2009 – ANUL COMEMORATIV-OMAGIAL AL SFÂNTULUI VASILE CEL MARE († 379) ȘI AL CELORLALȚI SFINȚI CAPADOCIENI

HOTĂRÂREA

SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PRIVIND PROCLAMAREA DE CĂTRE PATRIARHIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009

CA ”ANUL COMEMORATIV-OMAGIAL AL SFÂNTULUI VASILE CEL MARE († 379) ȘI AL CELORLALȚI SFINȚI CAPADOCIENI”


Comunicată de Cancelaria Sf. Sinod

prin adresa nr. 7080 / 04 noiembrie 2008

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2008, a luat în examinare iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”, precum şi propunerea de aprobare a programului-cadru naţional de desfăşurare.


Având în vedere că în cadrul discuţiilor care au avut loc, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a reţinut necesitatea ca toate manifestările din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), precum şi tratarea subiectului din cadrul Conferinţei pastoral-misionare de primăvară din anul 2008 să fie abordate în cadrul a patru mari direcţii de aprofundare:

1. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii liturgice;

2. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creştine;

3. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii monahale;

4. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice,


Ca urmare a discuţiilor care au avut loc şi a completării referatului supus discuţiilor cu sugestiile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, Sfântul Sinod a hotărât:

Ia act şi aprobă iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”.

Aprobă programul-cadru naţional bisericesc iniţiat şi propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (redat la punctele 1-13 din prezenta comunicare) pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat “2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”, toate manifestările urmând a fi abordate în cadrul a patru direcţii de aprofundare: a). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creştine; c). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice.

Aprobă ca în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală teologică, ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a reflecta programul-cadru naţional bisericesc prin acţiuni şi programe locale (media, publicistice şi editoriale, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale şi teologice) realizate cu contribuţia profesorilor de teologie, a specialiştilor, a preoţilor şi monahilor, urmând să se sublinieze importanţa şi contribuţia Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în viaţa Bisericii, acordându-se o atenţie sporită receptării acestor programe de către tineret.

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2009 să se trateze tema „2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”, cu următoarele subpuncte: a). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creştine; c). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieţii monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice.

Aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă din anul 2009, centrele eparhiale să stabilească teme de interes pastoral-misionar local, pe care le vor comunica , pentru informare, Cancelariei Sfântului Sinod.



Program-cadru naţional bisericesc

privind modul de desfăşurare în cuprinsul Patriarhiei Române

a manifestărilor din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni


În prima parte a anului 2009 (ianuarie-iunie) se va trata despre Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi ceilalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Universale şi a Bisericii Ortodoxe (viaţa sfântă, contribuţia lor la cristalizarea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea exegezei Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale etc.). Se va evidenţia opera Sfinţilor Capadocieni, în special a Sf. Vasile cel Mare, ca izvor şi exemplu pentru lucrarea actuală socială şi caritativ-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române;


În partea a doua a anului 2009 (iulie-noiembrie) se va sublinia prezenţa Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române (manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite a operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc.);


Se va publica un album cu Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în diferite reprezentări (pictură bisericească, icoanografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională);

Se va publica un album cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi alţi Sfinţi Capadocieni în diferite reprezentări (pictură bisericească, icoanografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională);


Se va publica prioritar integrala operei Sfântului Vasile cel Mare şi, în măsura în care va fi pregătită pentru tipar, şi parte din opera Sfântului Grigorie de Nazianz, conform proiectului stabilit iniţiat în cadrului noii serii a colecţiei Părinţi şi scriitori bisericeşti, prin reeditarea operei deja publicate şi traducerea integrală a celorlalte texte ale acestor doi Sfinţi Capadocieni (se va studia posibilitatea finanţării de la bugetul de stat ca proiect cultural de importanţă naţională şi contribuţie a României la cultura universală);

Se vor organiza pelerinaje în Cezareea Capadociei, în care scop se va întocmi corespondenţa oficială către Sanctitatea Sa Bartolomeu Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic pentru a fi anunţat din timp.


Pe toată durata anului 2009, la postul de Radio Trinitas şi la Televiziunea Trinitas TV, precum şi la posturile de radio bisericeşti locale se vor realiza emisiuni care vor pune în lumină aspectele redate la punctele 1-5, cu contribuţia teologilor specialişti în istorie bisericească, patrologie, liturgică, drept canonic, spiritualitate ortodoxă, istoria artei şi picturii. În acest scop, redactorii postului de Radio Trinitas şi postului de Televiziune Trinitas TV se vor deplasa la centrele eparhiale, la bibliotecile instituţiilor de învăţământ sau mânăstireşti care deţin manuscrise, miniaturi şi tipărituri rare din operele Sfinţilor Capadocieni, precum şi la centre sociale şi filantropice, unde vor realiza emisiuni tematice speciale;


Contribuţiile scrise menţionate la punctele 1 şi 2 vor fi reflectate prioritar în Ziarul Lumina, precum şi în revistele şi publicaţiile bisericeşti centrale, mitropolitane şi eparhiale;



Pe Site-ul Patriarhiei Române, care va avea în 2009 o pagină specială intitulată “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”, se va reda programul mare, dar şi prezentări imediate ale acţiunilor ce se vor realiza, precum şi imagini cu reprezentări ale Sfinţilor Capadocieni în pictura, miniatura şi manscrisele româneşti;


În ultimul trimestru al anului 2009, la Palatul Patriarhiei se va organiza o expoziţie tematică în cadrul căreia vor fi prezentate manuscrise, miniaturi şi texte tipărite din opera Sfinţilor Capadocieni.


În cursul anului 2009, în funcţie de data ieşirii de sub tipar, se vor organiza la Patriarhia Română lansările de carte menţionate la punctele 3-5, iar în eparhii, ale unor proiecte editoriale locale dedicate acestui eveniment;

Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la una din Conferinţele pastoral-misionare semestriale din anul 2009 să se prezinte tema “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”;


În ultimul trimestru al anului 2009 se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod dedicată evaluării modului în care s-au desfăşurat în eparhiile Patriarhiei Române manifestările din cadrul “Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni”.

Preşedintele Sfântului Sinod


† D a n i e l

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Secretarul Sfântului Sinod

Vincenţiu Ploieşteanul

Episcop-vicar patriarhal

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.