Publicat pe 13.03.2013

Biserica ortodoxa din Gaza, Sfantul Porfirie, la aniversarea de 1606 ani

În Biserica Ortodoxă din Gaza, un numar mare de credinciosi, alături de episcopul grec-ortodox Alexios, au participat in aceste zile la slujba de aniversare a 1606 de ani de la infiintarea bisericii, care a fost construita în anul 407 dupa Hristos.

 

Hramul Bisericii Ortodoxe din Gaza este Sfantul Porfirie.

 

Astazi, aici locuiesc doar 1.500 de crestini, dar la mijlocul anilor 1990 existau circa 5.000.

 

Cu ocazia aniversarii, Episcopul Alexios a declarat: “Această biserică veche reflecta istoria Gazei, care a cunoscut perioade de Păgânism, Creștinism și Islamism. Ziua de astăzi marchează cea de-a 1606-a aniversare, fiind o dovadă că Creștinismul continuă să existe în oraș”.

 

Biserica se intinde pe o suprafata de aproximativ 216 metri patrati, in cartierul Zeitoun, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Gaza. Alaturi de Biserica Sfantului Porfirie, se afla Moscheea Welayat, una dintre cele mai vechi moschei din orașul Gaza.

 

Comunitatea creștină este cea mai mică minoritate în Gaza. Aceasta include o familie compusă din cinci membri, care sunt copți, 20 de protestanți, 200 catolici și restul grec-ortodocși. Ei traiesc cu totii sub blocada impusă de Israel, care împiedică creștinii cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani sa părăseasca fasia, să se roage sau să petreacă vacanța în Cisiordania, conform lui Jabr Al-jalada, directorul de relatii religioase al Bisericii Ortodoxe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.