Sunt un urcator pe Scara Sfantului Ioan

“Daca m-ar vizita cineva si ar petrece un pic de timp cu mine, ar gasi ca sunt un prost, un prost bătrân care, într-adevăr, ar fi trebui să fie mai departe in viata sa spirituala, decat oricine din lume. La urma urmei, am fost creștin inca din tinerețea mea, așa incat cum de este posibil ca eu sa mai fiu inca un astfel de om pacatos, bătrân si prost?

De cele mai multe ori, duminica, vine cate cineva la mine si imi tot spune ca ii este rușine că, atunci când vine la spovedanie, isi marturiseste aceleasi pacate pe care le-a marturisit si saptamana trecuta. Apoi, se tot întreabă dacă se va mai schimba vreodată. Din cauza păcatelor persistente, deznădejdea isi face, de asemenea, loc. “Se pare ca fac un pas înainte și doi pași înapoi. Dumnezeu a obosit cu mine și trebuie sa fie foarte nemulțumit de mine”.

Of, înțeleg cum se simte. De multe ori am auzit aceeași voce: “Nu poti face un leopard sa-si schimbe petele”. În cazul meu, mai potrivit ar fi să spui: “Nu poți învăța un câine batran trucuri noi”.

Cu secole în urmă, s-a decis că Biserica nu este menita să fie un loc în care doar perfectii sa se adune, să se întâlnească. Biserica a fost menita să fie un loc unde păcătoșii se pot aduna, astfel încât, prin lucrarea Bisericii, ei sa isi poata birui păcatele. Spovedania (mărturisirea) a devenit locul în care cei care nu sunt încă perfecti ar putea veni sa se racoreasca. Desigur, au existat sfinți care a avansat repede spre Dumnezeu, sau care prin martiraj si fapte mari ascetice au ajuns la înălțimi ale puritatii pe care puțini dintre noi vom fi vreodată capabili sa le atingem. Eu unul, cu siguranță nu am ajuns la grad de sfant – sunt foarte departe.

Pentru majoritatea dintre noi, insa, mântuirea (theosis), va fi un drum lung, lung, cu un pas înainte și doi pași înapoi. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu este mulțumit cu noi, tocmai pentru că noi încercăm să mergem pe acest drum, al luptei. Domnul a spus că nu vor fi multi cei care vor lupta de dragul Împărăției lui Dumnezeu. De fapt, El a mai spus si că drumul pe care majoritatea oamenilor calatoresc este un drum larg și drept, lipsit de griji. E ușor pe autostrada, nu ai nici semafoare…

Calea Imparatiei este cu mult diferita. Ea este îngustă și dificilă. Nu se poate merge pe acest drum, fără luptă și fara efort, iar pe el sunt mai multe opriri și porniri. Din moment ce încercăm să mergem pe acest drum îngust, plin de intrebari fata de noi insine și ne mai luptam si cu noi înșine, Dumnezeu este cel mai mulțumit de noi.

Pe drumul îngust, renunțarea este o ispită constantă, dar acesta este cel mai rău lucru pe care am putea sa-l facem. Când suntem tentați să renunțam, ar trebui să ne întrebăm ce va fi la sfârșitul drumului, dacă am urma calea cea largă și dreaptă și lipsită de griji.

Am citit odată o poveste a unui parinte din pustie, care se lupta din răsputeri cu o pofta. Acest lucru se intampla de ani de zile, până intr-o zi, cand un mare sfânt monah a venit la el si, auzind de lupta teribilă a parintelui, s-a rugat lui Dumnezeu ca fratele sau sa fie eliberat de patima. A doua zi, parintele nostru a venit la marele monah (calugar) și l-a întrebat ce a făcut.

“Frate, am văzut că erai în mare primejdie și am aflat că te luptai cu această patima de zeci de ani. Deci, L-am rugat pe Dumnezeu să te elibereze de ea”, i-a raspuns el. Atunci, parintele a început să plângă și sa-l implore pe sfânt sa-I ceara Domnului sa ii redea lupta. Sfântul a fost uimit și l-a întrebat de ce ar putea sa-si doreasca un asemenea lucru. Parintele pustiei i-a răspuns: “Pentru că, prin lupta am ajuns la mantuire (salvare). Acum, că lupta nu mai este, ce ma voi face?”.

Sunt un urcator pe Scara Sfantului Ioan – o treaptă, la un moment dat, și cu fiecare treaptă mai sus. O treaptă mai sus și, apoi… m-am prabusit cu doua mai jos. Sunt trist că alunec înapoi… Ar trebui să mă opresc? Nu! Ma voi imbogati din nou, voi face un nou pas, iar de data aceasta voi încerca să rezist un pic mai mult. De ce trebuie să mai continui să încerc? Pentru că Tatăl meu este încântat că sunt pe scara, tocmai de aceea.

Suntem urcatori pe Scara Sfantului Ioan…

Urcati, fraților și surorilor mele, desi piciorele va obosesc de efort! Pentru că, exact pentru lupta cu următoarea treaptă, Dumnezeu este atât de încântat de voi!”

– un articol de Protopop John Moses – Biserica Tururor Sfintilor Virginia, SUA / Lacasuri Ortodoxe