Spovedania prin telefon sau prin internet, nerecunoscuta de Biserica Copta

Patriarhul copt, din Egipt, interzice mărturisirile prin telefon.

Patriarhul Egiptean Shenuda al III-lea a interzis credincioşilor să se mărturisească prin telefon, fiindca este posibil ca serviciile secrete egiptene să le intercepteze convorbirea, a raportat vineri un cotidian indepent.

“Mărturisirile prin telefon sunt interzise pentru că există riscul ca telefoanele să fie interceptate, fiind auzite astfel de securitatea Statului”, a spus Shenuda III ziarului Al-Masri al-Yom.

Patriarhul, conducătorul unei importante biserici crestine din orient, a mai precizat, de asemenea, că nici mărturisirile pe Internet nu sunt valabile, întrucât şi acestea ar putea fi citite de navigatori.

“O confesiune pe Internet nu poate avea valoare de mărturisire, pentru că toată lumea o poate vedea şi nu mai este o taină”, a mai spus el.

Confesiunea trebuie să rămână pur privată iar preotul este obligat să respecte secretul ei, chiar ameninţat fiind, numai că, recent, creştinii egipteni s-au obişnuit să se mărturisească prin telefon, conform spuselor lui Anba Morcos, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Copte.

“Acesta este un fenomen nou. Practic, a început de aproximativ 4-5 ani”, a spus el, adăugând că celor ce sunt călugări li s-a interzis folosirea mobilelor, deoarece se consideră că aceştia s-au retras din lume.

Comunitatea coptă reprezintă aproximativ 10% din populaţia egipteană, care numără în jur de 80 de milioane de persoane.

Nici Vaticanul nu recunoaşte mărturisirile prin telefon sau prin Internet. Arhiepiscopul John Foley, presedinte al Consiliului pontifical pentru Comunicare Socială a afirmat că “o confesiune necesită prezenţa fizică a preotului şi a celui ce se pocăieşte”.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.