Duhovnicia si Parintele adevarat. Cum trebuie sa fie un duhovnic bun?

Am spus in nenumarate randuri ca, pentru un preot, cea mai grea misiune a lucrarii sale este duhovnicia. Duhovnicia este, in esenta ei, o raspundere atat de mare, incat de buna ei cunoastere si indeplinire depinde mantuirea unui preot.

Prin dibacia de a sti sa fie duhovnic, preotul poate deveni parinte spiritual, iar prin superficialitatea infaptuirii acestei mari harisme, preotul isi agoniseste osanda vesnica.

Duhovnicul, trebuie sa fie, mai intai, o calauza a celui ce doreste sa cunoasca adevarata viata crestina. Trebuie sa aiba marturisirea interioara ca Hristos Domnul este infinit de milostiv si iubitor de oameni, ca primeste la sanul Lui pe orice pacatos care se pocaieste de pacatele savarsite, chiar si pentru o clipa.

Pacea interioara a duhovnicului, smerenia si blandetea unui parinte, asigura o mai stransa si sincera legatura cu penitentul.

Duhovnicul trebuie sa il faca pe om sa inteleaga necesitatea caintei sincere pentru starea lui de pacatosenie si, mai ales, faptul ca cel care se simte pe marginea prapastiei inaintea oamenilor, are o mana intinsa si brate deschise din partea lui Hristos.

In acelasi timp, duhovnicul priceput are nevoie sa inteleaga ca toate Canoanele Bisericii, referitoare la Taina Spovedaniei, nu sunt tevi de tun, gata sa il distruga pe pacatos. Canoanele sunt asemeni manselor de avion. Ele trebuie sa il ridice pe om din starea nenorocita in care se gaseste, la inaltimea iertarii dumnezeiesti.

Duhovnicul trebuie sa primeasca cu blandete pe oricine vine la el, pentru marturisire. Sa nu uite ca toti acei care vin la el, cu dorinta de a se marturisi, sunt trimisi acolo de Hristos.

Apoi, sa isi aminteasca mereu ca si el se afla, ca muritor, sub securea pacatului si sa priveasca mereu cu parinteasca grija, la orice om. Toate tacticile dure si, mai ales, metodele prin care unui om ii sunt infatisate mai intai chinurile vesnice, inaintea blandetii fara margini a Creatorului, il transforma pe preot, din duhovnic, in satrap sufletesc.

Trebuie sa indemne pe cel venit la scaunul spovedaniei la o marturisire completa si la renuntarea acelui tip de rusine, care il face pe om sa ascunda felurite fapte.

Duhovnicul, are obligatia sa il faca pe om sa inteleaga diferenta dintre greaseala si pacat si, mai ales, sa il indemne la infranare si la lupta impotriva acelor porniri care il duc la savarsirea pacatelor.

El, duhovnicul, trebuie sa fie prietenul pacatosilor, asemeni Matuitorului Hristos. Sa fie prietenul tuturor celor ce se pocaiesc si care doresc o viata noua. Naturaletea comportamentului sau zilnic il va face sa fie vazut de oameni ca parinte. Sfaturile lui, trebuie sa fie simple si precise.

Sa nu incarce pe crestini cu zeci de metanii sau rugaciuni. Sa ii faca sa inteleaga, mai intai, starea in care se afla, urmand ca, apoi, sa ii indemne la urmarea lui Hristos.

Pacea si bucuria iertarii, trebuie sa se reverse din el ca dintr-un izvor al bucuriei.

Sa fie lumina lumii si sarea pamantului.

Smerenia si blandetea, sa ii fie daruri zilnice oferite oamenilor.

Certarea lui sa fie una care sa nu taie aripile nimanui.

Sa descopere, in cel cazut, partile bune si sa incurajeze in practicarea acestora.

Sa mangaie cu bunatate pe pe toata lumea, neuitand ca Hristos a cerut iertare Tatalui, chiar si pentru cei ce Il pironeau pe Cruce.

Duhovnicul nu trebuie sa te constranga sa ajungi la Hristos.

Duhovnicul nu trebuie sa intervina in viata personala a nimanui.

Trebuie sa se dezbare de ideea trufasa ca el este un judecator.

Duhovnicul apeleaza la libertatea omului de a lua decizia schimbarii vietii in bine.

Duhovnicul adevarat vorbeste cu oricine in functie de starea sufleteasca a celui ce doreste sa se marturiseasca.

In acelasi timp, incearca sa gasesca “cheia” care deschide inima spre aratarea luminii Dumnezeirii.

In final, duhovnicul priceput este cel care, dupa toate acestea, asemeni unui medic bun, stie sa dea leacul duhovnicesc potrivit pentru fiecare om.

Sunt inca multe alte lucruri pe care duhovnicul le poate face si cred ca cele asternute de mine mai pot fi completate, dar cred ca, folosind cu pricepere virtutile si harismele mai sus mentionate, orice preot poate deveni cu adevarat PARINTE.

Sa nu uitam ca cei pe care ii marturisim si ii calauzim, ne sunt martori si marturisitori la Judecata Vesnica.