Procesiunea din Cosoba: un loc in care sfintii se bucura inca de tineri (album foto)

Procesiunea din Cosoba: un loc in care sfintii se bucura(,) inca(,) de tineri (O relatare semnata: KSLCatalin)

Am ajuns cu putin dupa ora la care se anuntase inceperea procesiunii. Probabil ca programul se schimbase, fiindca vedem lume doar in biserica. Intram in sfantul lacas, acolo unde 5 sau 6 preoti savarseau deja slujba Vecerniei cu Litie. Sunt preoti din comuna, dar si din localitatile apropiate. Recunoastem doi, pe care ii cunoscusem cu alte ocazii, unul dintre parinti slujeste in parohia Buciumeni, din Buftea, iar celalalt in Parohia noua din Sabareni, undeva pe soseaua mare spre Targoviste, la iesirea de nord a orasului, prin Chitila, cum stiu bucurestenii.

Drumul spre localitatea Cosoba poate parea oarecum nesigur, atunci cand il compari cu cel trasat pe hartile auto, insa pana la urma vedem ca respecta o oarecare traiectorie dreapta. Comparatia cu harta si un segment de sosea care momentan se afla in lucru, sunt cauzele care ne-au facut oarecum sa intarziem, cu vreo 10 minute, peste timpul prevazut. Stiam ca, la 16:30, Episcopul locului trebuia sa apara, aducand cu el moastele Sfantului Ioan Rusul, pe care tocmai il prezentasem intr-un articol [https://www.lacasuriortodoxe.ro/stiri/turism-pelerinaje/3754-cosoba-moastele-sfantului-ioan-rusul-vor-atrage-mii-de-pelerini-langa-bucuresti-in-aceste-zile.html] , ca pe un sfant care – din cate se stie – plange pentru tinerii care urmeaza cai ratacite…

In biserica, lumea deja umpluse toate locurile, pastrand un culoar liber pe mijloc, unde deja observam un covor cu insemne arhieresti. Mai marele locului trebuia sa apara.

Partea din spate a bisericii, tot in interior, era “impodobita” cu sumedenie de cosuri pline de fructe ale vremii si de prinoase aduse pentru sfintire, urmand sa fie daruite celor saraci, si nu numai – fiindca incantau pe oricine, cu modul lor de prezentare – spre pomenirea celor dragi, trecuti la Domnul.

Caldura era destul de mare, fusesera inregistrate, conform buletinelor meteo, peste 40 de grade, iar asta se intampla deja de mai multe zile. Iesim undeva in afara cladirii, la umbra unor nuci, acolo unde deja mai multa lume se retrasese in asteptarea procesiunii, mai ales ca de acolo se putea auzi si slujba preotilor. Observam, astfel, si cimitirul care incepe practic din curtea bisericii, din laterala ei, continuandu-se spre rasarit si afisand la intrare probabil mormintele primilor preoti care au slujit aici. Mai multe snopuri de lumanari ardeau deja in fata unora dintre morminte, demonstrand faptul ca membrii familiei celor adormiti se aflau deja in biserica.

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului isi incepe ziua liturgica prin slujba Vecerniei cu Litie, dar mai ales cu cantarile binecunoscute ale Prohodului. Momentele sunt cu totul inaltatoare, in toate bisericile, dar aici totul pare destul de neobisnuit. Grupul de tineri din jurul bisericii pare sa se ingroase la fiecare 5 minute, iar linistea care ii caracterizeaza si o oarecare sfiala, demonstrand o curatenie de sat vechi traditional, ne provoaca la comentarii.

– Nu am mai vazut atat de multi tineri la slujba Prohodului.

– Probabil ca vor pleca in curand, am mai vazut ca se intampla asta prin cartierele din marile orase. Poate ca au venit doar intr-un loc de intalnire, unii cu ceilalti.

– Este foarte ciudat ca zambesc toti si au o sfiosenie pe care astazi nu o mai intalnesti.

Ai fi putut spune ca te afli intr-un loc in care timpul pare sa fie dat in urma cu cateva zeci de ani, dar realizam ca suntem totusi la doar cativa kilometri de Bucuresti si o astfel de remarca ar fi fost poate nedreapta si ar fi putut chiar si jigni, desi o remarcam intr-un spirit de sincera apreciere. Nu suntem deloc obisnuiti cu atata ordine si liniste… mai ales cand vedem tineri. Realizam ca anormalul se intampla, de fapt, dincolo de acest spatiu, si incepem sa ne bucuram de linistea pe care ne-o aminteau, de altadata. Ramanem cu un zambet evident pe buze si ne temem sa nu sarim cumva in ochi, constienti ca se poate sa nu mai stim sa stam linistiti nici macar atunci cand ne impunem. Orasul isi lasa urme pe tine…

Tinerii isi pastreaza micile grupuri si incercam sa “furam” cateva cuvinte din discutiile lor.

– Nu stiu sigur, dar cred ca vorbesc despre ceva muzica. despre interpretare si despre experiente asemanatoare de anul trecut.

O batranica indoita de spate, careia ii spusesem deja in gand “Saraca!”, trece pe langa noi si ne saluta. Noi nu apucasem, fiindca nu mai suntem obisnuiti sa dam primii “Buna ziua!”, dar ea continua cu un zambet extrem de larg si cu o veselie fantastica: “Bravo, bravo mamica! Asa! Frumosii maicii!”. Bucuria ca se apropia de biserica si ca vedea atatia tineri ne facea ca dintr-o data sa ne indoim de pozitia noastra, poate mai degraba acum zicandu-ne despre noi insine: “Saracii!”. Recunosc bucuria Maicii Domnului de a-i avea alaturi pe tineri.

La aproximativ o ora – cred ca se facuse 17:30 – preotii ies cu prapuri si carti, cu cantareti in frunte, si ne anunta, vazandu-ne fotografiind: “Gata, iesim pana la colt. Trebuie sa ne intampinam Arhiereul”.

Ne alaturam coloanei de oameni deja formate, flancata initial de cateva masini de politie, care, dupa ceva timp au pastrat doar limitele fata-spate ca marcaj, fiindca nu era nevoie de mai mult decat atat, si mergem… la colt. Nu stiam, dar coltul acesta nu era nicidecum primul pe care urma sa il intalnim, ci unul la… cativa kilometri. Incercam sa mergem, pe trotuarele laterale, flancand multimea care marsaluia pe soseaua centrala din sat, asta ca sa putem si fotografia cate ceva. Foarte interesant, insa, ca nu prea reusim mare lucru, intrucat regulat suntem impinsi inspre sosea, de catre gramezile de balast aflate pe podistile caselor (la doua-trei case, intalneai o astfel de gramada). Ori se lucra la pavajul trotuarului – fiecare in contul lui – ori se lucra la casa; doar era o zi din mijlocul saptamanii, in care se munceste pana la inserat. Oamenii par obisnuiti foarte tare cu munca si, de asemenea, cu munca campului, iar asta devine clar in scurt timp. Zambetul si linistea de pe fata lor demonstreaza experienta continua a muncii. Sunt oameni care stiu sa-si dramuiasca energia si sa o foloseasca doar atunci si unde este cazul. Acum, toata aceasta energie se transforma in zambete si liniste. Observ ca, in zilele de astazi, chiar iti trebuie energie multa care, transformata in vointa, sa iti aduca liniste, sa te faca “sa rezisti” si sa mai poti sta si linistit, fara agitatii nervoase, fara chef de barfe sau priviri incrancenate si umblari haotice, fara ridicarea tonului in voce… Ii urmam pe sateni si ne apropiem, usor-usor de intersectia cu pricina. Vedem ca este vorba despre drumul vrechi sau nou, neterminat, prafuit, spre Gulia.

Nu la mult timp apare si masina episcopiei, spre care se grabesc patru dintre preotii care au condus pana acum procesiunea – intonand imnuri dedicate Maicii Domnului, conduse de cantareti care chiar par profesionisti, mai ales ca au tonalitati specifice traditionale – pentru a ajuta la coborarea raclei cu moastele Sfantului Ioan Rusul, sfantul care avea sa fie in mod sigur bucurat de prezenta atator tineri in jurul sau.

Intreaga procesiune face cale intoarsa, neexistand alte strazi laturalnice care sa duca spre biserica, dar de aceasta data insotita de sfant si de episcopul locului. Preasfintitul Ambrozie, Episcop al Giurgiului, are o atitudine linistita si calma, zambitoare, care pare sa fie garantia clara ca satenii impartaseau acelasi duh bun pe care il remarcasem si pe care sfintii bisericii si rugaciunile, multumirea de Dumnezeu, ti-o dau.

Insirati pentru moment pe langa garduri, pe marginea santurilor care strajuiau soseaua, dar permanent in picioare si in pozitii respectuoase, oamenii se aduna reluand coloana initiala si facand, practic, cale intoarsa. Numaram cateva sute bune de oameni, pana intr-o mie, iar acum par mult mai siguri pe ei si incantati. Sfantul si Arhiereul lor ii intareau in credinta, simtind ca au primit, si mai mult decat pana acum, binecuvantarea actiunii lor. Altfel este cand faci o treaba alaturi de preotul tau, d-apai de episcop! Nimic nu te mai poate opri! Cu cateva minute inainte, cand ne aflam in intersectie, in asteptarea celor de la episcopie, chiar ii spusesem cuiva: daca iese cineva acum din curte, si nu stie nimic despre procesiune, ramane socat cand vede atata lume in fata casei. Atat de multa liniste era.

Acum, deja reincep cantarile, iar Preasfintitul lor, Ambrozie, canta alaturi de ei. Bineinteles, printre cantari, se mai aude, strecurat, cate un salut al mai marelui locului, adresat vreunui satean, nimerit pe alaturi la intamplare: “Cat ma bucur sa va vad!”. Intelegem ca este o legatura aparte intre oamenii de aici si episcop, dar nu fiindca ar exista o atitudine “favorizanta” a acestuia fata de comunitate, ci fiindca oamenilor le place sa fie foarte-foarte apropiati. Surprindem bucuria lor in mai multe fotografii, in timp ce ne apropiem deja de biserica.

– Eeeei, puteti spune ca era asa inainte de a veni sSfantul in comuna? – formuleaza intrebarea PS Ambrozie, indicand spre vantul care incepuse sa racoreasca fruntile pelerinilor deja incalzite de soarele de mai inainte. O umbra usoara a ocrotit procesiunea pe tot parcursul ei de intoarcere spre biserica, iar vantul chiar incepuse sa sufle tare, dar fara iz de furtuna. Vremea era perfecta – dintr-una initial caniculara.

– Vedeti? Putem spune ca sfintii nu fac minuni? Era asa inainte de a veni noi? – a continuat acesta, incercand apoi sa reia sirul cantarilor care rasunau pe sosea.

La biserica, in baldachinul modest, dar frumos aranjat, aflat la intrarea in curte, au fost asezate sfintele moaste, spre inchinare. Episcopul locului si preotii au intrat in sfantul lacas, si dupa inchinarea cuvenita au ales sa iasa in fata bisericii, pentru a rosti cantarile inimaginabil de frumoase ale Prohodirii.

Ne aflam, inca cateva minute, intre oamenii care asteapta la rand, linistiti, sa se inchine in fata raclei, iar alaturi de noi se afla preotii si mai marele locului. Suntem in familie.

Intrebata de mine, o doamna, cu fiica sa, imi precizeaza si ultimele lucruri de care cred ca mai aveam nevoie, pentru a ne intoarce cat se poate de incantati de la acest eveniment:

– Ultima oara, a venit la noi de Sfantul Nicolae – facand referire la episcop. Atunci, nu a venit cu sfintele moaste. Noi mai mergem la Comana, dar este putin cam departe, insa ne-a ramas mereu totul in suflet. Merita! Fata mea a castigat, in primavara, atunci cand iar ne-am intalnit cu Preasfintitul – si isi reaminteste ceea ce uitase mai inainte – la un concurs de poezie, locul trei. Ce pot spune, despre asta? A fost si episcopul, a primit si diplome si iconite frumoase pe care le tinem la loc de cinste, ca sa-i aminteasca toata viata! Locul 3, va dati seama? din 40 de participanti – si imi arata spre fetita pe care o tinea alaturi, asteptand impreuna sa se inchine la sfintele moaste. Nu am putut decat sa dau slava lui Dumnezeu, si am fost bucuroasa pana la Cer, pentru un asa rezultat.

– I-auzi mama, au inceput sa cante prohodul – spune fata, aratand spre biserica, acolo unde grupurile de tineri, pe care le auzisem vorbind despre muzica, inainte de procesiune, deja cantau extraodinare imne. Haide, mama, si ne v-om inchina noi, la sfarsit, ca pierdem Prohodul si nu cantam si noi! continua fata, amandoua osciland intre a pleca in biserica, alaturi de tinerii care interpretau inaltator starile Prohodului, si a se inchina la sfant.

Raman uimit de greutatea alegerii si de frumosul situatiei, uimit de ineditul ei in zilele de astazi, si ma apropii de racla sfantului, sarutand-o.

Trecem si pe langa femei si fetita ei, care incearcau sa ajunga la corul tinerilor, si imi spun in semn de “la revedere”: noi nu suntem din Cosoba, ci din satul de la intrarea in comuna, Joita. Sa treceti si pe la noi, cand veti putea si veti avea timp, si va garantez ca o sa va placa mult. Veti fi uimiti: la noi este chiar liniste!

P.S.: Am auzit, mai tarziu, ca satenii su stat alaturi de sfintele moaste toata nopatea, la Priveghere…

O relatare de: KSLCatalin

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.