Pomenire şi filantropie la comemorarea a 200 de ani de la naşterea episcopului Ioan Popasu

La împlinirea a 200 de ani de la naşterea episcopului Ioan Popasu, cel dintâi ierarh ortodox român al Episcopiei Caransebeşului, la iniţiativa, cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, la biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeş s-a săvârşit slujba de pomenire a vrednicului vlădică al Caransebeşului.

Protopopul Andrei Ghidiu al Caransebeşului amintea în volumul “Monografia oraşului Caransebeş” că “Episcopul Ioan Popasu a fost unul dintre cei mai mari bărbaţi ai neamului nostru din era redeşteptării noastre naţionale şi unul dintre cei mai mari episcopi ai bisericii noastre străbune.”

Episcopul Ioan Popasu s-a născut în 1808 în Braşov din tata Ioan şi mama Stana, care au venit din România, din comuna Vălenii de Munte şi s-au aşezat în Braşov. Studiile gimnaziale le-a făcut la gimnaziul săsesc din Braşov şi la cel romano-catolic din Sibiu, iar studiile filozofice le-a absolvit la liceul romano-catolic din Cluj în anul 1832.

După terminarea studiilor teologice fericitul episcop al Ardealului, Vasile Moga, l-a denumit secretar şi curând, în 9 martie 1837 l-a hirotonit întru diacon, iar patru zile după aceea preot. Zelul şi iubirea fericitului Popasu pentru Biserică se vede şi de acolo, că el voind să servească cu totul bisericii neîmpiedicat de datorii şi griji familiare, a luat asuprăşi preoţia, fără a se fi căsătorit.

Îndată după hirotonire a fost ales de paroh la biserica din Braşov a Sfântului Nicolae şi în mai 1837 a fost numit protopopal tractului întâi al Braşovului.

În anul 1863 a intrat în tagma monahală şi ca atare a fost înaintat la demnitatea de arhimandrit, denumindu-se şi preşedinte al Consistoriului diecesei transilvane, pentru cazul absenţei episcopului.

În Dieta transilvana a luat parte ca regalist, care l-a ales apoi în anul 1864 deputat la senatul imperial din Viena

Succedând străduinţelor neobosite ale marelui Andrei baron de Şaguna reînfiinţarea Mitropoliei şi cu aceasta şi reactivarea Episcopiei Caransebeşului, sinodul episcopesc al reînfiinţatei mitropolii, respectiv arhiepiscopul şi mitropolitul Andreiu baron de Şaguna, a propus Majestăţii Sale pe arhimandritul Popasu spre denumire de episcop al Caransebeşului, ceea ce a şi urmat prin rezoluţia preaînaltă din 6 iulie 1865.

După o bogată activitate de ctitorire a Eparhie Caransebeşului pe toate planurile de activitate, în anul 1887 la Duminica Tomii şi-a serbat jubileul de 50 de ani de la hirotonirea sa întru preot, iar în 1889 recindu-se cu ocazia examenelor semestriale la care asista totdeauna cu perseverenta de amiral, mai apoi asistând şi la parastasul pentru principele de coroană Rudolf, s-a îmbolnăvit de bronşită şi a murit în 5 februarie 1889. S-a înmormântat prin P. S. Sa Episcopul Aradului Ioan Metianu, plâns fiind de toţi dreptmăritorii creştini din Episcopia Caransebeşului

S-a înmormântat la biserica Sfântul Ioan înaintea uşilor împărăteşti, unde oraşul Caransebeş i-a pus o piatră de marmură.

Slujba de pomenire săvârşită astăzi s-a făcut şi pentru marele mitropolit Andrei Şaguna, părintele născător al Episcopiei Caransebeşului, care prin rânduiala proniei divine a văzut lumina soarelui în aceeaşi zi, lună şi an cu episcopul Ioan Popasu, 20 decembrie 1808.

În acest context, Preasfinţia Sa Episcop Lucian amintea că suntem datori să ne arătăm recunoştinţa pentru Ierarhii care au făcut posibil ca românii din Banatul Montan să se poată ruga în limba şi credinţa lor.

După slujba de pomenirea, prin grija Centrului social-filantropic al parohiei, bătrânii neputincioşi care beneficiază de proiectul “Masa pe roţi” a parohiei au primit daruri consistente de Crăciun din partea Ierarhului.

În încheiere Ierarhul şi preoţii au săvârşit o scurtă slujbă de pomenire pentru toţi Ierarhii care odihnesc în curtea bisericii parohiale “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeş, necropola Ierarhilor Eparhiei.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.