Plansul cel bun – Indreptarea patimilor, in povesti cu talc

Povestioara cu talc, culeasa de Pr. Daniel Ivan, dintr-o carte veche, scrisa in caractere chirilice, din 1823: “Indreptarea patimilor in povesti cu talc”

Plansul cel bun

Se spune ca la pe la inceputurile vieti monahale, traia in pustia Egiptului un pustnic tare nevoitor si care plangea in fiecare zi. Plangea atat de cutremurator si atat de puternic, incat la un moment dat s-a imbolnavit la ochi.

Un negustor care trecea de doua ori pe luna la el in drumurile sale cu caravana, il gaseste in cele din urma umflat si plin de rani la ochi, pe pustnicul cel trist. Mai mult de nevoie de cat de voie, negustorul nostru il suie pe una dintre camile si il duce pe pustnic la un mare vraci din Cairo.

Vraciul il controleaza atent pe pustnic si ii spune:

– Nu pot sa iti dau nici un fel de leac de ierburi decat daca imi fagaduiesti ceva.

– Ce anume? a intrebat pustnicul.

– Fagaduieste-mi ca n-ai sa mai plangi, a spus vraciul.

Atunci pusnicul incruntandu-se, se ridica de pe pat si rosti cu glas tare:

• Dar la ce oare mi-ar mai sluji ochii, daca nu pot sa-mi vad cu ei pacatul si sa mi-l spal cu lacrimi?