Oficialii de vârf ai cultelor Ortodox și Evreiesc, savanți și clerici, au discutat despre importanța crucială a protejării mediului și a valorilor religioase și despre incidentele in creștere, anti-semite și anti-religioase, din întreaga lume, în timpul unei conferințe de trei zile.
Conferinta a mai urmarit, totodata, sa contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre cele două credințe si comunitati vechi, fiind sponsorizata de Biroul de Relatii al Patriarhiei Ecumenice, Biroul de Afaceri intercultural și interreligios și Comitetul Evreiesc International privind Consultările Interreligioase (IJCIC).
Aproximativ 40 de clerici ortodocși, rabini și academicieni din întreaga lume s-au întâlnit cu autoritățile locale și liderii religioși. Primarul Salonicului, Yannis Boutaris, Mitropolitulul Antim al Tesalonicului și David Saltiel, președintele comunității evreiești din Salonic, s-au numarat printre cei care au luat parte la consultare. Participanții au vizitat, de asemenea, Sinagoga Monastiriotes, Monumentul Holocaustului și Muzeul Evreiesc din Salonic.
Delegația ortodoxa a fost condusă de Mitropolitul Emmanuel al Franței, iar delegația evreiască de presedintele IJCIC, Lawrence Schiffman.
O temă importantă a întâlnirii a fost comemorarea solidaritatii cetățenilor evrei și creștinilor ortodocși din Salonic, afișata in zilele Shoahului, în Al Doilea Război Mondial, și descoperirea a ceea ce este necesar pentru a susține nivelul solidaritatii si în zilele noastre.