Culoarea Binelui – cu Pr. Daniel Ivan

Privind in jurul nostru, oricine poate observa cu destula usurinta ca traim intr-o lume din ce in ce mai radicalizata si mai incrancenata. O lume in care orice actiune trebuie sa aiba si un profit imediat. O lume in care se vorbeste atat de frumos despre caritate si despre idei morale cat mai permisive: o lume tocmai buna pentru omul contemporan.

Ne ciorovaim pentru felurite motive, uitand ca in spatele religiilor, invataturilor politice sau a apartenentelor sociale, dincolo de preferintele literare artistice sau chiar sexuale, toti, dar absolut toti, suntem OAMENI.

Istoria noastra de astazi semana cu o frumoasa anecdota, pe cat de simpla pe atat de edificatoare in ce priveste natura umana.

“Se spune ca, in urma cu multi ani, un om a naufragiat pe o insula pustie. Dupa mai bine de 20 de ani, a fost descoperit naufragiatul nostru, de un vapor. Capitanul acelui vas, coborand pe insula, este intampinat de naufragiat, care din pura intamplare cunostea limba vorbita de capitan.

Plimbandu-l pe insula, naufragiatul ii arata capitanului ceea ce facuse el, acolo, timp de mai bine de 20 de ani:

– Iata, aici este locuinta mea principala, iar alaturi tarcul pentru animale. Iata grajdurile si pomii fructiferi. Mai incolo, pe deal, puteti vedea si via mea, iar langa ea, cea de-a doua biserica…

– A doua biserica? se mira capitanul.

– Desigur, a doua! Pe prima, o gasim mai in vale.

– Pai, nu esti singur pe insula?

– Singur-singurel!

– Si, atunci, la ce iti trebuie doua biserici?

– E la mintea cocosului! i-a raspuns naufragiatul. Aceasta din vale este biserica la care ma duc, iar cea din deal este cea la care nu ma duc”.

Ei, bine, astia suntem. Nimic schimbat, chiar si astazi.

Discutam cu un prieten, despre un eveniment mediatic, de acum cateva zile. Toata presa ultra-ortodoxa a sarit in sus de bucurie si de indignare ca Papa si-a permis sa spuna ca si ateii se mantuiesc. Am citit si eu articolul – si in original si trunchiat crestineste.

Papa a spus pur si simplu ca Dumnezeu are o usa deschisa pentru toti, chiar si pentru atei. Oripilant? Eu spun ca nu.

Va intreb ceva: Trebuia, sau nu, Hristos sa ierte pe desfranata ce urma sa fie lapidata in Ierusalim? A facut aceasta o marturisire de pocainta? Eu nu imi amintesc.

Ii spuneam prietenului ca binele nu are culoare. Daca este facut din inima si de buna voie, este in regula.

Zicea, amicul, ca binele crestin este diferit de cel facut de un necrestin. L-am intrebat, daca ar primi un organ de la un ateu, stiind ca viata lui ar depinde de acest transplant.

A tacut.

Unii au radicalizat atat de mult Ortodoxia, tin atat de mult la puritatea ei, incat au devenit impotenti duhovniceste.

BINELE nu are culoare.

Pentru mine, oricine este bine-venit la masa Tatalui. Atata timp cat gasim punti de legatura, atata timp cat cautam limbajul comun, cu siguranta ca vom gasi si un factor comun.

Desigur ca ateii sunt in razboi permanent cu religia si mai ales cu Crestinismul. Dar, de aici si pana la pozitia radicala de a respinge, din start, orice dialog civilizat si mai ales pasnic, este cale lunga.

Blaise Pascal spunea ca personalitatile obtuze se vad prin lipsa capacitatii de a dialoga, dincolo de mentalitatile, conceptele si credintele lor.

Am spus mai mereu ca am prieteni de toate religiile si de toate credintele intalnite pe la noi. Am prieteni: musulmani, catolici, protestanti de toate felurile, mormoni, scientologi, atei, gnostici, agnostici, budisti si pot spune ca am cunoscut, in urma cu ceva ani, si un membru al raelienilor. Am scapat intreg, nu am fost jignit si nici muscat. Am spus, celor ce ma intrebau, cum am ajuns preot, ca mai intai ar trebui sa ma intrebe de ce sunt crestin si, mai mult, de ce ortodox.

Stiu, dialogul cu unii ca ei este de mult ori greu sau chiar imposibil, dar celor care respingeau mereu si mereu ideea de Dumnezeu si existenta Lui, le puneam, la finalul dialogului, aceeasi intrebare:

– Ce te costa sa fii credincios?

Binele, ca act uman, este UNUL si, indiferent cine sau de ce il face, BINELE decurge numai de la Dumnezeu.

Prejudecatile, vanitatea, autosuficienta, mandria si lipsa intelegerii rostului nostru pe acest pamant ne transforma in fiinte tarate sufleteste.

“O alta povestioara supune ca un baietel l-a intrebat pe tatat sau:

– Tata, ce este aia prejudecata?

– Priveste pe geam, baiete, si spune ce vezi?

– Vad oamenii si animalele, pasarile cerului si toata natura. Il vad pe cel vesel si pe cel trist, pe cel sarac si pe cel bogat. Vad lumina soarelui si mersul norilor pe cer.

– Bine, fiule. Uite, acum pune in geam o oglinda. Ce vezi?

– Ma vad numai pe mine si casa mea.

– Atunci, fiule, ai inteles. Cand ajungi sa te vezi numai pe tine, atunci prejudecatile si falsele judecati te-au transformat in cel mai trist si singur om de pe pamant.”

Asa suntem. Ne intrecem in calitati si merite. Asist, cu tristete, la un soi de “Daciada” spirituala. Stiu o intamplare cu un om care se arata oripilat de faptul ca un anume vecin de scara a trecut la “pocaiti”. Era atat de indarjit impotriva vecinului, incat avea fata tumefiata de ura. L-am intrebat, atunci:

– Tu ce ai facut, ca sa il atragi la Biserica? Cum a reusit sectarul, de departe, ce nu ai reusit tu, de la doi pasi?

– Pai, aia au venit cu haine si mancare… etc.

– Tu, de ce nu ai facut la fel? Credinta pe burta goala este la fel de greu de inteles ca matematica atunci cand esti beat.

Avem un fel anume de a arunca cu pietre in ceea ce nu cunoastem si mai ales in ceea ce credem noi ca este contrar statutului nostru social sau religios.

Mai avem atat de multe de invatat unii de la altii… Uitam ce ne leaga si ne amintim ce ne dezbina.

Un frate preot urma sa participe, alaturi de mine si de alti invitati, la o emisiune televizata local. Era invitat si un preot catolic, acolo. Am ramas surprins ca fratele ortodox nu a participat la emisiune. Il sun si il intreb ce a patit. Raspunsul a fost si este inca, pentru mine, halucinant, mai ales fiindca venea din gura si mintea unei persoane cu pretentii intelectuale:

– Nu am venit, pentru ca eu nu stau la masa cu ereticii!!!

Aceasta afirmatie a cazut, peste mintea mea, ca o ghilotina. Evul Mediu nu murise.

Si, cand ma gandesc ca asemenea “Oameni ai pacii” predica de la amvon, oamenilor, dragostea si iertarea…

Mai sunt, inca, indivizi care nu au inteles ca lupta o ducem cu pacatul din om, si nu cu omul in sine.

Mai sunt inca multi, convisi ca, la final, la Judecata de Apoi, Hristos urmeaza sa imparta lumea intre ortodocsi si restul populatiei. Ei nu stiu ca, atunci, in Imparatie nu vor intra decat cei ce au facut voia Tatalui.

Sa mai repet, care este aceasta? Ar fi patetic…

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.