Publicat pe 01.05.2013

Donare de organe sau jaf de organe: Biserica Greciei lupta impotriva unei noi legi

Clericii seniori și organismele bisericesti din Grecia duc, in prezent, o campanie de opoziție la o lege, care din 1 iunie “va ușura restricțiile privind donarea de organe”.

 

Principalele obiecții au fost legate de o prevedere legală cu privire la așa-numitul “consimțământ prezumat”, care ar permite donarea de organe, fără consimțământul membrilor familiei.

 

Mai multi episcopi s-au alăturat campaniei, printre care si cel de Piraeus, Serafim, care a emis deja o declarație în ianuarie, in care susținea că noua lege supune cetateanul grec la riscul unui jaf al organelor, împotriva voinței lui. “Suntem cu toții în pericolul de a fi ucisi, înainte de a muri”, se arata in declarație.

 

Organizațiile Bisericii au stabilit seminarii de avertizare a credincioșilor ortodocși, fata de proiectul de lege, care constituie un “furt de organe”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.