VOLAM – prima platforma de voluntariat international si practici universitare din tara

In ziua de 9 mai 2013, în cadrul unui tur de presă la care au participat președintele Consiliului Județean Sibiu, domnul prof. univ. dr. Ioan Cindrea, domnul prof. univ. dr. Gligor Ciortea de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, președintele Fundației Dala, domnul Ovidiu Daneș, președintele Societății Internaționale de Mulinologie, domnul Willem van Bergen, precum și 20 de voluntari francezi și români, au fost prezentate siturile de lucru în cadrul programului de voluntariat VOLAM, program de dezvoltare durabilă a Muzeului ASTRA, axat pe activități de restaurare de monumente, pe construcții în zonele de interacțiune din muzeu, pe realizarea de grădini tradiționale, de sisteme tradiționale de împrejmuire, de relevee detaliate ale monumentelor existente în muzeu ș.a.

Tot în cadrul acestei prime etape a programului de voluntariat au fost efectuate și lucrări de pregătire a materialului lemnos pentru reconstrucția Școlii din Ticera, monument transferat în muzeu și care urmează a fi restaurat.

Cateva detalii despre programul VOLAM – VOLUNTEERING IN ASTRA MUSEUM:

VOLAM – VOLUNTEERING IN ASTRA MUSEUM este prima platformă de voluntariat internaţional şi practici universitare din România.

Programul este structurat în tabere de voluntariat pe durata a două săptămâni, timp în care voluntari români şi străini participă în echipe mixte coordonate de specialişti ai muzeului şi ai Fundaţiei DALA la ateliere de restaurare, conservare, peisagistică şi grădinărit, tehnici de tradiţionale de construcţie, gastronomie, animaţii culturale şi educaţie în domeniul patrimoniului, fiecare tabără de voluntariat şi practici universitare având un caracter formativ.

Prima etapă a programului pentru 2013 se află în derulare, 40 de voluntari români şi străini participând la drenarea zonei inundabile din muzeul ASTRA, restaurarea gospodăriei de lemn din crângul Dragu-Brad, Apuseni, amenajarea peisajului şi grădinărit în cadrul aceleaşi gospodării, ateliere de confecţionat şindrilă, ateliere de gastronomie. Programul VOLAM va continua în 2013, fiind deja programate noi serii în lunile iulie şi septembrie.

”Iniţierea atelierelor de practici tradiţionale, restaurare, conservare a monumentelor şi obiectelor muzeale, peisagisticii, educaţiei alternative bazate pe dezvoltarea unor abilităţi care ţin de manualitate, cu ajutorul voluntarilor, constituie o excelentă oportunitate de dezvoltare a Muzeului ASTRA, cu certe beneficii reciproce”, a declarat domnul Valeriu Olaru, directorul general al Complexului Naţional Muzeal ASTRA.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.