publicat în: Arhivă

Pastorala IPS Teofan, ARHIEPISCOP AL IASILOR SI MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI


NASTEREA DOMNULUI
Iasi
2008

Insemnare: Aceasta scrisoare pastorala va fi citita credinciosilor în biserica, în prima zi de Sarbatoarea Nasterii Domnului, la Sfânta Liturghie, iar în filii se va citi a doua sau a treia zi.

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IASILOR SI MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI

„Pentru orice lucru este un timp si o judecata”
(Ecclesiastul 8, 6)

Am ajuns, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, la sfârsitul anului 2008 de la Nasterea lui Hristos. Multumim, inainte de toate, pentru tot ajutorul, mila, iertarea si iubirea revarsate de Dumnezeu asupra noastra si asupra lumii, in anul care tocmai se incheie.

Pentru noi, popor al lui Dumnezeu din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, 2008 este anul canonizarii sfintilor nemteni. Rugaciunile Sfintilor Simeon si Amfilohie (3) de la Pângarati, Chiriac de la Tazlau, Iosif si Chiriac de la Bisericani, Rafael si Partenie de la Agapia Veche, Iosif de la Varatic si Ioan de la Râsca si Secu ne sunt de acum incolo izvor de har si binecuvântare de la Dumnezeu. 2008 este si anul in care un nou mitropolit a fost chemat sa slujeasca Biserica lui Hristos din Moldova. El are nevoie de rugaciunea, increderea si sprijinul tuturor celor care iubesc Biserica si se daruiesc cu jertfa intru slujirea ei. Impreuna fiind, arhierei, preoti, vietuitori ai sfintelor manastiri si credinciosi din parohii, nadajduim ca se va continua lucrarea sfânta a celor care de-a lungul vremii au slujit Mitropolia Moldovei „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste”. Anul 2008 ramâne in istorie si ca un an de mare incercare. In Moldova au fost inundatii care au afectat viata a mii de persoane, iar asupra lumii intregi se abate o nemiloasa criza economica ale carei urmari sunt imprevizibile.

Radacina acestei crize este, inainte de toate, de ordin moral. Exista tendinta ca omul sa fie redus la nivelul unui instrument de productie si de consum. Ceea ce conteaza este câstigul, capitalul si satisfacerea dorintei de putere.

S-a nascut pe nesimtite si se dezvolta pe zi ce (4) trece o veritabila „cultura a pacatului” (Pr. Sofronie Saharov) destinata a inlocui „cultura Duhului” (Pr. Rafael Noica).

Cuvântul „criza”, tradus din limba greaca, inseamna „judecata”. Orice criza este un semn al judecatii: judecata din partea oamenilor, judecata din partea lui Dumnezeu. Acum 2008 ani, când „la plinirea vremii” (1) a coborât Dumnezeu pe pamânt, nascându-Se prin puterea Sfântului Duh din Fecioara Maria, omenirea se afla in mare criza.

Situatia era dezastruoasa in domeniul credintei atât la evrei, cât, mai ales, la pagâni. Ne dreptatile de orice fel impuneau legea pe pamânt. Familia era subminata prin desfrâu, pacate contra firii sau divort generalizat. Astfel, criza cuprinsese intreaga suflare
omeneasca. Atunci când criza a ajuns la punctul ei cel mai intunecat, a intervenit judecata lui Dumnezeu cea de oameni iubitoare si de lumina izvorâtoare. „Pentru orice lucru este un timp si o judecata” (2), spunea inteleptul Vechiului Testament. Timpul judecatii sosise; „Dumnezeu S-a aratat in trup”(3), iar „poporul care statea in intuneric a aflat lumina mare si celor care sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit”(4) (5).

Prin venirea Sa in lume, prin propovaduirea Evangheliei Sale, prin Moartea si Invierea Sa, Hristos Domnul a adus omului posibilitatea izbavirii de pacate, a renasterii sufletesti si trupesti si a dobândirii Imparatiei Cerurilor. Multi au inteles si au cunoscut, prin Biserica, puterea eliberatoare si mântuitoare a Nasterii, Mortii si Invierii Domnului Hristos. Intelegerea rostului Intruparii lui Dumnezeu si trairea acestei intelegeri a oferit multora, cum spune Sfântul Ioan Damaschin, „o primavara veselitoare”(5), o autentica vietuire pe pamânt.

Au fost si sunt insa multi care n-au dorit sau n-au putut si nu doresc sau nu au forta necesara sa cunoasca pe Hristos, singurul Adevar care naste oameni „vii”(6) si „liberi” (7), adica oameni adevarati. „Aceasta este judecata”, zice Hristos, „ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decât Lumina.”(8) Tot acest refuz de a primi Adevarul, toata neputinta omului de a se deschide spre Lumina au avut si au drept rezultat o criza profunda cu urmari grave pentru viata umana. Viata fara Hristos era numita acum câtiva ani de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist intr-o pastorala de Nasterea Domnului ca „acea noapte continua a tristetii fara leac, a racelii spirituale lesne omorâtoare si (6) a fricii lumii vinovate de calcarea poruncilor dumnezeiesti, bezna adânca” (9).

Criza lumii de azi, despre care se vorbeste mult in ultima vreme, nu este in esenta ei doar o criza economica.
Problemele materiale sunt numai o consecinta a lipsei de sens a vietii care defineste existenta multora dintre noi, o urmare a „tristetii”, a „racelii spirituale”, a „fricii”(10), a starii de deznadejde care cuprinde multe suflete. In fata unei semenea situatii, Biserica Il marturiseste pe Pruncul Iisus Dumnezeu, adica „maretia si puterea dumnezeiasca luând infatisarea unei nesfârsite blândeti, smerenii, puritati, sensibilitati si jertfelnicii”(11).

Desigur ca, intr-o lume in care abuzul de putere, de avere sau de placere12 constituie realitati zilnice in viata multor oameni si popoare, chemarea spre smerenie, simplitate si iubire curata pare anacronica, naiva, irealista si, in tot cazul, ineficace.

O analiza onesta si reala arata ca ultimul cuvânt in viata popoarelor nu-l au cazarmile militare, ci asezamintele de credinta si cultura, nu-l are numarul armelor, ci numarul mamelor cu multi copii. „Smerenia”, spunea inegalabilul Dostoievski, „este cea mai teribila (7) arma, singura careia nu-i poti sta impotriva.” Exista, oare, vreun eveniment din istoria omenirii care sa fi influentat mersul lumii mai adânc si mai real decât momentul Nasterii Domnului din pestera din Betleem?

Atunci a avut loc cea mai evidenta manifestare a maretiei, a puterii, a stralucirii, a bogatiei prin smerenie, candoare, sensibilitate si iubire. Astazi se incearca rezolvarea crizelor de orice fel prin mijloace, in general, economice. Oare golul din inimi, lipsa de sens din viata tinerilor, tristetea si plictiseala din existenta multora au drept cauza doar lipsa banilor, a mijloacelor materiale, a strategiilor economice eficiente? De ce, atunci, exista atâta deruta launtrica, uscaciune sufleteasca si deznadejde pricinuitoare de sinucidere in familiile multor bogati si inlauntrul unor popoare prospere economic?

Nu fac aici elogiul saraciei, caci bogatia in sine nu este rea, ci fac un apel la decenta, onestitate si deschidere spre intelegerea celuilalt. Este o chemare spre Betleem, spre taina ieslei, a pastorilor si a ingerilor care graiesc intru slava Pruncului Iisus: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, intre oameni bunavoire”(13).

Iata mesajul Betleemului! Asadar, „dumnezeieste sa praznuim!”(14), dupa cum spune cântarea Bisericii. „Hristos soseste!” (15) El vine „in sufletul celor blânzi”(16) pentru a „curati lumea”(17) si a-l arata pe om „locas al Sau, al Tatalui si al dumnezeiescului Duh”(18).

Ascultarea acestei chemari aduce odihna sufleteasca si slobozenie launtrica in sufletele noastre obosite si impovarate(19). Ea ne ajuta sa intelegem ca „iadul este durerea de a nu mai putea iubi” si ca „nu trebuie niciodata sa ne pierdem increderea in Dumnezeu sau sa ne indoim de iertarea Lui”(20).

Cunoscând faptul ca, dupa cum spunea Dostoievski, iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu”(21), sa nu deznadajduim in fata niciunei crize. Sarbatoarea Nasterii Domnului este un moment de har prin care intelegem iubirea si iertarea lui Dumnezeu fata de noi.

Hranindu-ne si adapându-ne din Pâinea cea vie si din Izvorul cel de viata datator al Betleemului, sa iesim in intâmpinarea celui flamând si insetat, celui gol si parasit, celui trist si deznadajduit. Sa oferim bucurie din bucuria lui Hristos celor ce ne iubesc si celor ce ne urasc pe noi! Sa iertam si sa intelegem slabiciunile celorlalti pentru ca si ei, si, mai presus de toate, Dumnezeu sa ne ierte pe noi.

Fie ca Bunul Dumnezeu sa rânduiasca fiilor si fiicelor Bisericii lui Hristos din Moldova o sarbatoare a Nasterii Domnului cu bucurie si multumire sufleteasca si un Nou An cu gânduri curate, pace in familie, in tara si in lume.
Dorind fiecaruia clipe frumoase de sarbatoare, cu multa liniste si caldura a inimii, va binecuvintez pe toti in numele Sfintei Treimi – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.

Nasterea Domnului cu bucurie!
La multi si buni ani!
Al vostru frate si parinte de tot binele doritor si catre Dumnezeu rugator,

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

1 Galateni 4, 4.
2 Ecclesiastul 8, 6.
3 I Timotei 3, 16.
4 Matei 4, 16.
5 „Cuvânt la Nasterea Domnului”, in Sfintii Parinti despre
Nasterea si Intruparea Cuvântului, Editura Sofia, Bucuresti, p. 107.
6 Coloseni 2, 13.
7 Ioan 8, 32.
8 Ioan 3, 19.
9 Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist, Pastorala la Sar –
batoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Bucuresti, 2005,
p. 4.
10 Ibidem.
11 Ibidem, p. 5.
12 Sfântul Maxim Marturisitorul, „Despre dragoste”, XI, 20, in
Filocalia, II, Editura Harisma, Bucuresti, 1993, p. 105.
13 Luca 2, 14.
14 Cântarea IV, Canonul Inaintepraznuirii, Pavecernita, 24 de –
cembrie, p. 386.
15 Cântarea II, Laude, Utrenie, 23 decembrie, p. 380.
16 Cântarea VI, Canonul Inaintepraznuirii, Utrenie, 24 de –
cembrie, p. 396.
17 Cântarea IV, Canonul Inaintepraznuirii, Pavecernita, 22 de –
cembrie, p. 346.
18 Cântarea VIII, Al doilea canon al Inaintepraznuirii,
Utrenie, 23 decembrie, p. 377.
19 Matei 11, 28.
20 Dostoievski, vezi Mihai Grobnicu, „Iadul este durerea de a
nu mai putea iubi”, in Ziarul Lumina, nr. 264, 12 noiembrie 2008,
p. 16.
21 Pr. Teofil Paraian, „Explicatii la cele douazeci de apograme
ale Parintelui Arsenie Boca”, in Viata Crestina, vol. 38, nr. 1-3
(ianuarie-martie 1995), p. 7.