Dincolo de “personalitatile” normalitatii anormale: Nathalia Dale

Nathalie Dale trăieşte într-o casă modestă în afara localităţii Ann Arbor (Michigan, USA).

Duce o viaţă retrasă într-o casă modestă. Doar articolul dintr-un jurnal prafuit, scris în franceză, care se află în biblioteca din camera de zi, mai arată adevarata ei moştenire. Famila Dale a făcut parte din aristocraţia rusă. Bunicul ei, un istoric cunoscut, a fost membru al Curţii Ţarului Nicolae al II-lea, ultimul ţar din Rusia. Bunicul lui Dale a fugit în timpul revolutiei din 1919, împreună cu tatăl ei, care a fost un voluntar în Armata Albă ce se lupta cu comuniştii. Dale s-a născut în Atena şi a fost botezată în biserica ortodoxă rusă, cu o istorie de aproximativ o mie de ani. Familia ei nu a trăit fericită până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. “Un alt razboi, alte cautari comuniste, ne-au obligat să părăsim Grecia.” Ea îşi mai aminteşte şi acum împuşcăturile şi bombele din ziua de 22, îndreptate asupra trenului ce se îndrepta spre Austria. Familia s-a stabilit în sectorul britanic controlat de austrieci, într-o localitate unde se mai aflau şi alţi refugiaţi ruşi. Una din principalele forme de recreere la care Dale avea acces aici, ca adolescentă, a fost participarea de două ori pe săptămână, la dansuri. Aşa l-a cunoscut pe fostul ei soţ, un tânăr soldat britanic, pe nume John Dale. În 1949, cuplul s-a mutat în America şi s-a stabilit aproape de Dexter. John Dale a devenit bancher şi Nathalie a studiat la Universitatea din Michigan, în cele din urmă câştigând diploma de masterat in muzica. Când s-a deschis Biserica Ortodoxă Sfântul Vladimir, în 1981, Nathalie Dale a devenit unul dintre credincioşii fideli ai parohiei. Ea a participat aproape în fiecare duminică la slujbă.

– Care este religia dumneavoastră?– Ortodoxă – rusească. – Părinţii dumneavoastră au fost de această credinţă?– Da, au fost. – Ne puteti spune ceva, un cuvânt, despre credinţa dumneavoastra? Care este cel mai important lucru pentru dumneavoastra?– Cred că, credinţa mea… se adresează cel mai mult inimii mele. Ea are o anumită căldură şi o simţi în timpul slujbei, dacă ai inima deschisă, nu e un mister … ea discută cu tine şi te ridică, te saltă cu totul din lumea aceasta obişnuită.

– Bine, dar cât de importantă este credinţa voastră, în viaţa de zi cu zi? – Bineînţeles că rugăciunile fac parte din mine şi, când le spun, sunt de-a dreptul purtată de ele. Simt o putere care vine din acestea.

– … si, cât de importantă este credinţa voastră in lume? – În Rusia, chiar acum, există o mare redeşteptare a credinţei şi, cred că e minunat, pentru că a fost practic eliminată in perioada comunistă. Mii de preoti au fost ucişi, mii de biserici au fost distruse. Este o credinţă foarte veche şi nimeni nu a reuşit să o schimbe. Este, cred, exact aşa cum era în urmă cu aproximativ o mie de ani [de la increştinarea Rusiei – lămurirea traducatorului].

– Descrieţi o experienţă grea prin care aţi trecut şi credinţa dumneavoastră v-a ajutat. – Nu pot spune că-mi amintesc o asemenea experienţă; cred că au existat multe experienţe. Dacă atunci, m-am oprit şi m-am rugat, am simţit imediat marea diferenţă. De fapt, mă intăreşte. Îmi modifică viaţa.

– traducerea interviului luat in septembrie 2008 (“Vocile Credintei”) – Lacasuri Ortodoxe (acesta a fost publicat pe Reteaua Ortodoxa Internationala – OCNetwork)