Publicat pe 02.04.2013

Libertatea ca dar al persoanei in teologia Parintelui Dumitru Staniloae

La Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, marți, 2 aprilie 2013, începând cu ora 18.00, va avea loc cea de-a doua conferinţă duhovnicească din cadrul programului Întâlnirilor duhovniceşti „Libertatea creştină în iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor”. Conferinţa cu tema „Libertatea ca dar al persoanei în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae” va fi susţinută de către Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, Prodecan al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

 

Evenimentul este organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Rm. Vâlcea şi se încadrează în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română”, a comemorării a 110 ani de la naşterea Părintelui Acad. Dumitru Stăniloae şi a 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

 

Organizatorii îi aşteaptă cu drag pe toţi cei care doresc să se hrănească duhovniceşte din frumoasele învăţături şi cuvinte ziditoare de suflet.

 

Intrarea este liberă.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.