Patriarhia Română, prin Sectoarele Cultură și patrimoniu religios și Teologic-educațional, organizează anul acesta cea de-a doua ediție a Concursului național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”.
Concursul se desfășoară până în luna mai, pe două secțiuni: Pictură în tehnica fresco și Pictură în mozaic, ambele in stil neobizantin.
Premierea câștigătorilor concursului se va face în ziua de 21 mai, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu prilejul hramului istoric al Catedralei patriarhale.
Obiectivul general al Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței” este păstrarea tradițiilor religioase și culturale, prin punerea în valoare a talentelor în pictura bisericească.
Cei interesaţi pot afla mai multe despre condiţiile de participare şi alte informaţii despre concurs de pe prima pagină a site-ului www.patriarhia.ro [https://www.patriarhia.ro] .





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
