Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a sfinţit in aceste zile noua capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina” a Spitalului de Psihiatrie din comuna Drăgoești, judeţul Vâlcea. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte l-a hirotonit preot pe seama acestui sfânt lacaş pe părintele diacon Cătălin Petruţ Dorobanţu, absolvent al Facultății de Teologie „Sfânta Filofteia” din Piteşti.
Amenajată într-un spaţiu din incinta Spitalului, capela va servi bolnavilor internaţi şi vizitatorilor lor pentru rugăciune. Lăcaşul a fost sfinţit prin stropirea cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, iar Sfânta Masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin. Tot acum, noua capelă a spitalului a primit ca ocrotitor pe Sfântul Nectarie Taumaturgul din Eghina.
Slujba de sfinţire a icoanelor şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură, arătând sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică, subliniind importanţa construirii unei biserici în incinta spitalului şi evidenţiind necesitatea credinţei, nădejdii şi dragostei în sprijinirea celor bolnavi şi în suferinţă. „Această capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de Eghina”, ne dorim să sprijine pe cei care sunt internaţi aici, bolnavi, şi să ajute pe medici în lucrarea lor de vindecare a trupurilor, dar şi a sufletelor celor ce se află în suferinţă şi boală. În toate spitalele din România avem capele, paraclise, preoţi slujitori şi era necesar ca şi în acest spital să avem o capelă, şi mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să împlinim această lucrare necesară şi să sprijinim din punct de vedere duhovnicesc, din punct de vedere al rugăciunii şi al lucrării cultice a Bisericii, pe aceşti oameni care sunt bolnavi şi au nevoie de ajutor, au nevoie de tămăduire, de rugăciune şi de un cuvânt de folos. Să dea Dumnezeu să fie sănătoşi cât mai mulţi dintre ei, să avem cât mai mulţi oameni sănătoşi şi cât mai puţină boală în lume, iar noi cei care ne considerăm sănătoşi să-i ajutăm cât mai mult cu rugăciunea şi cu fapta, pentru că au nevoie de sprijinul nostru, rugându-L pe Domnul Hristos să ne întărească pe toţi în a parcurge această viaţă pământească, spre a birui atât păcatul cât şi ispitele, dar a folosi suferinţa ca mijloc de întărire a credinţei şi a dragostei noastre faţă de Dumnezeu pentru dobândirea vieţii veşnice.”, a conchis Părintele Ierarh.
La final, credincioşii au putut trece prin Sfântul Altar pentru sărutarea Sfintei Evanghelii şi a Sfintei Mese, primind cu această ocazie cărţi de rugăciuni şi iconiţe.
Cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să se închine la racla cu părticele din Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae aduse cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către părintele Eclesiarh, Protos. Sebastian Mihalcea, de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După slujbă Sfintele Moaşte au fost purtate prin saloane Spitalului spre mângâierea celor cuprinşi de boli şi suferinţe, conform informatiilor transmise de Arhidiacon Ioan Liviu Gaman.
La eveniment au fost prezenţi Dr. Eduard Stanca, Directorul Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti, Părintele Iulian Mădălin Buşagă, Protoiereu de Drăgăşani, oficialităţi locale şi centrale, cadre medicale, precum şi numeroşi credincioşi, localnici din Drăgoeşti sau veniţi din alte părţi ale eparhiei.
Lucrările la construirea şi amenajarea bisericuţei-capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina”, a Spitalului de Psihiatrie din comuna Drăgoești, judeţul Vâlcea, au început în vara acestui an, pe 28 iulie, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în urma înţelegerii dintre Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, conducerea Consiliului Judeţean şi conducerea spitalului, referitoare la necesitatea amenajării unui spaţiu unde bolnavii să poată beneficia de slujbe şi asistenţă duhovnicească, dupa cum ne mai informeaza reprezentantul pe probleme media al Arhiepiscopiei.
Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului.