Perceptii diferite despre moarte. De la religiozitate rudimentara si inviere, la frica animalica si show

Predica a Patriarhului Moscovei si al Intregii Rusii, Kirill. Traducere si interpretare: KSLCatalin

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh!

Astăzi, marcăm unul dintre cele douasprezece Praznice Împărătești, Adormirea Maicii Domnului. Sărbătorim această zi în principalul lacas al Bisericii noastre: Catedrala Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Kremlin. Împreună cu întreaga Biserică, ne bucurăm de un eveniment care s-a transmis până la noi, prin Sfânta Tradiție a Bisericii Universale: Odihna Binecuvântată a Maicii Domnului, Adormirea Ei, care a devenit zi de sărbătoare.

Dacă ne vom muta privirea de la acest eveniment, spre viața modernă, vom observa o contradicție profundă între două moduri de percepere a mortii. Binecuvântata odihnă, Adormirea Maicii Domnului – cuvântul “moarte” nu este folosit atunci cand se face referire la Maica Domnului. De altfel, un alt cuvânt folosit în limbajul bisericesc deriva de aici: “adormit” – nu “a murit” sau “a pierit”, ci “a adormit”. Remarcam existenta unei perceptii diferite asupra mortii.

Pe de o parte, există perceptia legata de triumful Maicii Domnului, pe de altă parte, există înțelegerea noastră obișnuită a mortii, ca sfârșit tragic, ca încetare a tuturor lucrurilor.

Se simte frica animalica, frica de moarte, înaintea acestui sfârșit tragic. Cât de mult, această teamă de moarte contravine judecăților valorilor de bază ale societății moderne, o societate de consum și o societate a prosperitatii! Dar, această societate foarte îmbibata cu valori false recunoaște imposibilitatea alăturarii idealurilor sale – cele ale consumului fara limite și a agrementului – cu decesul.

Cum raspunde societatea de astăzi, pseudo-cultura ei, acestei contradictii? Ea răspunde acestei viziuni provocatoare asupra lumii, prin ignorarea mortii. O altă imagine a vieții este proiectata prin intermediul reclamelor și prin cultivarea acestor valori false, care ne îndreaptă privirea departe de moarte. Dacă e să vorbim despre practicile înmormântarii, putem observa că, în multe țări – în special în cele prospere – totul se face într-un mod prin care sa se limiteze contactul oamenilor cu cadavrul. Sicriul nu este deschis în timpul serviciului funerar – de fapt, nu este deschis niciodata – iar oamenii isi iau intotdeauna rămas bun înaintea unui sicriu închis. Deseori, sicriul este coborât în ​​mormânt atunci când oamenii au parasit deja cimitirul. Din acest motiv, el este acoperit doar cu flori sau ramuri de brad, astfel încât actul înmormântarii sa treaca nevazut. Obiceiul incinerarii, folosit pe scară largă, servește, de asemenea, acestui scop: sicriul dispare, asa incat nu există niciun contact real cu momentul înmormântarii.

In plus, mai exista încă un alt mod de a atenua acest conflict interior, de nedepasit, între moarte si falsele idealuri ale societății: transformarea mortii într-un show, într-un spectacol. Vedem un număr mare de decese, în fiecare zi, la televizor și în multe filme, unde moartea este mereu prezentă, într-un fel sau altul. Moartea este doar o parte din intriga, cel mai adesea, această moarte – chiar una violenta – fiind legata de victoria eroului principal. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste încercări de a elimina problema decesului din viziunea omului modern nu va reuși vreodată, pentru că, în fiecare zi, în fiecare oră și cu fiecare minut, fiecare dintre noi ajungem mai aproape de moarte. Problema este, modul în care noi percepem moartea: ca pe un sfarsit fara sens al vietii, ca pe o plecare într-o non-existenta completa, din tot ceea ce avem – minte, emoții și voință – ca o stingere a oricarei forme de viață, cu toate bucuriile, necazurile, suișurile și coborâșurile ei, cu descoperirile, victoriile și înfrângerile ei; sau ca pe un final al vieții noastre pământesti și ca pe o trecere într-o altă viață …

Adormirea Maicii Domnului a fost un triumf al Bisericii: Apostolii s-au strans laolalta, la mormantul Maicii Domnului, din Ghetsimani, dar negasind-o niciodata, pentru că trupul Maicii lui Dumnezeu a dispărut. O tradiție fermă a Bisericii ne vesteste ca trupul Maicii lui Dumnezeu a fost luat in Imparatia Cereasca. Unii dintre Sfinții Părinți ai Bisericii, atât antici cat si din Biserica Rusă – printre care ar trebui sa fie amintit mai ales Sfântul Ignatie Briancianinov – au comparat Taina Adormirii Maicii Domnului cu Învierea Mântuitorului. Nu există nicio moarte: exista Adormirea Maicii Domnului și plecarea (mutarea) sa.

Reflectând pe tema mutarii, Sfântul Dreptul Ioan de Kronstadt spune că plecarea Sa este doar o schimbare a locului: o persoană “se mută” și sufletul sau ocupă un loc într-o altă lume, cu o altă vârstă, intr-un alt timp. Maica Domnului s-a temut de moarte? Nu. Sfinții Apostoli s-au temut de moarte în fața uciderii violente, a muceniciei? Nu. Apostolul Petru, temându-se inițial de persecuțiile care izbucnisera sub împăratul Nero, a decis să părăsească capitala Imperiului, la îndemnul comunității creștine din Roma. Dar, parasind Roma, Domnul Înviat S-a întâlnit cu el și l-a întrebat: “Unde te duci?”. Numai aceasta intrebare l-a determinat pe Petru să se întoarcă la Roma și sa se bucure de acceptarea unei morti martirice. Și, cat de multe alte astfel de marturii avem in viețile sfinților! Vedem clar că ei nu au experimentat frica de moarte, dar s-au pregătit pentru moarte, ca pentru un eveniment cu adevărat mare în viața lor, prin care se trece de la o existență pământească la una cerească.

Deci, unde dispare sau de unde vine frica de moarte? Reflectând pe această temă, Sfântul Drept Ioan de Kronstadt afirmă, pe bună dreptate, că Dumnezeu nu a creat moartea, ci că moartea a aparut în viețile oamenilor prin păcat. El continuă să scrie: “Moartea trebuie să ne sperie atâta timp cât rămânem în păcat”. Această legătură interioară, între frica de moarte și păcat, este absolut evidentă. Cand cineva trăiește in conformitate cu legea cărnii, în cazul în care el păcatuieste și nu se gândește la Dumnezeu, atunci, in momentul in care această persoană nepregătita duhovniceste – care trăiește în deșertăciunea acestei lumi și a cărei vieți este legată numai de valorile acestei lumi – se afla în fața mortii, aici vor aparea frica si teroarea. Aici va exista frica in fata mortii, din cauza prezenței păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață cum să depășim această teamă de moarte: prin pocăință, rugăciune, victorie asupra patimilor, muncă, răbdare și pace duhovniceasca – insemnand o viața traita conform poruncilor lui Dumnezeu.

Prin sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și experiența Bisericii, adevărul ne este revelat ca mod de viață religios, calea crestina a vietii, nu doar ca detasare, fericire si bucuria din această viață pământească, nu doar ca realizare a unor obiective autentice, ci, totodata, ca depășirea fricii și a temerii de moarte, ca stare duhovniceasca plina de calm și liniște, ca o finalizare naturală a perioadei pământesti a vieții umane. O astfel de viziune asupra vieții și a mortii ii confera o mare putere persoanei umane, în fața căreia nu există bariere și care nu se va mai teme de nimic.

Este acea atitudine in fața vieții și a mortii, care luptă cu adevărat, curajoasa și capabila sa duca la daruirea vietii de sine pentru celalalt. Poate sa-si dea cineva viata pentru celalalt, daca este obligat la aceasta vulgaritate, la această viață modernă de consum, pentru care principala valoare se afla aici si numai aici? De ce ar risca? De ce si-ar da viața pentru altcineva? De ce ar sacrifica ceea ce are mai pretios? În viziunea unei lumi fara de Dumnezeu, este imposibil sa justifici eroismul, lupta sau sacrificiul de sine. Dacă oamenii care nu se consideră religioși se angajeaza in astfel de lupte, acest lucru nu înseamnă că motivațiile lor se situează în plan material. Aceasta este o manifestare a unei religiozitati rudimentare latente, care devine parte a vieții umane prin educația cuiva, prin valorile care sunt insuflate în el. Dar, dacă ne distrugem aceasta religiozitate rudimentara, atunci vom deveni o societate complet diferita, complet alti oameni, incapabili fie de sacrificiu fie de lupta. O astfel de societate nu are și nu poate avea un viitor, pentru că educația oamenilor în credință este o chestiune de viață și de moarte – nu numai a societății, ci chiar a rasei umane. Acesta este motivul pentru predicarea marilor valori spirituale, care i-au fost descoperite omului prin Cuvântul lui Dumnezeu, este principalul principiu de baza de care va depinde viitorul rasei umane.

Amintindu-ne de Preasfanta Născătoare de Dumnezeu, Doamna și Pururea Fecioara Maria, și de Adormirea Sa intru slava, să ne amintim întotdeauna că Adormirea Maicii lui Dumnezeu este o zi de mare sărbătoare pentru Biserica. Și, pe aceasta slava a mortii Maicii Domnului se bazeaza marea credință a tuturor generațiilor precedente că moartea nu înseamnă sfârșitul vieții.

Ca semn important al faptului că după moarte vine Invierea, Imparateasa Cea mai Curata a Cerului a fost luata în lăcașul ceresc al Fiului Sau, cu sufletul și corpul Sau, ca semn al nemuririi omului, ca semn al vieții veșnice și ca semn al atotputerniciei divine. Amin.

(Predica a Patriarhului Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii – 28 august 2011, Catedrala Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Kremlin / traducere si interpretare: KSLCatalin)