publicat în: Arhivă

Patimile Domnului, pentru vietile noastre – Pr. Daniel Ivan

Cred ca a venit pentru toti momentul sa intelegem, in cele din urma ca, a fi crestin, trece dincolo de cult sau dogme. Eu sunt convins de un mare si unic ADEVAR: Crestinismul, asa cum este el, reprezinta modul de viata normal al fiecaruia dintre noi. Asa trebuie sa fim. Si, asta nu doar acum, ca asa se face, sau ca asa este obiceiul, ci pentru ca acesta este modul NORMAL de vietuire a omului pe pamant.

Nimic din ceea ce primim, ca lucrare a Bisericii, sau din ceea ce facem, ca madulare ale ei, nu are nicio valoare, daca nu vom trai asemeni invataturilor primite de la Hristos, Domnul nostru.

Acum in aceste zile, vine asupra noastra Saptamana cea mai incarcata de semnificatie din toata istoria omenirii. In aceasta saptamana, s-a scris cu sange si patimi mantuirea noastra.

Tot vorbim de Patimi, amintim de importanta lor, dar putini dintre noi, cei de astazi, mai pot intelege cu adevarat prin ce a trecut Iisus Hristos-Omul si ce sacrificiu a facut Iisus Hristos-Dumnezeul.

Oare, mai suntem noi capabili de a mai avea ochii sau mintea deschise la Cele pe care, astazi, le numim generic Patimile Domnului?

Mai putem pricepe, astazi, noi, ce inseamana bataia cu nuiele sau biciuirea?

Ati incercat vreodata sa carati o cruce de aproape 90 de kilograme? Conform documentelor istorice, atat ar fi cantarit o cruce pe atunci… Unii nu pot duce aceasta greutate, puternici fiind sau sanatosi. Acum, ganditi-va daca o puteti duce dupa ce ati incasat, in conformitate cu legile de atunci, ale Imperiului Roman, pedeapsa prescrisa oricarui razvratit contra autoritatii ocupantului.

Ati putea rezista la 35 de lovituri de nuia?

Ati putea incasa 40 de lovituri de bici?

Ati mai putea cara, atunci, ceva?

Cum ar fi sa va bata cineva cuie de 25 de cm. in palme, talpi sau incheieturi?

Am cunoscut o batranica, atunci cand slujeam la sat, care, de cate ori citeam Evangeliile din seara Joii celei Mari, statea in genunchi si plangea. Plangea fara oprire. Credeam, atunci, ca era doar o manifestare pietista si ca am in fata o batrana sensibila si atat.

Dupa vreo 2 ani, am intrebat-o de ce plange. Si mi-a spus urmatoarele (reproduc din memorie):

“Parinte, plang pentru ca eu stiu ce inseamna sa fii biciuit. Am fost acuzata de comunisti ca sunt chiabura si, pentru ca nu am vrut sa le spun unde am aurul pe care ei credeau ca il ascunsesem, m-au bagat intr-un beci si m-au biciuit. Tin minte doar primele 10 lovituri. Apoi, am lesinat si nu mai stiu cate am mai primit. De atunci mereu plang pentru Hristos, parinte. Saracul de El, multe a mai suferit pentru noi, pacatosii”.

Lasand rusinea la oparte, a pus o nepoata sa ii ridice hainele si sa ii vad spatele incovoiat de batranete si suferinta.

Am vazut urmarile groaznice ale biciuirii, dupa 50 de ani de la chinuri. Este o imagine terifianta. Acesta imagine ma urmareste, de atunci.

S-a mutat la Hristos acum 3 ani. Sunt convins ca a fost primita in randurile dreptilor, macar pentru lacrimile pe care le varsa dupa Hristos, ca si cum ar fi plans pentru propriul copil.

Habar nu mai avem, astazi, ce inseamna Patimile Lui Hristos.

Avem noi puterea sa patimim, alaturi de El?

Din gura, toti suntem sau ne vrem patimitori cu El, Mantuitorul nostru. Dar, cati avem curajul?

Dragostea Lui Dumnezeu se arata pe Golgota, in aceasta saptamana, care vine si se va arata mereu, pentru ca noi sa ne trezim din amorteala spirituala in care suntem.

“Doamne pomeneste-ma si pe mine, cand vei veni intru Imparatia Ta!”