Publicat pe 06.03.2013

Salafistii tunisieni vor sa impuna Islamul medieval

Salafistii tunisieni doresc să impuna o viziune medievală a Islamului, conform cofondatorului si vicepresedintelui Partidului Ennahda, Abdelfattah Mourou.

 

Declaratia a fost facuta in cadrul unei conferinte de religie și democrație, care a avut loc ieri.

 

Acesta a marturisit ca „nu ii poate privi cu amabilitate” pe cei care „care nu înțeleg Islamul sau situația țării si care urmează versiunile secolelor X-XII ale Islamului, încercând să le aplice în prezent”.

 

Conferinta, intitulata „Religie’ și democrație în lumea arabă și în Europa’‘, a fost organizata de Comunitatea Sant’Egidio din Roma.

 

Salafistii „nu tin cont de modificările care au avut loc în societatea musulmană”, a explicat Mourou, adăugând că a fost „atacat și rănit de două ori” de către facțiunile salafiste.

 

„Tunisia are o mare problemă cu aceste miscari marginale”, a declarat Mourou, care este, in acelasi timp, politolog și jurist.

 

Programele „sociale ale Ennahdei, si cele economico-politice pot fi aplicate în secolul în care trăim. Pentru noi, Islamul este un principiu care se aplică în prezent și care ne dă șansa de a fi liberi și democratici”, a explicat Mourou, mergand mai departe:

 

“Occidentul nu trebuie să se afirme pe sine, ca protector al nostru. El trebuie să înțeleagă faptul că oamenii isi aleg propria lor soarta. Occidentul trebuie să accepte mișcările islamiste”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.