Rapiti in Siria: Ingrijorarile cresc, in legatura cu soarta celor doi episcopi ortodocsi de Alep

Presa internationala ne aduce in atentie noi interpretari si analize legate de soarta celor doi episcopi rapiti in acest an in Siria (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

O multitudine de indicii sumbre par sa fi apărut, mai nou, în cazul rapirii tragice a celor doi episcopi de Alep, cazuti in mâinile facțiunilor armate din Siria. Aceasta cea mai importanta rapire din timpul conflictului sirian în curs de desfășurare a avut loc pe 22 aprilie (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), atunci când a aparut vestea ca oameni inarmati, de langa Alep, i-au răpit pe episcopii grec-ortodox si siriac- ortodox, respectiv Boulos Yazigi si Yohanna Ibrahim – primul dintre acestia întâmplandu-se să fie chiar fratele Patriarhul grec-ortodox Yohanna X Yazigi. La câteva ore după incident, rapoartele marturiseau ca rapitorii ar fi apartinut, de fapt, unui grup armat de ceceni jihadiști.

Proeminentul membru sirian de opoziție, Michel Kilo, a scris despre acest subiect, in numarul din 27 aprilie al ziarului libanez As-Safir, susținând că episcopii au fost “eliberați la aproximativ o zi după răpirea lor (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), doar pentru a fi preluati de altă facțiune, la câtiva kilometri de locația primei facțiuni”. De atunci, nu au mai aparut nicio urma sau stire despre episcopi. Un oficial din securitatea libaneza, care a vizitat Damascul câteva zile în urmă, cunoscut ca are legături strânse cu autoritățile siriene, a prezentat pentru Al-Monitor atmosfera pesimista din capitala Siriei, vizavi de soarta episcopilor, acesta fiind citat intr-un articol de catre Jean Aziz, un scriitor contributor al Liban Pulse.

Oficialul a explicat că răpirile armate din Siria au dezvoltat un modus operandi bine-cunoscut în rândul oficialilor sirieni care se ocupă de căutarea lor. Scopul primului tip de răpire ar fi câștigul financiar, prin care un om de afaceri bogat, sau un om considerat a fi bogat de catre răpitorii săi, este răpit, iar familia acestuia contactata, pentru a i se cere răscumpărare pentru eliberarea celui rapit. Negocierile încep cu o sumă mare, care este redusa ulterior la câteva mii de dolari, în urma unor negocieri mai serioase. Răscumpărarea este apoi plătita, cei prinsi sunt eliberati, răpitorii dispar, iar cazul este închis.

Un alt tip de răpire, este rapirea motivata politic, din considerente politice interne înguste. Un astfel de exemplu este răpirea a 11 oameni libanezi, in regiune Azaz, aproape de granița siriano-turcă. In ziua de 22 mai 2012, un autobuz plin cu șiiți libanezi se afla pe drumul spre casă, după un pelerinaj la locurile sfinte șiite din Iran, atunci când persoane înarmate de regimul anti-sirian l-au interceptat pe teritoriul Siriei, la doar câțiva kilometri de granița cu Turcia (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Agresorii păreau că știu totul despre pasagerii din autobuz, traseul și programul lor. Ei au permis femeilor și copiilor sa scape, rapindu-i doar pe barbati si acuzându-i în mod public ca ar fi sustinatori ai Hezbollah-ului libanez, un aliat al președintelui sirian Bashar al-Assad.

În acest tip de “răpire politica”, răpitorii apar curând la lumina și, prin intermediul mass-mediei, isi dezvăluie identitatea lor, numele și pretentiile “politice”, pentru eliberarea ostaticilor. Cu toate acestea, același incident a fost repede transformat, la doar câteva luni mai târziu, într-un caz de răpire armata – asa dupa cum nu s-a mai vazut niciodata în istorie, răpitorii permitandu-le membrilor familiilor victimelor lor și unora din mediile televizate, sa ii viziteze pe ostatici. La câteva zile, Libanul devenea martorul unui nou tip de reality-show, eroii sai fiind răpitorii și ostaticii, cu episoade interesante, difuzate în fiecare zi, însoțite de toți factorii care fac succes unor astfel de programe. Unii, afectati de o formă a Sindromului Stockholm, chiar au început sa simpatizeze cu răpitorii, în timp ce mass-media începea să concureze pentru cea mai bună acoperire. Pe scurt, acest tip sirian de răpire se caracterizează prin faptul că identitățile infractorilor sunt cunoscute, fiind implicată o anumita doza de „showboating”.

Un al treilea tip de răpire, care a predominat în timpul războiului sirian, este mult mai serios motivat politic, mult mai secretos și discret, din cauza dimensiunii sale externe. Acesta este exemplificat prin răpirea cetățenilor iranieni de catre facțiunile armate de opoziție. În ciuda acuzațiilor răpitorilor, pentru care victimele lor ar fi fost experți militari sau funcționari care fac parte din Gărzile Revoluționare Iraniene, care au desfășurat operațiuni militare în Siria împotriva “rebelilor” – și, de cele mai multe ori, în mijlocul tăcerii oficialilor iranieni, pe marginea incidentelor – aceste cazuri recurente s-au incheiat cu eliberarea ostaticilor, fără tam-tam sau mass-media, în urma schimbului de mesaje diplomatice internaționale între Iran și pistolari… via Turcia.

După trecerea în revistă a acestor tipuri diferite de rapiri, acelasi oficial libanez a continuat să dezvaluie ceea ce a auzit de la Damasc, cu câteva zile în urmă – că răpirea episcopilor nu s-ar încadra în niciuna dintre categoriile menționate anterior. Răpitorii nu au adresat niciodată vreun mesaj familiilor acestora, sau Bisericilor celor doi bărbați, in scopul primirii vreunei răscumpărari. Mai mult, ei nu s-au folosit de mass-media pentru a difuza mesaje, nu au formulat cereri sau nu au facut dovada ca ii detin pe episcopi și că barbatii ar fi încă în viață. În plus, de mai mult de 100 de zile, răpitorii nu au trimis niciun mesaj prin vreun canal diplomatic sau prin vreo entitate internațională care ar putea fi vizata pe langa episcopi. În acest context, oficialul a mai explicat, s-au raspandit zvonuri în cercurile siriene, conform carora răpitorii ar fi ceceni si i-ar fi răpit pe episcopii ortodocși pentru a face presiuni asupra rușilor în schimbarea atitudinii lor fata de regimul pro-sirian. Cu toate acestea, autoritățile oficiale siriene, din nou, conform sursei libaneze, sunt absolut sigure că Moscova nu a primit niciun mesaj sau indicație în acest sens, în ultimele 100 de zile.

Pe baza acestor date analitice, oficialul libanez a mai transmis sentimentul că cei doi episcopi s-ar fi confruntat cu un final nefericit, la doar câteva ore după răpirea lor. Acest scenariu tinde să pastreze linia trasata de disidentul sirian Kilo, pe marginea faptului ca episcopii ar fi fost transferati de la o facțiune jihadista la alta.

Aceleași autorități siriene au tendința să creadă că marea exaltare a mass-mediei care a urmarit răpirea episcopilor si presiunea care se poate sa fi ajuns la răpitori, probabil, au împiedicat adevărul sa iasa la lumina. Toți cei implicați – incluzandu-i pe răpitorii adevarati și entitățile care au sponsorizat asta – au preferat să păstreze tăcerea și să nu lase sa se scurgă un singur cuvânt despre actiune. Procedând astfel, ei mizeaza pe faptul că timpul ar face ca problema să dispară, și că toată lumea va uita despre întreaga chestiune. Refugiații sirieni, pe de altă parte, susțin că jihadiștii sunniti i-ar fi decapitat pe episcopi, în conformitate cu prevederile islamice ale Shariei împotriva “necredincioșilor”.

Trebuie remarcat aici si faptul că unii observatori au detectat indicii oficiale siriene, conform carora această posibilitate ar fi si cea mai veridica, mai ales din moment ce Bashar al-Jaafari, ambasadorul Damascului in Statele Unite, a rostit în discursul său tinut în fața Adunării Generale din 29 iulie, pe tema situației drepturilor omului în Siria, o frază interesantă. Cu ocazia inventarierii a ceea ce el a numit greșelile comise de către militanți, Jaafari a declarat că acestia au săvârșit infracțiuni, cum ar fi “răpirea și decapitarea clericilor, precum și asasinarea unui savant religios în moscheea sa”. Dacă aluzia la “asasinarea unui savant în moschee sa” are menirea de a indica atentatul terorist care a avut loc in 21 martie, intr-una dintre moscheile din Damasc, care a dus la moartea Sheikh-ului Said al-Bouti (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), atunci “răpirea și decapitarea clericilor”, probabil, face referire la cei doi episcopi ortodocși. Acest lucru ar explica nivelul de discreție care domină acțiunile tuturor celor implicați. Familiile episcopilor și Bisericile lor pastreaza tăcerea, în speranța că cei doi bărbați sunt încă în viață. Între timp, atacatorii inarmati – indiferent de afilierea lor – rămân, de asemenea, tăcuti, pentru a scăpa de rușinea asociata cu această crimă atroce – o tăcere care se așteapta să mai fie indurata o lunga perioadă de timp, atâta timp cât acest eveniment rămâne subiect de dispută între două extreme foarte polarizate, considera Jean Aziz, editorialist si al ziarului libanez Al-Akhbar si gazda unui talk-show săptămânal politic, pentru un cunoscut post de televiziune libanez.

Sa nu uitam, insa, ca in urma cu doar cateva zile, o sursă din Alep, citând informații provenite de la un diplomat britanic, declara pentru al-Alam, ca cei doi episcopi ar fi încă în viață și retinuti pe… teritoriul turc. Potrivit Al-Alam, diplomatul britanic, care a vorbit sub condiția anonimatului, ar fi primit informațiile de la Reprezentantul celui de-al 15-lea district al Congresului din Pennsylvania, Charlie Dent. Conform diplomatului in cauza, gruparile armate afiliate Consiliului din Istanbul și Frăției Musulmane i-ar retine pe ambii episcopi în Turcia. (KSLCatalin)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.