Despre Sfantul Sinod si Sinodul Permanent din Grecia

Adunările Naționale libere din Grecia, din 1822 și 1827, au început procesul de castigare a independentei propriei Biserici fata de Patriarhul de Constantinopol. În anul 1833, Parlamentul Grec a respins în mod oficial autoritatea Patriarhului și a înființat un Sfânt Sinod Director, imitand exact modelul rusesc de guvernare. Dupa multe dispute, Patriarhul a cedat si a recunoscut Sinodul Grec, în 1850. De atunci, Biserica Greciei a fost guvernata de un Sfânt Sinod, exact așa cum se intampla cu Biserica din Rusia.

O lege din 1852 reglementa drepturile și obligațiile acestuia. Acesta se intrunea la Atena, sub președinția Mitropolitului Atenei. Alti patru episcopi au fost numiți de Guvern, în calitate de membri, pentru un an, prin vot. Membrii au depus un jurământ de fidelitate față de rege și guvern. Deliberările lor erau controlate de către un comisar regal, care era un laic ales de guvern, asemenea procurorului rus. Niciun act nu era valabil fără acordul comisarului. Au mai existat, de asemenea, secretari, scriitori și funcționari, toti numiți de către stat. Sfântul Sinod a devenit cea mai înaltă autoritate în Biserica Greacă și avea aceleași drepturi și obligații ca și modelul sau rusesc, fiind amintit in cadrul liturgic, in locul unui patriarh.

După proclamarea Republicii Elene, în 1924, controlul regal al Sfântului Sinod, în mod natural, a încetat, iar nivelul Mitropolitului de Atena s-a ridicat la grad de Arhiepiscop, în 1932, acesta începand sa fie amintit la Liturghie. Astăzi, autoritatea supremă este învestită în Sinodul tuturor episcopilor eparhiali, care au toti statut de mitropolit (Ierarhia Bisericii Greciei), sub președinția Arhiepiscopului Atenei și al Intregii Grecii. Acest Sinod se ocupă cu problemele generale ale Bisericii.

Sinodul Permanent se afla sub aceeasi presedintie și constă din Primat și cei 12 episcopi ai sai, fiecare slujind pentru o perioada de bază, prin rotație, și ocupandu-se de detalii de administrare.