Am avut parte, in urma cu 2 saptamani, de o experienta terifianta. Tot ce urmeaza sa cititi, sunt intamplari petrecute in viata unor oameni al caror nume, din respect, il trec sub tacere, dar care au fost de acord sa impartasesc si celorlalti cele cateva minute de groaza, care au lasat urme in sufletele noastre, ale celor prezenti acolo.
Intamplarea a facut ca, in cartierul in care loicuiesc, sa fiu vecin cu un preot batran, iesit deja la pensie inca din vremea pe cand eu, abia paseam stingher pe drumul plin de incercari si ispite al preotiei. Imi amintesc, cu placere si bucurie, de parintele cu chip bland si care, ori de cate ori avea ocazia, ma mangaia cu cate un sfat sau cu o vorba buna, in frumosul grai moldovenesc.
Sarmanul, s-a mutat la Domnul rapus de o boala necrutatoare. Lui i-a supravietuit sotia. O femeie micuta si destul de discreta, ca prezenta in cartier. Este mai mereu prezenta la sjujbele de duminica si ajutata de vecinii mai tineri, la piata sau cu o farfurie de mancare. Cei doi nu avusesera copii. Dumnezeu nu i-a binecuvantat cu acest dar. In acele momente, nu am incercat sa ma gandesc la motivul pentru care doi oameni, doi crestini, nu aveu copii.
Vaduva preotului se simtea din ce in ce mai apasata de varsta si de boala. Cam de o jumatate de an, nu mai mergea la slujba. Nu mai putea. Parintele din cartier se ingrijea si de cuminecarea ei. Imi mai spunea, cand ne mai intalneam si intrebam, care este starea acesteia.
Era o zi de miercuri, cand parintele mi-a solicitat ajutorul la telefon. Mi-a spus sa vin pana la doamna preoteasa, ca are nevoie de mine.
M-am imbracat la repezeala, si am ajuns in fuga la apartamentul batranei. Acolo, parintele, livid la fata, mi-a spus:
– Parinte, nu stiu daca ai mai vazut sau ai mai auzit asa ceva, dar eu unul nu am mai trecut prin asta.
Intram amandoi in camera batranei preotese.
In pat, cu o lumanare aprinsa pe o noptiera, zacea o coaja de femeie. Privea fix la tavan, cu ochii iesiti din orbite. O femeie o privea speriata, retrasa intr-un colt al camerei. Am dat sa ma apropii de pat. Brusc, batrana preoteasa intoarce capul spre mine. Ochii aveau o stralucire nefireasca pentru un om batran.
A mormait, adanc si grav. Parca aveam inainte o fiara incoltita, care maraia.
– Ce cautati in casa la mine, spurcatilor? a suierat printre dinti.
– Doamna preoteasa, sunt eu, parintele Daniel. Nu ma mai cunosteti?
Fara sa imi raspunda, brusc, trupul firav, ii este smucit de o forta nebanuita si nevazuta. A inceput sa tipe si sa bolboroseasca ceva. Avea spume la gura. Striga niste nume. Incoerenta si smucindu-si capul in dreapta si stanga, urla.
– Lasati-ma! Lasati-ma! Ce cautati la mine? Ce vreti de la mine? Eu sunt preoteasa, nu am lipsit de la Liturghie, m-am impartasit. Nuuuuu!
Impreuna cu parintele, m-am apropiat de pat si am prins-o de brate, pentru ca se zbatea.
Am inceput sa spun Tatal Nostru, instinctiv.
Parintele, rasfoia Molitfelnicul, in cautarea unei rugaciuni. Batrana, de acum, urla, nu mai tipa. Vecinii, alarmati, navaleau pe usa. Toti aveau fetele transfigurate de groaza.
-Spurcatilor! striga batrana… Nu vreau! Nu ma luati!
Pana sa apucam sa mai facem ceva, careva dintre noi, trupul batranei este scuturat de un ultim spasm. Un racnet venit parca din infern taie aerul acelei camere. Cu spume la gura si cu ochii iesiti din orbite, batrana isi daduse sufletul.
Nu stiu, apoi, daca a fost o parere a mea, sau si ceilalti au sesizat, dar eu am avut senzatia ca un miros greu umpluse camera…
Am privit tot tabloul pret de cateva secunde. Apoi, lasand capul in jos, am iesit din camera.
Cei cativa vecini mai apropiati au sunat la 112 sa vina cineva, sa constate decesul. Am ajuns acasa, ingandurat. Nu am putut scoate o vorba, cateva ore. Doamne, ce pacate putea avea aceasta batranica respectabila? Doamne, cu ce a gresit?
Erau intrebari, la care nu doream un raspuns. Pur si simplu ma intrebam…
Mi-am amintit. atunci. de ce spunea Sfantul Teofan Zavoratul:
“Sa nu credeti ca stiti pe cineva. cu adevarat. Judecata omeneasca este stramba. Dumnezeu, Singur, stie viata fiecaruia si, mai mult, stie si cata pocainta avem in noi. Degeaba te silesti sa placi oamenilor. Nu te osteni sa iei cu asalt Raiul. Vei gresi, atunci, cu siguranta. Raiul este un loc de odihna si bucurie vesnica, iar nu o cetate ale carei ziduri le poti darama pentru ca tu sa intri acolo. Fii curajos si mereu gata sa primesti totul cu umilinta. Binele sa il faci fara cartire si fara sa cauti la ochii omului. Iarta, in chip firesc si desavarsit. Nu uita ca, facand aceasta, esti asemeni Celui pe care Il urmezi si Care a iertat pe chiar calaii Lui, cand Il pironeau pe Cruce. Fii gata, in fiecare zi si moment, pentru sfarsitul tau si nu uita ca esti trecator pe acest pamant. Cand vrei sa te rogi, roaga-te in asa fel incat mintea, inima si sufletul tau sa fie numai acolo. Dumnezeu nu vrea vorbe. Dumnezeu vrea fapte. Sa nu uiti asta.”
Pentru mine, au fost o lectie… acele moment de zbucium. Am vazut un suflet chinuit. Am vazut groaza din ochii acelei batrane, care a sperat ca Raiul poate fi cumparat.
Dumnezeu nu se lasa inselat. Nu cumparam Mantuirea, cu nimic din cele ce am putea crede ca ar face aceasta.
Viata noastra si felul in care o traim este moneda de schimb pentru Rai.
“Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam aminte!”
Preot Daniel Ivan
