“Facem apel la Papa Francisc si ne rugăm ca el sa poata vorbi cu liderii națiunilor Coreei, Rusiei, Statelor Unite, Chinei, să se angajeze puternic, toate împreună, în favoarea pacii în Coreea”, afirma Episcopul Peter Kang de Cheju, presedinte al Conferinței Episcopale din Coreea.
Episcopul Kang aminteste tensiunile mari, politice și militare, care traverseaza in prezent Orientul Îndepărtat, pentru agenția Fides a Vatican: “Oamenii din Coreea de Sud sunt oarecum obisnuiti cu provocările din Nord. Dar, de data aceasta, gradul provocarii este foarte mare, iar oamenii simt asta. (…) Impresia dominantă, în rândul poporului coreean, nu este neaparat de frică, ci de îngrijorare și de amărăciune, din cauza acestei situații stresante”.
“Facem apel la Papa Francis si îi mulțumim din toată inima pentru rugăciunile si cuvintele sale. El a vorbit despre Coreea și sperăm că va continua să fie atent la peninsula coreeană, implorand binecuvântarea sa și rugăndu-ne ca el sa poata vorbi cu liderii națiunilor Coreei, Rusiei, Statelor Unite, Chinei, ca ei să se angajeze cu tărie, toti împreună, în favoarea păcii în Coreea”, a adaugat acesta.
Pentru episcop, “războiul de astazi ar fi un dezastru ucigator pentru toți”, ar fi chiar “un dezastru total”, care “ar putea distruge poporul coreean, din Sud și Nord,” iar “cele două guverne, din Nord și din Sud, cunosc foarte bine asta”.
Episcopii coreeni reamintesc faptul că, in 2013, va avea loc aniversarea a 60 de ani de armistițiu între cele două Corei, “aceasta fiind o oportunitate de a face un pas înainte spre un tratat de pace reală”.
Biserica Coreeana a lansat, din aprilie si până în decembrie 2013, o “Campanie de rugăciune pentru reconciliere”, care va atinge, prin diverse inițiative, toate diocezele coreene, conform Fides.
Episcopul Kang explică faptul că, “în calitate de creștini, sperăm și ne așteptăm la un gest de responsabilitate din partea politicienilor și privim în continuare, spre viitor, cu încredere și speranță”.
Facand referire la cauzele situatiei actuale, episcopul a explicat că “atitudinea Coreei de Nord depinde de situația dura internă, economică, care este in prezent de neconceput, milioane de oameni suferind de foame și fiind supusi opresiunilor. Președintele Kim Young și liderii militari simt nevoia, în acest context, sa găseasca un inamic extern și sa imagineze, in ochii populației epuizate, un pericol iminent”.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
