Ortodoxie sau ipocrizie?

Motto:

“Ipocrizia este proteiforma. Imbraca mii de aspecte si atat de bogate ii sunt resursele incat arareori sa nu reuseasca.

Grosolana ori subtila; familiara ori distanta; surazatoare ori grava; joviala ori sinistra; vorbareata ori quassi-muta; rezervata ori temerara; cuviincioasa ori insolenta-ramane in fond una si aceeasi; masca sub care se ascund adevaratele porniri ale omului.”

Constantin Banu

O anecdota mai veche spune ca, la un moment dat, moare un catolic. Ajunge acesta in dreptul Portilor Raiului si acolo, desigur, era asteptat de Sfantul Petru cu cheile in mana.

– Ce cauti aici? Intreaba Sfantul Petru.

– Parinte, am venit sa gasesc odihna sufletului meu.

– Ia sa vedem, daca esti in Cartea Vietii, spune Sf Petru.

Cauta, acesta, si, dupa ce bifeaza in Carte, spune:

– Da. Esti aici. Te poti duce la camera galbena, dar ai grija cand treci pe langa camera rosie, sa mergi in varful picioarelor, fara sa faci zgomot. Pleaca, omul nostru.

Apar, mai apoi, pe rand, ortodocsi, catolici, protestanti si fiecare era indrumat, dupa apartenenta, catre camerele stabilite. La un moment dat, un ortodox, dupa ce este si el ghidat spre camera destinata de Sfantul Petru si sfatuit sa urmeze acelasi ritual in fata camerei rosii, curios din fire, intreaba:

– Dar, de ce Sfinte Parinte, trebuie sa fac asa? Sfantul Petru ii raspunde zambind:

– Fiule, ia priveste atent. Asa-i ca mai vezi niste porti inaintea ta, in afara celei langa care stau eu?

– Asa-i Parinte.

• Ei, pe holul acesta, intre Poarta unde stau eu si Portile pe care se intra in Rai, este si aceasta camera rosie. Aici, sunt adunati toti ipocritii credintei, fie ei ortodocsi, catolici sau protestanti. Ei sunt cei care se considera deja alesi si mantuiti. Asa ca, nu are rost sa ii deranjam, fiindca oricum nu ar putea intelege.

Anecdota aceasta, adaptata, cunoste mai multe variante, dar talcul ei si savoarea permanenta ne fac pe toti sa ne gandim la ipocrizia din sufletele noastre. Am ajuns, din pacate, la un asemenea grad de instrainare, incat chiar si in Biserica suntem singuri.

Astazi, reteaua de socializare numita Facebook nu mai este demult ceea ce ar fi trebuit sa fie.

Nu mai avem exercitiul dialogului deschis. Am confiscat credinta. Ortodoxia este, pentru unii, o unealta, o modalitate de a epata.

“Ce smerit este mandruletul!” Iata o realitate a ortodoxie de pe la noi.

Unii mai cred ca Ortodoxia este asemeni unui chestionar auto. Ai bifat numarul de intrebari minime, ai trecut testul. Ortodoxia nu mai reprezinta, pentru multi, un mod de viata DREPT-CREDINCIOS. Ortodoxia pare o moda.

Citeam recent, pe Facebook, niste ziceri desprinse parca din cel mai intunecat Ev Mediu al obscurantismului. Se zicea, pe acolo, ca barbatul fara barba nu se mantuieste, sau ca, daca nu dai bani in Biserica, dupa puterea ta, nu mai esti primit in Rai.

Nu vreau sa dau nume. Este injust sa arat cu degetul. Vreau sa spun doar, ca Ortodoxia noastra este strabatuta de un curent sectar.

Se vorbeste cu mandrie despre nationalismul ortodox. De parca Ortodoxia ar fi inregimentata politic. Legionarii au facut greseala asta si au dat gres. Totusi, sunt destule minti infierbatate, care mai cred ca Arhanghelul Mihail este un personaj confiscat, iar Hristos poate imbraca o camasa verde. Fac acesti nefericiti o confuzie capitala, voita sau nu. Nu inteleg ca Hristos, este adevarat ca poate fi al tuturor celor care cred in El, dar nu poate sa fie confiscat de nimeni. Hristos nu sjujeste niciunui ideal strain. Putem sa slujim Lui Hristos, si nu Hristos sa ne slujeasca noua.

Mai nou, vrednicul de pomenire Parinte Justin Parvu este folosit fara niciun fel de rusine, de tot soiul de exaltati, de fel de fel de inchisi in camera rosie a holului ce duce spre Rai, care se folosesc de amintirea sfanta a parintelui, pentru a-si justifica excesele lor.

Citeam mai nou pe un site celebru, cum ca Parintele Justin, a prevazut el, saracul… ascensiunea U.S.L. si urgiile ce urmeaza acestei ascensiuni.

Voi intelegeti ce au unii in cap?

Tragic este ca sunt atat de convinsi de spusele lor, incat daca spui ceva diferit, esti automat terfelit in chipul “cel mai ortodox cu putinta”. Facem caz de fariseii si de carturatii din Evanghelie, dar nu suntem departe de ei.

Cum descopera cate unul Ortodoxia “mai abrupt”, cum brusc apar: barba, haine negre, igiena mai slabuta, limbaj “induhovnicit”, cruci de lemn la gat, multime de metanii la maini si, mai ales, o noua atitudine. Una conforma noului statut. Ortodoxia, ea saraca, era oprita pe loc. Noroc ca a aparut el, alesul – altfel ramanea intepenita.

El nu stie vorba veche: “Ce, sta lumea in loc, pentru o baba care sughite? Bea apa si ii trece.”

Au disparut puntile dintre noi. Ne alienam din ce in ce mai mult. Nu mai dialogam, nu mai comunicam. Toata lumea este in lupta cu toata lumea. Toti sunt filosofi, toti sunt destepti. Suntem poporul priceput la toate si, in final, la nimic.

Inchei cu un dialog, pe care l-am avut cu cineva, acum 7 ani, de Boboteaza.

Eram in Portul Tomis si lumea astepta cu febrilitate momentul in care urma sa se imparata Agheazma Mare.

Momentul a venit. Ordinea a disparut, intr-o clipita. Apucaturile atavice erau cele care primau acum. Rugaciunea era inlocuita cu injuriile. Metaniile au fost inlocuite cu coate si ghionturi bine plasate. Cei care, pana atunci, se dadeau batrani sau bolnavi, au fost vindecati ca prin minune, de un soi de furie spirituala. Ortodoxia nu mai incapea in acele conditii. Totul se rezuma la lupta pentru micutele sticle cu Agheazma. Inca nu stiam, atunci, ca oamenii aveau sa se bata si pentru tigai si bormasini.

Un tanar, care ma cunostea si care era langa mine, intr-un loc mai retras, ma intreaba:

– De ce sa bat, parinte, oamenii astia pe Agheazma, cand ajunge pentru toti?

– Simplu, i-am raspuns eu, nu se bat pe Agheazma Mare. Se bat pe APA. Pentru ei, Sfintenia este ceva tangential.

– Pai, si cu crucile, inchinaciunile si restul cum ramane?

– A trecut momentul lor. Ce vezi tu, aici, este cea mai pura forma a ipocriziei ortodoxe. Cu mana, cu care pana acum te inchinai, lovesti si, cu glasul cu care te rugai in urma cu doar o clipa, acum injuri. Nu te tulbura de ce vezi. Hristos nu are nicio vina.