In Republica Moldova, recent, a fost editată cartea “Sfântul Alexandru de Svir. Viața și Minunile”.
Lucrarea a fost tradusă din limba rusă și retipărită în română, cu binecuvântarea P.S. Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, cu purtarea de grijă a Protoiereului Andrei Percic, paroh al Bisericii cu hramul “Sf. Prooroc Ilie, din Cioara, raionul Hîncești.
Sfantul Alexandru de Svir (1448-1533) este sfîntul care s-a învrednicit să vadă Sfanta Treime. Pe pămîntul rusesc s-au născut mulţi sfinţi, mari închinători ai Sfintei Treimi, dintre care mulţi au fost supranumiti in diferite moduri, datorită ravnei si evlaviei de care au dat dovadă. Astfel, Sf. Serghie de Radonej a fost supranumit „teologul Sfintei Treimi”, Sfantul Andrei Rubliov – „zugravul sfintei Treimi”, Sf. Pavel Florenski- „mărturisitorul Sfintei Treimi” prin mucenicie, iar Sfantul Alexandru de Svir este „proorocul Sfintei Treimi”, căci s-a învrednicit să vadă Sfînta Treime precum Sfantul Avraam în Vechiul Testament, prin arătarea a trei îngeri.
În anul 1904 Sf. Ioan de Kronştadt scria în jurnalul său: „De două ori, în întreaga istorie a omenirii, s-a arătat Dumnezeu în Treime înaintea ochilor omului: prima oară Sfantului Avraam, la stejarul din Mamvri, arătînd marea milă a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc, iar a doua oară, pe pămant rusesc, Sfantului Preacuvios Alexandru de Svir”.
Sfantul Alexandru s-a născut în părţile Novgorodului, dintr-o familie de creştini evlavioşi, numiti Ştefan şi Vassa. La botez, a primit numele de Amos. La varsta de numai 19 ani, tînărul Amos a plecat la Mănăstirea Valaam. În drum spre mănăstire, trecînd de raul Svir, pe malul lacului Roscinsk, sfantul a auzit un glas care l-a îndemnat să zidească acolo o mănăstire, dar îngerul său păzitor l-a însoţit mai departe, spre lavră, unde a petrecut şapte ani, pentru ca, mai apoi, la vîrsta de 26 de ani, să fie tuns în monahism cu numele Alexandru. Zece ani s-a nevoit sfantul pe insula numită „insula sfantă”; într-o peşteră care se păstrează pană în zilele noastre. Odată, în timpul rugăciunii, Sf. Alexandru a auzit un glas dumnezeiesc care i-a spus: „Alexandre, ieşi din acest loc şi mergi pe locul arătat odinioară ţie şi acolo te vei mantui”.
Ascultand glasul dumnezeiesc, sfantul a plecat de la Valaam, în anul 1485, şi s-a aşezat pe malul raului Svir, de la care şi-a luat şi numele. Vreme de opt ani, sfantul a trăit în singurătate, pentru ca, mai apoi, prin randuiala lui Dumnezeu, în anul 1493, să fie descoperit de către un vanător. De un singur om a fost nevoie, iar mai apoi cete de creştini alergau la el, pentru rugăciune şi binecuvantare. Astfel, trecînd mai bine de 23 de ani de cînd venise pe acele locuri, Domnul a binevoit a se arăta sfântului, în chipul a Trei Îngeri, precum Sfantului Avraam la Stejarul din Mamvri. După cuvintele sfântului, fiecare înger înfăţişa o lumină cerească şi purta în mînă un sceptru. Îngerii au zis către Sfant, care era cuprins de spaimă: „Îndrăzneşte, fericite, nu-ţi fie frică, preaiubitule, pentru că vezi în Trei Persoane pe Cel ce Vorbeşte cu tine. Înalţă o biserică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Iată, îţi las pacea Mea care va rămâne cu tine”.
Pe locul acestei minunate arătări se înalţă astăzi mănăstirea închinată Sfintei Treimi, numită Lavra Sfantului Alexandru de Svir. Sfantul Alexandru a trecut la cele veşnice pe 30 august 1533, la varsta de 85 de ani, învrednicindu-se să fie canonizat la doar 14 ani de la moartea sa, un eveniment foarte rar întalnit în istoria Bisericii universale. Şi, aceasta, datorită mulţimii nenumărate de minuni săvarşite de Sfantul Alexandru, datorită cinstirii deosebite, izvorată din sufletele creştinilor, care veneau pe jos la mănăstire, uneori cu picioarele zdrobite de sutele de kilometri depărtare, căci fără-ndoilală cererile lor urmau să fie ascultate.
Prima aflare a Moaştelor Sfantului Alexandru a avut loc în anul 1641, în luna aprilie. În Săptămana Floriilor, muncitorii lucrau la construcţia unei noi biserici, cand un fulger a căzut într-un loc din apropiere şi, apropiindu-se muncitorii, au găsit Sfintele Moaşte întregi, ca şi cum murise de curand. Moastele Sfantului au fost aduse imediat în Biserică, iar pictorii de atunci au pictat o icoană direct dupa Sfintele Moaşte. Acestea arătau de parcă nu murise ci dormea, faţa fiindu-i precum cea a unui om viu, cu nimic deosebindu-se, de parcă trecuse la Domnul cu câteva zile înainte. Atunci, călugării au descris încă o dată Sfintele Moaşte, menţionand îndeosebi asezarea neobişnuită a mainilor şi picioarelor, precum şi culoarea deschisă a pielii. Sfîntele Moaşte au rămas în mănăstire, care a fost vizitată şi împodobită de cei mai de seamă ţari ai Rusiei, pînă în anul 1918, cînd puterea a fost preluată de regimul sovietic.
Regimul Comunist, imediat după ce a preluat conducerea Rusiei şi a început prigoana împotriva Bisericii, pe 20 octombrie 1918, a trimis în mănăstire un batalion de soldaţi, în frunte cu August Vagner, care a răscolit, jefuit şi batjocorit sfinţenia bisericii, după care, îmbătandu-se cu vin, a omorât cinci ieromonahi, în frunte cu stareţul mănăstirii. A doua parte a sarcinii pe care o avusesera soldaţii, de a scoate din biserică Moaştele Sfantului Alexandru, a rămas atunci neîndeplinită, ele fiind scoase mai tarziu.
Pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu-adevărat în Lavra Sfantului Alexandru, în toamna lui 1918, trebuie să menţionăm că, înainte de aceasta, în noaptea spre 18 iulie, a fost omorît unsul lui Dumnezeu Tarul Nicolaie al II-lea, împreună cu toată familia. Pentru mănăstire, acest eveniment a fost unul tragic. Moaştele Sfantului Alexandru sunt strans legate de familia Romanov, căci cu trei secole mai înainte, istoriile lor s-au intersectat în chip minunat. Mănăstirea din Ipatiev, unde se afla noul impărat, a fost invadata de polonezi şi, în acelaşi timp, o armată inamică se îndrepta spre Mănăstirea Svir. Mănăstirea a fost distrusă, iar mulţi dintre fraţi au primit moarte mucenicească. Ţarului i-a rămas un stat distrus, o vistierie goală şi poporul deznădăjduit. Renaşterea statului şi renasterea mănăstirii au început în acelaşi timp. În anul 1641, în timpul reconstrucţiei mănăstirii, au fost descoperite Moaştele Sfantului Alexandru, iar pentru statul aflat în proces de dezvoltare, această coincidenţă a fost un semn al ocrotirii cereşti. Pe 20 decembrie 1918, Sfintele sale Moaşte au fost scoase din mănăstire si duse în taină într-o capela a unui spital din Ledinoe Pole, unde au stat o lună şi jumătate, iar în ziare apărea informaţia că, în raclă era o mumie din ceară (în realitate, însă, ei s-au în fricoşat de ceia ce au văzut, căci sfantul arăta de parcă l-ar fi îngropat cu 2 zile în urmă). Tot pe 20 decembrie 1918, la cererea autorităţilor, celebrul istoric, academicianul Petru Petrovici Pocrîşkin, îşi spune parerea: „Moaştele Sfantului Alexandru de Svir sunt o valoare istorică inestimabilă, iar locul lor este în Biserică. Astfel, trebuie luate urgent măsuri în privinţa păstrării acestor relicve”. A fost pentru ultima dată cand s-a povestit despre Sfintele Moaşte. După aceasta, ele au dispărut fără urma. Dar, în vara anului 1998, în interiorul Academiei Medico-Militare „S.M.Kirov”, a fost descoperit trupul unui om necunoscut, care murise cu 5 veacuri în urmă, şi care nu fusese cuprins în registrele instituţiei. În urma acestei descoperiri misterioase, Ivan Goivoronschi, Doctor în Ştiinţe Medicale, profesor, şef de catedră al AMM, afirma: „Integritatea acestui corp era pur şi simplu uimitoare, erau păstrate toate straturile interioare ale pielii, cu ochii uscaţi, fără implicarea în niciun fel a proceselor anatomice de mumificare”.
Dar, înainte de aceasta, în primăvara anului 1998, călugării care nu demult începuseră restaurarea Mănăstirii Sf. Alexandru, venisera să ceară audienţă directorului de atunci al Academiei Medico-Militare, Iurie Leonidovici Şevcenco. Iată ce spunea I.L.Şevcenco, în interviul realizat pentru filmul documentar rus Sviatoi Alexandr Svirschii – Zaşitnic i Pocroviteli: „Erau nişte oameni drăguţi, care mi-au spus că sunt în proces de căutare a unui oarecare sfant – Alexandru de Svir. Eu, pe atunci, nu ştiam cine este acesta, iar ei mi-au povestit totul, în detaliu”. Din toate sursele documentare, pe care le-au adunat călugării, pe baza mai multor demersuri facute la majoritatea muzeelor din Federaţia Rusă, reieşea că Sfintele Moaşte se puteau afla doar în Muzeul Academiei Medico-Militare, dar cercetandu-se toate registrele, nu s-a găsit numele acestui sfant. I.L.Şevcenco mai adăugă: „Cu cîteva luni mai înainte de a veni călugării, mi s-a adresat directorul Catedrei de Anatomie, cu rugămintea de a începe acolo lucrările de reparaţie, îndeosebi în subsol, unde se păstrează trupurile neînsufleţite. De obicei, acolo persistă un miros îngrozitor, dar ceea ce m-a frapat este că, din spusele lui, de undeva anume veneau valuri de miros plăcut, insa nu era evident de unde. Eu uitasem despre aceasta, dar cand m-am întalnit cu călugării, iar ei mi-au spus despre moaştele Sf. Alexandru care sunt plăcut mirositoare, deodată mi-am amintit de acel miros despre care povestea directorul. Chiar atunci, l-am chemat şi, după lungi căutări, moaştele au fost găsite după un dulap unde nu mai căutase nimeni de zeci de ani, toţi evitând duhoarea trupurilor din subsol”. Academia Medico-Militară fusese înfiinţată cu 200 de ani în urmă, pentru pregătirea medicilor militari. În Muzeul Academiei, se păstrează exponate foarte rare, din diferite epoci, multe dintre ele fiind cumpărate pe timpul lui Petru I. Maica Vassa (Arefieva), care a făcut parte din echipa de căutare a Sfintelor Moaşte, spunea: „Acest muzeu este unul foarte strict, toate exponatele sunt strict evidenţiate, toate cu număr de inventariere, toate sunt în registru şi doar acestea au rămas, căci pe ele pur şi simplu le-au ascuns. Au fost aduse din Ledinoe Pole, într-o rogojină. În această rogojină s-au si păstrat. Cand au venit soldaţii să le ia, cineva cu credinţă în suflet le-a ascuns după dulap şi ele s-au păstrat pană în zilele noastre”.
Cand au văzut călugării ,,exponatul miraculos”, au rămas înmărmuriţi, recunoscandu-l pe Sf. Alexandru, căci la episcopie s-a păstrat descrierea Sfintelor Moaşte, aşezarea mainilor, picioarelor şi toate celelalte date pe care ei le cunoşteau. Sfintele Moaşte au fost scoase, duse într-un salon şi aşezate pe o masă Rentghen. Cînd au început rugăciunile, sala s-a umplut de un miros deosebit, iar cearceaful cu care erau acoperite Sfintele Moaşte s-a umezit în totalitate de la mirul care izvora din ele. Imediat, a fost chemat directorul Academiei, Şevcenco, care văzînd această minune. Văzînd cum izvorăşte mir din acel corp uscat, a căzut în genunchi şi a zis: Urgent în biserică! Urgent în biserică!. Dar, acest lucru nu s-a întîmplat imediat, caci totul trebuia bine documentat şi pus la punct.
A urmat, deci, un şir de investigaţii antropologice, criminalistice şi din alte domenii din care reieşea că, întradevăr, acestea erau moaştele Sfantului Alexandru. Pe data de 30 iulie 1998, Sfintele Moaşte au fost aduse, din Muzeul Academiei Medico-Militare, în Biserica cu hramul „Sf. Mc. Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia” şi, în această zi, Preafericitul Patriarh Alexei a binecuvîntat sărbătorirea celei de-a doua aflari a moaştelor Sfantului Alexandru de Svir.
Peste cateva luni, pe 23.11.1998, Sfintele Moaşte, înconjurate de un impunător sobor de preoţi, călugări şi mulţime de popor, au fost aduse înapoi în mănăstire, de unde fusesera scoase cu 80 de ani în urmă, acolo unde izvorăsc neîncetat minuni acelor creştini care vin cu dragoste şi credinţă.
Sursa: Mitropolia Moldovei, dupa publicatia “Ortodoxia”
