Tristetea vrajbei din Biserica noastra

“Vrajba este copilul cel mai iubit al diavolului.”

Blaise Pascal

Au trecut aproape o mie de ani… O mie de ani de vrajba, de acuze si de ura fatisa. Ambitiile oamenilor care au uitat ca si ei sunt “ca floarea campului”, dupa cum spune Psalmistul David, au rupt in doua catapeteasma Bisericii lui Hristos.

Fiecare dorea sa fie sef peste supusii lui. Cina cea de Taina a ajuns o amintire liturgica, iar Potirul fratietatii zace pe jos, facut tandari.

Inca de la inceputul Ei, Biserica Lui Hristos, a avut multi potrivnici. Unii au crezut chiar ca, daca Il ucid pe Invatatorul ei, aceasta se va stinge. Nu intelegeau ca Hristos nu era orice profet. Nu au reusit sa vada in El Dumnezeul intrupat, si asta tocmai pentru ca pentru a vedea aceasta, aveai nevoie de o convertire proprie, de o renuntare la marirea ta, in schimbul primirii lui Dumnezeu in suflet, in minte si inima.

Toti cei cu inima curata au reusit sa Il vada pe Dumnezeu-Omul. Au putut sa inteleaga rostul Lui pe acest pamant si L-au urmat, chiar si in moarte.

Spun unele voci, despre Crestinism, ca a adus un regres omenirii, ca a fost o piedica in dezvoltarea umanitatii. Nimic mai gresit.

Cel mai mare pas inapoi pentru Biserica lui Hrsitos a fost institutionalizarea sa, in mod accelerat si, mai ales, fortat.

Nu uitati ca, intre sec. IX si XVIII, in Europa Occidentala, a nu fi crestin si catolic reprezenta o erezie, pentru care de multe ori puteai sfarsi pe rug sau esafod. Nu Biserica lui Hristos este stricata, ci unii oameni care i-au condus destinele au alterat mesajul Ei. A dorit Hristos, ruguri sau lapidari? A dorit Hristos, cruciade sau razboaie religioase?

Daca nu stiati un amanunt, mai multe victime au produs razboaiele intre crestini, decat toate razboaiele purtate de musulmani contra crestinilor. Avem, in noi, un soi de vrajba atavica si ancestrala, o sete de sange, specifica fiarelor. Purtam in vene o gena a lui Iuda. Ne vindem unul pe celalalt, fara sa clipim macar. O facem, in cele mai multe cazuri, din placere si cu zambetul pe buze. Il imbratisam pe cel de langa noi, doar pentru a-i putea infige mai bine pumnalul pe la spate.

Notiuni precum: scrupule, pricipii morale sau dreptate, sunt pentru multi crestini-cu-numele, un non-sens.

Uitati-va, spre exemplu, la tabloul interconfesional de astazi. Ce spun catolicii, despre ortodocsi? Sunt toti niste schismastici. De ce? Pentru simplul motiv ca un episcop al Romei a dorit ca Episcopul Constantinopolului sa ii recunoasca autoritatea suverana, acestuia, ca fiind urmas al celui mai vechi scaun episcopal si descendent direct, prin hirotonie, lui Petru.

Cat despe ortodocsi, ce spun ei despre catolici? Sunt toti niste eretici. De ce? Pentru motivul ca au modificat randuiala veche a Bisericii si au introdus invataturi gresite. Se aplica principiul: “Nu esti cu mine? Esti impotriva mea”.

Si, mai este o deosebire intre noi. Exista un soi de incrancenare, de frustrare plecata din gloria pierduta a Bizantului. Daca iei un preot catolic si unul ortodox si ii intrebi cum vad ei unirea dintre cele doua confesiuni, raspunsurile sunt, invariabil, asemanatoare. Catolicii primesc unirea prin contopirea Ortodoxie in Catolicism, iar ortodocsii accepta unirea, doar prin intoarcerea catolicilor la invataturile vechi.

Acest blocaj ideologic este foarte greu de trecut si, mai ales, greu de realizat acum. Tot acest razboi surd si, mai ales, trist, nu face altceva decat sa macine zilnic tot ceea ce ar trebui sa ne apropie.

Doamne, ce ne mai place sa fluturam fatarnic paiul din ochiul aproapelui, iar despre barna din ochii nostrii sa nu amintim nimic. Dreptatea este una si, cred ca Hristos nu poate fi multumit de ceea ce vede acum. Aberatiile unora au mers atat de departe, incat sustin chiar faptul ca Hristos ar fi… mai mult ortodox si deloc catolic.

trebuie sa intelegem ca Hristos este Hristos. Nici macar crestin nu poate fi numit. Noi suntem crestini, pentru ca suntem ai LUI, ai lui Cristos sau Hristos. Nu transformati Invatatorul, in ucenic. Mantuitorul lumii este Acelasi, fie ca Ii spunem Hristos sau Cristos.

Ne ciondanim, astazi, intre noi. Pentru unii dintre ortodocsi, toate lucrarile catolicilor sunt fariseism, prefacatorie, erezie, capcane, minciuni, intr-un cuvant, blestematii. Uita – aceste capete infierbantate – ca atat noi cat si catolicii, impartim aceleasi 7 Sfinte Taine. Uita, acestia, ca, pentru a primi un catolic la Ortodoxie si invers, nu este nevoie de Botez. Uitam, sau ne facem ca uitam…

Astazi, cand ateii si social-umanistii doresc o Biserica ingenunchiata, o Biserica distrusa sau chiar disparitia acesteia, noi continuam sa ne certam si sa ne razboim unii cu altii. Toata aceasta vrajba, dintre noi, este in folosul celor care doresc pieirea noastra. Daca vrem ca Biserica lui Hristos sa dainuie, daca vrem sa mai existam ca crestini, atunci trebuie sa ne venim in fire, ca si Fiul Risipitor din Pilda, si sa ne dam mainile.

Existentialismul a pus gheara pe noi toti, in asa masura incat si in Biserica ne comportam de parca am fi singuri. Haideti sa ne ridicam si sa ne intindem mainile. Sa ne imbratisam, ca frati ce suntem. Ca frati, rascumparati cu sange si Jertfa.

Ganditi putin: Oare suntem noi, dupa cum se asteapta Hristos sa fim?