Publicat pe 16.05.2013

Bienala de Arta din Venetia 2013: Vaticanul prinde curaj in dialogul arta – religie

Vaticanul participă pentru prima dată cu un pavilion propriu la cea de-A 55-a Bienala de Arta din Veneția, un festival international al artelor, organizat la fiecare doi ani, în orașul lagună. La o conferință de presă tinuta la Vatican, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, Cardinalul Gianfranco Ravasi, și alți vorbitori au descris motivele participarii Vaticanului și au vorbit despre tema aleasă pentru expozitie.

 

Cardinalul a declarat pentru Radio Vatican ca Vaticanul „dorește să reconstruiască un dialog întrerupt, sau ceea ce se poate numi un fel de divorț non-consensual, care a avut loc intre artă și credință, mai ales în ultimul secol.

 

Din acest motiv, a continuat el, “vrem să încercăm să creem un dialog autentic intre religie și arta contemporană, care are forme noi și dramatice de expresie”.

 

Tema aleasă pentru expoziția Vaticanului este “Creatia, necreatia si re-creatia”, inspirata din Cartea Genezei.

 

Bienala de la Veneția se deschide in acest an la 1 iunie și se va desfășura până pe 24 noiembrie, cu artiști din zeci de țări, din întreaga lume, care isi vor expune lucrarile. …Pana la consumarea evenimentului, articolul de fata poate fi gasit pe pagina HOME Lacasuri Ortodoxe, in rubrica centrala Semnal Evenimente.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.