publicat în: Arhivă

PF Patriarh Daniel al României: Drepturile omului – responsabilitate pentru demnitate

PF Patriarh Daniel al României: Drepturile omului – responsabilitate pentru demnitate

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, susţinut în cadrul Simpozionului „Demnitate şi justiţie pentru toţi”, sâmbătă 13 decembrie 2008, Palatul Patriarhiei.

DREPTURILE OMULUI – RESPONSABILITATE PENTRU DEMNITATE
– Câteva consideratii teologice –

Aniversăm anul acesta 60 de ani de la adoptarea la 10 decembrie 1948, la Paris, de către cele 58 de State membre de atunci ale Adunării generale a ONU, a DeclaraŃiei universale a drepturilor omului. Subiect predilect al dezbaterilor filosofice si politice contemporane, tema drepturilor omului e din ce în ce mai prezentă ca limbaj comun si cadru de bază în relatiile, dialogurile si institutiile internationale. Pentru Biserica Ortodoxă, această Declaratie este importantă deoarece marchează în istorie un moment crucial în promovarea demnitătii si valorii persoanei umane prin recunoasterea drepturilor sale fundamentale. De altfel, dreptul la viată, libertatea de constiintă, de expresie, de religie, dreptul la educatie sunt tot atâtea imperative care structurează esential discursul social al Bisericii. Un discurs social care articulează o fundamentare etică a drepturilor omului pe o adevărată antropologie teologică. Este ceea ce teologii timpului nostru numesc „gândirea socială“2 sau chiar „doctrina socială” a Bisericii, întrucât aceasta din urmă, chiar dacă ontologic este orientată către „plinirea vremii”, trebuie să marcheze timpul istoric,legătura ei cu istoria. Din acest punct de vedere, centralitatea misiunii Bisericii constă deodată în protejarea creatiei sau a lumii, văzută ca „dar al lui Dumnezeu”, si în recunoasterea sau afirmarea demnitătii persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu. Demnitatea persoanei umane constituie de fapt si cheia de boltă care uneste între ele dreptul la existentă, dreptul la libertate si drepturile sociale ale comunităŃii ce se regăsesc ferm exprimate în Declaratia universală a drepturilor omului.

Găsim asadar în Declaratia drepturilor omului afirmatii care pot fi compatibile cu dimensiunea personalistă a antropologiei teologice ortodoxe, potrivit căreia persoana umană este unică, de neînlocuit, destinată către o viată transcendentă, si nu doar o unitate în cadrul unei entităti sociale, iar această dimensiune transcendentă sau de ireductibilitate la natură îi conferă omului o valoare inestimabilă si eternă, de participare la comuniunea eternă a Persoanelor divine ale Sfintei Treimi. Astfel, din punct de vedere teologic, destinul uman, vocatia persoanei umane se împlineste în comuniune, în comunitate, în societate, si aceasta la toate nivelurile ei: familie, grup, etnie, natiune etc. Iar în acest caz, trebuie subliniat că Declaratia de la 1948 recunoaste omului nu numai drepturi individuale, ci si drepturi sociale în cadrul diferitelor colectivităti umane. Definirea persoanei umane ca fiintă în comuniune, ca existentă solidară, întoarsă spre semeni, ne face să nu disociem drepturile omului de îndatoririle sau responsabilitătile sale. Primul articol al Declaratiei universale a drepturilor omului afirmă că toate fiintele umane care se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi trebuie să se comporte unele fată de altele “în spiritul fraternitătii”. Iar Articolul 29 al aceleiasi Declaratii vorbeste despre faptul că «orice persoană are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă si deplină a personalitătii sale». De
altfel, cuvintele «drept» (din lat. “directus”) si «just» (lat. “justus”) sunt înrudite semantic. Drept este ceea ce este just. Iar «justitia» desemnează idealul unei distribuiri echitabile a avantajelor pe care le avem din viata socială si a îndatoririlor pe care aceasta le impune, adică a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Astfel, reciprocitatea dintre drepturi si îndatoriri apare ca esentială pentru societate, constituind chiar una din cele mai importante priorităti ale societătii contemporane. Tensiunea reală dintre drepturile individuale ale omului si îndatoririle sale social-comunitare poate fi depăsită dacă aceste drepturi fundamentale sunt puse în acord cu valorile moral-spirituale. Adică, drepturile formale trebuie completate cu dimensiunea moral-spirituală a demnitătii umane. Desigur, teologia oferă lumii viziunea despre omul ca subiect liber, capabil să ia decizii libere, viziune strâns legată de demnitatea atribuită
fiecărei persoane. Însă demnitatea libertătii umane este conditionată de fundamentul său etic, adică de responsabilitate. Din acest punct de vedere, drepturile persoanei se coroborează cu cele ale aproapelui. Respectul pentru aproapele trebuie să fie cel putin echivalent cu cel pe care-l doresc pentru propria persoană (cf. Matei 22, 39: „Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însusi”). Căci nu este suficient „să fii împreună” pentru a fi o adevărată persoană în sens teologic. Pentru a actualiza chipul treimic în om, acesta trebuie trăit ca dăruire de sine sau dăruire reciprocă, solidaritate si cooperare. Mai ales acum, când criza financiară a devenit un fenomen îngrijorător,
este necesar ca demnitatea umană să fie si mai mult apărată de umilirea care derivă din sărăcie, somaj, exploatare, nedreptate socială, foamete si suferintă. Pentru că, din perspectivă teologică, viata omului nu reprezintă doar un „drept”, ci, mult mai mult decât atât, ea este un „dar” al lui Dumnezeu. Un dar de pret care trebuie apărat, păstrat si cultivat în relatie, în comuniune, în Biserică si în societate. În acest sens, Bisericile au ca bază a gândirii lor sociale Evanghelia iubirii lui Hristos fată de toti oamenii, iubire care devine si criteriul evaluării vietii umane în istorie (cf. Matei 25, 31-46).
Asadar, Biserica apără drepturile omului, dar si valorile moralspirituale ale comuniunii umane, întrucât în societate spiritualitatea autentică este tocmai legătura profundă dintre libertate, iubire si responsabilitate în relatie cu
Dumnezeu si cu oamenii. Felicităm pe toti organizatorii acestui simpozion, în special, Institutul Român pentru Drepturile Omului, si dorim tuturor participantilor bucuria de-a lucra împreună pentru apărarea si cultivarea demnitătii umane si a comuniunii fraterne.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române