Despre cutura dialogului, in cateva randuri
Mai mult ca oricand, Romania este marcata de o stare de intoleranta vecina cu ura. Se pare ca poporul care locuieste pe aceste meleaguri a ultat ca orice problema, divergenta sau disputa, se rezolva prin dialog.
Nu mai avem in noi cultura dialogului. Am devenit certareti si irascibili. Tinem mortis sa avem dreptate, chiar si atunci cand in forul interior simtim ca nu este asa.
Suntem neamul lui: de-aia, de-al dracu’, c-asa vrea muschii mei, ca-s smecher etc.
Ca orice persoana activa in cetatea mea, constat ca multi dintre cei care activeaza in mediul virtual al Internetului nu au nici cea mai vaga idee despre ceea ce inseamna dialogul. Sunt foarte putin cunoscute semnificatiile unor notiuni precum “afirmatie” sau “opinie”.
Pare ca nimeni nu mai stie ce este aceea o afirmatie si in ce context survine ea, sau ce este o optiune si in care imprejurari se aplica.
Toata lumea, este incrancenata pe toata lumea.
Daca esti ortodox si ai o atitudine mai deschisa catre dialog, sau esti mai putin obtuz, imediat esti atentionat ca ai iesit din “canoane” sau, mai rau, esti balacarit in fel si chip de toti complexatii, care nu au scris un rand coerent la viata lor, dar care forumeaza pagini interminabile de mizerii, cu pretentii de convingeri.
M-am trezit zilele acestea ca un cunoscut personaj din mediul ortodox mi-a atras atentia cat de greu este de inteles pentru el cum eu, un teolog, un om al Bisericii, pot sa fiu impotriva miscarilor politice de dreapta sau, mai mult, impotriva ideilor legionare. Cum imi permit sa nu traiesc fiorul Ortodoxiei de dreapta?
Am ramas pur si simplu interzis de faptul ca mai sunt unii, catusi de putin lipsiti de cultura, care mai confunda Ortodoxia cu dreapta politica. Intreb retoric: ce culoare politica ar avea Iisus acum?
Ar fi el in Noua Dreapta, sau in Miscarea Populara? Poate fi Hristos prizonierul unor idei politice? De cand si pana cand au ajuns niste capete infierbatate sa Il confiste pe Hristos, pentru a putea justifica propriile lor frustrari si incapacitati sociale?
Mai nou, un prieten de-al meu a publicat un articol despre “bogatia” preotilor. Am distribuit acel articol mai departe, adaugand si cateva randuri personale. Ce am patit? O persoana ciudata, care mai si face caz de credinta sa, se ratoia la mine ca nu ar trebui sa tinem partea “talharilor” din mijlocul nostru, a preotilor care batjocoresc harul si haina preoteasca.
I-am raspuns ca Biserica nu are nicio vina pentru comportamentul unor asemenea exemplare, pe care chiar si eu le-am luat in daracul criticilor de foarte multe ori si ca, in ultima instanta, este problema lor daca isi vor duce preotia cu vrednicie sau fara. Credeti ca am gasit cale de dialog? Exclus! Am intrat si eu in malaxorul invectivelor “crestine si ortodoxe” ale individului. Acestea sunt doar doua cazuri, care din pacate nu sunt izolate.
Suntem scindati, rai si mai ales dornici de parvenire cu orice chip. Cred ca, pentru unii, niciodata nu vor fi destul de multe cadavre pe care ei sa poata calca. Pacat! Pentru un popor care se pretinde a fi crestin si, mai ales, ortodox, asa dupa cum am spus mai sus, ne cam lipseste cultura dialogului.
