Daniela Ionescu, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Părintele Constantin Olariu, Inspector cu catehizarea parohială în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, și Părintele Emanoil Bărbuț, îndrumător spiritual al Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea.

La eveniment au mai fost prezente membre şi foste membre ale organizației din Râmnicu Vâlcea, preoți, credincioși şi persoane care au ajutat de-a lungul timpului Liga Femeilor Creștine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea.

„Cartea „Efigii pentru doamne ortodoxe” are intenții integratoare așezând în aceeași familie spirituală doamne din Evul Mediu, din perioada interbelică și doamne din zilele noastre implicate în misiunea de susținere a specificului național românesc. Atitudinea femeilor ortodoxe din spațiul cultural românesc de-a lungul secolelor exprimă generozitate, libertate spirituală, inteligenta, frumusețe – toate acestea subordonate umanismului creștin, văzut ca o componentă a civilizației moderne. Lumea moderna are nevoie de modele.”, menționează autoarea pe coperta cărții, mai informeaza Arhidiaconul Cristian Ioan Cioteanu.

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.