In Biserica, sau in afara Bisericii

Totul consta in simpla pozitionare…

Asemenea oricarui domeniu de activitate, ca in orice problema sociala, filosofica, economica, politica sau de orice alta natura, totul consta in simpla pozitionare. Totul pleaca de la intrabarea fundamentala: Unde vreau sa fiu? Sunt, eu, partizanul unei idei, sau membrul unei asociatii, sau al unui cult? Trebuie, deci, sa imi definesc clar pozitia.

In ceea ce priveste viata Bisericii, muti cred si chiar tin cu dintii de ideea ca lucrurile ar sta un pic mai complicat, dar nu este deloc asa.

Spun asta, pentru ca am in vedere un aspect pe cat de simplu, pe atat de conform cu dogma si invatatura crestina. Nicaieri in aceste doua fundamente ale vietii crestine, nu gasim stipulat ca apartenenta la Biserica ar fi una OBLIGATORIE.

Este logic: ginditi-va putin! Chiar si primii oameni, stramosii nostri trupesti, Adam si Eva, au primit Gradina Edenului, au primit si porunci sau indemnuri, dar nicaieri nu se spunea ca Dumnezeu i-ar fi obligat sa ramana acolo. Dumnezeu le-a acordat primilor oameni credit total, le-a daruit libertatea, ca dar nepretuit in viata. Si, asta, doar pentru ca noi sa intelegem ca, atunci cand am gresit cu ceva, trebuie sa avem capacitatea sa ne intoarcem la binele pe care l-am pierdut. Aceleasi principii trebuie aplicate si acum.

Sunt, din nefericire, destule minti obtuze care confunda libertatea de a alege, cu obligativitatea de a te alinia la ceva anume. De pilda, nu este deloc obligatoru ca, fiind botezat ortodox, sa duci imediat si o viata pe masura darului primit. Trebuie sa intelegi, insa, in timp, valoarea acestui dar si, liber fiind, sa il pretuiesti si sa il aperi.

Tatal din Pilda evanghelica l-a oprit, cumva, pe fiul cel mic sa plece din casa sa? A conditionat, acesta, plecarea fiului, prin vreun lucru anume? NU!

Aici au actionat dragostea Tatalui, de a-i ingadui fiului sa cunosca starea in care il va aduce lipsa casei, dar si libertatea acestuia de a alege, finalizata prin recunosterea starii deplorabile in care se afla si pocainta ce a urmat.

In Biserica lui Hristos nu suntem prizonieri! Nimeni nu este tinut, aici, cu forta!

Mai mult, cei care cred ca a fi in Biserica tine de un soi de obligatie, se inseala. Toti primim talantul, inca de la Botez, dar avem libertatea de a face cu el ceea ce dorim. Si, pentru aceasta, suntem pe deplin raspunzatori la Judecata lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu ar conditiona prezenta nostra in Biserica, atunci El nu ar mai fi un Tata iubitor, ci un satrap, un tiran cu nimic diferit de altii.

Stiu ca este socant, de exemplu, sa vezi cum oameni care sustin in gura mare ca sunt si ei crestini si, mai ales, ortodocsi, au o atitudine demna de cei mai verosi atei. In acest caz, nu trebuie, insa, sa va tulburati. Totul tine de ceea ce spuneam la inceput: de unde doresti, tu, sa fii. Vrei sa fii in Biserica, sau in afara Ei?

Degeaba ai incerca sa ii prezinti, cuiva, in fel si chip, greseala sa. Cel mai greu, in viata, pare sa ne luptam cu convingerile gresite ale altora. In general, atunci cand un om este convins de faptul ca el face cel mai bun lucru, este zadarnic sa ii aduci mii de argumente impotriva. De aceea, a lupta cu asemenea oameni, este in cele mai multe cazuri o cauza pierduta.

Asa suntem croiti. Viata este o continua pozitionare. Pana la urma, nimeni nu este obigat sa se mantuiasca.

In Imparatia Tatalui, sunt multe lacasuri. Insa, nu se spune ca ar fi lacasuri pentru toata lumea. Dumnezeu ne-ar vrea pe toti in Casa Sa, dar tot Dumnezeu nu obliga pe nimeni. Sa luam aminte!