Democratia intolerantei si minunea Pogorarii Sfantului Duh

Desi pare, la prima vedere, un titlu greu de acceptat, in cele ce urmeaza am sa incerc sa prezint doua exemple in care democratia intolerantei se aplica din plin.

Viata noastra este una plina de contraste. Suntem inclinati sa respingem ceea ce nu cunoastem si sa negam ceea ce nu intelegem. Pe de alta parte, acceptam pe loc orice vine in avantajul nostru imediat si ne alaturam unor persoane sau idei care sunt de acord cu ideile noastre si de pe urma carora putem beneficia atat material cat si social.

Tinem cu dintii de orice ne poate plasa in fata oricui, chiar si atunci cand, de fatada, ne aratam virtuosi nevoie-mare. Adevarul este ca, in filonul nostru interior, suntem un popor scindat si apatic. Suntem caracterizati de un soi de intoleranta, pe care multi o consideram justificata.

Am fost acuzat de cineva, acum cateva zile, ca sunt prea critic, si ca romanii nu sunt toti asa cum scriu eu. Si, stiti ceva? Are dreptate. Nu toti romanii sunt asa. Marea majoritate a lor, insa, este.

De pilda, atunci cand vorbesc depre democratia intolerantei, fac referire si la problema homosexualitatii si la tot ceea ce deriva din ea. Noi, cei ortodocsi, ne ratoim “crestineste” la aceste fiinte nefericite, care au cazut in patima desfranarii nefiresti. Urlam peste tot ca nu vrem sa fim partasi acestei nenorociri, dar ne facem ca uitam ca ea, homosexualitatea, exista de cand lumea. Sunt popoare care o accepta si altele care o infiereaza. A fost practicata in vechime, ca ritual de initiere si, trebuie sa fim cinstiti cu propria constiinta, lumea datoreaza multe lucruri unor genii… homosexuale.

Sa nu credeti ca fac aici apologie pro-homosexualitate. Niciodata. Ceea ce spun eu, este ca si acestia fac parte din urbe. Ca, ne-am obisnuit sa infieram omul si mai putin pacatul. Va intreb: daca ati avea in fata un homosexual si ati sti acest lucru, ati da mana cu el? Aveti puterea sa il imbratisati? Cunosc familii care au aceasta problema cu propriii copii. Cunosc fete, care au fost casatorite cu barbati cu aceasta deviatie si care au trecut printr-o adevarata tragedie sufleteasca.

Suntem excesiv de intoleranti cu ei, din cauza pacatului lor, dar foarte democrati si mai ales toleranti cand vine vorba despre noi. Cand este vorba despre pacatul celui din fata noastra, avem mai mereu o piatra pregatita in buzunar, iar cand este vorba despre pacatele nostre, stergem mai mereu de praf soclul pe care vrem sa asezam bustul caricatural al vanitatii noastre.

Bunica mea a avut animale in batatura si, cand m-am facut mai maricel, ma punea sa fac curat la oi, la porci sau la pasari, ca sa cunosc mai bine pretul laptelui, gustul carnii sau savoarea oului din farfurie.

A te lupta cu o problema sociala, de anvergura homosexualitatii, nu inseamna doar sa fi contra sau, lamentabil, sa te disociezi. Trebuie sa faci ceea ce a facut Sfantul Vasile cel Mare, care aduna “famenii” de prin casele de toleranta si le dadea de munca in bolnite. Le vindeca, astfel, mai intai sufletul. Ii facea sa inteleaga ca adevaratul lor rost era acela de a fi curati sufleteste, ca apoi sa inteleaga ca un suflet curat nu poate sta intr-un trup pangarit.

Trebuie sa iti sufleci manecile si sa accepti mocirla homosexualitatii, pentru ca intrand intre acestia sa poti sa duci lupta salvarii unui suflet. A marsalui pentru normalitate, este la fel de eficient ca si apa chioara pentru cangrena.

Un alt exemplu de democratie a intolerantei, il aflam din pacate, si in Biserica.

Cineva imi spunea, intr-o mica discutie teologica, un mare adevar: in Biserica nu-si are loc democratia – asta cu toate ca, la inceputurile ei, functiona dupa acest principiu. Institutionalizarea Bisericii, in mod fortat, a denaturat o mare parte a continutului ei social. Cei care au fost alesi sa PASTOREASCA, au ajuns sa CONDUCA. Nu trebuie sa va spun eu faptul ca, intre a pastori si a conduce este o mare diferenta.

In Biserica, intoleranta este deja un principiu. Uitand ca primim Impartasania din acelasi Potir, ne mancam intre noi, savurand momentele in care “dreptatea” noastra distruge “dreptatea” celuilalt. Pretindem ca suntem credinciosi sau smeriti, dar avem comportament deviant. Avea dreptate Sfantul Teofan Zavoratul, atunci cand spunea ca, “in sufletul fiecaruia dintre noi, sta adormit un tiran”: Eu. Eu contez cel mai mult. Eu imi fac Crucea cel mai corect. Eu ma inchin cel mai bine. Eu fac cele mai frumoase metanii, dau cel mai falos pomelnic, cant cel mai tare la slujba, sar primul sa la miruire, ma imbrac in cel mai intunecat negru din lume si, daca vad ca prinde la populatie, imi mai las si o barba imensa.

Citesc la gramada literatura ortodoxa. Devin specialist in teologie, fara sa imi dau seama ca nu sunt nici macar crestin. Mai nou, imi incarc casa de icoane, sau parbrizul la masina devine catapeteasma pe roti. Astfel ca, odata cu “ridicarea” mea spirituala, creste si laxitatea democratiei ce mi se aplica, iar atitudinea mea fata de cei care nu sunt ca mine, este una “indreptatit” de intoleranta.

Stiti ce uita multi dintre noi?

Uita ca Hristos a dorit sa intre in casa Sutasului roman, chiar si cu pretul de a-si pune in cap intregul oras. Uitam ca Hristos a primit lacrimile desfranatei. A primit gazduirea vamesilor si nu a refuzat prezenta nimanui. El, Dumnezeu, a facut toate acestea, iar noi, “sfintii” de mucava, ne scarbim de cei aflati sub stapanirea pacatelor.

Suntem scindati chiar si in Biserica. Avem, pe de o parte, talibanii sau veteranii credintei. Ei sunt cei ce stau in fata. Si, nu doar ca stau… pretind acel loc. Ei cred ca li se cuvine. “Ce smeriti, sunt mandruletii!” – spunea un Parinte.

Iata ca suntem aproape de ziua minunata in care Duhul Sfant S-a pogoarat printre noi. Vine sa aprinda limbi de foc peste crestetele noastre. Vine sa lumineze sufletele noastre intunecate de mandrie, de invidie, de indiferenta, de prejudecati, de ura si patima.

Trebuie sa stiti ca esti crestin doar atunci cand Ii urmezi lui Hristos. Si, nu doar cu vorba. Cu fapta. Fii gazda buna, oricarui suflet ratacit in noaptea pacatului. Ofera paharul cu apa rece si proaspata a iertarii, farfuria plina si calda cu hrana indestularii duhovnicesti si adapostul cald al iertarii desavarsite. Iubeste, invata si iarta asa cu ai vrea sa fii TU iubit, invatat si iertat de Dumnezeu. Intinde mana ta, catre cel aflat in pacat. Nu uitati ca Dumnezeu uraste pacatul, dar nu pe pacatos. Incearca TOTUL pentru a castiga un suflet! TOTUL! Iar atunci rasplata ta nu va intarzia.