Trei femei tinere din Europa au fost arestate ieri, in cursul unei manifestari topless a grupului de protest Femen, după ce s-au dezbracat in fața tribunalului central din Tunis, în semn de sprijinire a altei activiste tunisiene (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Stand in picioare în fața tribunalului principal, femeile, doua frantuzoaice si o germanca, au strigat: “Amina eliberata”, în sprijinul unei tinere tunisiene reținuta în timpul unui alt protest împotriva islamiștilor extremiști, al carei proces are loc astazi.
“Aceasta este prima acțiune pe care am avut-o in lumea arabă… Am pregătit această echipă internațională in Paris și a fost trimisa ieri (marți) in Tunis”, a declarat lidera Femen în Paris, Inna Shevchenko, pentru AFP.
Indecența, în Tunisia, se pedepsește cu șase luni de închisoare.
In varsta de 18 ani, tunisianca Amina Tyler a fost arestata în orașul Kairouan, pe 19 mai (vezi ARHIVA), in ziua in care miscarea salafista Ansar al-Sharia planificase organizarea unui congres ilegal acolo, după ce a scris pe un perete al unui cimitir cuvântul “Femen”.
Ea se confruntă cu o pedeapsa de șase luni de închisoare, la care se adauga o pedeapsa de pana la doi ani pentru profanarea cimitirului.







 Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe 
			