publicat în: Arhivă

Istoria formarii Poporului Roman – Perioada Ante-Romana

SCITII

Despre primul dintre aceste elemente etnice, Scitii sau Scolotii, care au vietuit pe tarmurile Marii Negre, parintele istoriei, Herodot, ne-a lasat in scrierile sale descrieri atat de amanuntite si de precise, incat istoria moderna a putut deduce si cunoaste, intr-un mod cat mai exact, originea si mai ales limba acestui popor.

O adevarata ironie a sortii a facut ca marele rege persan Darius, sa nu stie ca scitii, importiva carora incepuse o agresiva campanie militara, vorbeau cam acelasi dialect cu el. Darius nu stia ca, atat persii cat si scitii faceau parte din marea familie iranica. Nu stia ca scitii, dusmanii sai din acel moment, erau un trib plecat cu mult timp in urma din bazinul Mesopotamiei.

Movilele si kurganele care sunt intalnite de jur-imprejurul Marii Negre, dar si adanc in inima Romaniei pana in sudul Transilvaniei, sunt singurele urme vizibile ce amintesc despre existenta Scitilor Pontici.

Dupa o existenta de cateva secole pe tarmurile Marii Negre, acestia au disparut pur si simplu prin stramutare fortata sau prin asimilare de catre alte neamuri cu care acestia au intrat in contact.

Neavand o limba scrisa, singurele elemente lingvistice ramase de la ei sunt cateva nume de rauri: Prut, Siret, Don sau Nistru, ape care strabateau intinsele lor tinuturi.

TRACII

Scitii dispar de pe scena istoriei prin secolul I inainte de Hristos, fiind absorbiti de marea masa a migratorilor sarmati, neam inrudit cu acestia si una din ramurile etnice ale puternicului popar al Tracilor, care detineau la acel moment aproape tot Sudul Europei.

Tracii ocupau intinsul teritoriu de la Macedonia pana in Asia Mica si, la Nord, pana la Dunare. Acestia erau faramitati intr-o multime de triburi, conduse de sefi care pretindeau ca ar fi regi. Toata aceasta dezbinare a neamurilor trace a fost, in cele din urma, cauza slabiciunii acestora in fata ocupantilor de mai tarziu.

Desi istoricul Strabon ii deosebeste de vecinii lor apuseni, Ilirii, limba traca este considerata de cei mai multi lingvisti si istorici ca fiind inrudita cu cea ilirica. In acelasi context, este stiut in cercurile istoricilor si ale lingvistilor ca o parte din iliri au supravietuit pana pe la mijlocul secolului XX, in vestul fostei Iugoslavii, independent de actualii locuitori al Albaniei.

Despre traci se mai stie ca au fondat regate puternice, de o parte si de alta a Dunarii, inca din secolul al II-lea dHs., care s-au dezvoltat pana dincolo de Carpati de catre urmasii lor, Dacii.

Rosi de dezbinare, tracii sunt usor invinsi de catre Imperiul Roman aflat in plina ascensiune. Cu toate, in mijlocul Imperiului Roman, o ramura importanta a Tracilor, Besii, au rezistat pana in secolul al VI-lea, muti istorici facand legatura intre acestia si originile poporului roman, informatiile ramase despre ei fiind insa foarte sarace si, de aceea, orice teorie legata de Besi si de influenta lor asupra originilor poporului Roman sunt pur speculative.

Astfel, Tracii, “Poporul cel mai numeros dupa indieni” conform lui Herodot, dispare de pe scena istoriei, ca entitate de sine statatoare, lasand locul unora dintre triburile din care era alcatuit.