Publicat pe 11.04.2013

Concurs national de icoane ortodoxe, pentru pictori – Patriarhie 2013

Luna aceasta, are loc Concursul naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“, care se adresează tuturor pictorilor bisericeşti din cadrul Patriarhiei Române. Cei care doresc să participe la concurs trebuie să realizeze o icoană în frescă sau o icoană în mozaic, având ca temă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, conform unui comunicat al Patriarhiei [https://www.basilica.ro] .

 

Lucrările, împreună cu documentaţia necesară, trebuie trimise în perioada 15-26 aprilie 2013 la adresa: Patriarhia Română, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, sector 4, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru Concursul naţional «Icoana ortodoxă – lumina credinţei»“.

 

Înscrierea se poate face la una din cele două secţiuni, sau la ambele, dacă concurentul a realizat lucrări în frescă şi mozaic.

 

Evaluarea lucrărilor va avea loc pe 29 aprilie de o comisie formată din cinci specialişti în domeniul picturii bisericeşti, iar între 30 aprilie şi 3 mai vor fi publicate rezultatele concursului şi câştigătorii la cele patru categorii de premii de la fiecare secţiune. Premierea câştigătorilor va avea loc pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când se prăznuieşte hramul istoric al Catedralei patriarhale din Bucureşti.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.