In cine ne incredem – Indreptarea patimilor, in povesti cu talc

Povestioara cu talc, culeasa de Pr. Daniel Ivan, dintr-o carte veche, scrisa in caractere chirilice, din 1823: “Indreptarea patimilor in povesti cu talc”

Se spune ca, in urma cu multi ani, pe cand oamenii inca se mai rugau idolilor, traia un crestin. Si era acesta tare nevoitor in credinta lui si, mai ales, tare mahnit ca vietuia intre oameni care se inchinau unui copac. Caci, asa era. Oamenii acelui sat se inchinau unui copac batran.

Dupa ce a incercat crestinul nostru in fel si chip sa-i convinga pe acei oameni ca se inchinau fapturilor si nu Facatorului a toate, manios fiind pe ei, a hotarat ca, la adapostul intunericului, sa merga in varful dealului si sa taie pomul, considerat de el pricina idolatriei.

Asadar, porneste omul nostru in crucea noptii, cu toporul in mana si hotarat sa duca la bun sfarsit ceea ce planuise. Numai ca diavolul, luand chip de om, ii aparu in cale si il intreaba mieros:

– Ce vrei sa faci cu toporul, crestine?

– Uite, vreau sa tai copacul acela.

– De ce?

– Pentru ca oamenii din satul meu i se inchina uitand de Adevaratul si Unul Dumnezeu, Cel in Treime slavit, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

– Pai si ce te deranjeaza pe tine? De vreme ce tu nu i te inchini acelui copac, ce iti pasa? Te-au fortat, oare, satenii sa te inchini lui?

– Nu! Dar sunt tare manios pe ei si vreau neaparat sa-l tai. Si am s-o fac! i-a zis omul, ridicand toporul.

– Stai! a strigat atunci diavolul, apucandu-l de brat. Uite ce zic eu: nu ai vrea sa faci ceva folositor, in loc sa tai copacul?

– Ce anume? l-a intrebat omul, cam tuburat.

– Nu glumesc deloc. Daca te invoiesti cu mine sa nu tai copacul, ai sa capeti doi galbeni.

– De la cine?

– De la mine.

– Cand?

– In fiecare dimineata, cand te trezesti.

Omul a dat drumul toporului si s-a intors acasa, curios sa vada ce urmeaza sa se intample. A doua zi, un cersetor, mascat de o gluga mare, i-a batut la usa, i-a dat cei doi galbeni si a plecat iute.

In ziua urmatoare, s-a trezit dis-de-dimineata si l-a asteptat crestinul nostru pe cersetor. Dar, a asteptat in zadar. N-a mai venit nimeni sa ii dea galbenii fagaduiti.

Omul nostru s-a maniat si mai tare, a luat toporul si a plecat furios sa doboare copacul. In fata pomului, ii iese inainte acelasi om ce il oprise prima oara si i-a zis:

– Ce faci cu toporul acela?

– Tai copacul!

– N-ai sa-l tai. Nu mai esti in stare.

Omul a ridicat toporul. Atunci diavolul, aratandu-si adevaratul chip, il apuca pe omul nostru de brat si il arunca cat colo.

– Cine esti tu, duh necurat? Cum poti tu sa pui la pamant un madular al Lui Hristos.

– Cine sunt eu nu te priveste pe tine. De unde am puterea? De la cei doi galbeni pe care, de buna voie, i-ai primit. Cand te gandeai sa tai copacul, ca nimeni sa nu I se mai inchine dacat Dumnezeului Atotputernic, nu aveam nicio putere asupra ta. Dar, cand gandul tau a devenit manie si mania s-a transformat in invoiala, iar invoiala in vanzare, abia atunci, cand nu ai mai primit alti doi galbeni, ai cazut in puterea mea. Iata de ce te-am doborat. Iata cum, de buna voie, ai ajuns sa fii al meu.

Sa luam aminte!