Publicat pe 07.11.2008

Algeria interzice un număr al săptămânalului în limba franceză L’Express

 

 

 

Ultimul număr al săptămânalului francez L’Express a fost interzis în Algeria, după ce m,ăsuri similare au avut loc în Maroc şi Tunisia, pentru subminarea Islamului, a declarat miercuri, Ministerul Algerian al Comunicării.

 

“Am oprit distribuirea numărului L’Express (din data de 30 octombrie – 5 noiembrie) în conformitate cu articolul 26 din Codul de Informare, a spus un funcţionar al ministerului, fără specificarea articolelor care au condus la interzicerea saptamanalului.

 

L’Express a avut pe coperta sa un dosar numit: “Le choc Jésus-Mahomet, leur itinéraire, leur message, leur vision du monde” (itinerariul lor, mesajul lor si viziunea asupra lumii).

 

Articolul 26 din Codul Algerian al Informaţiei prevede că “publicaţiile periodice şi de specialitate interne sau externe, indiferent de natura lor şi de destinaţie, trebuie să nu conţină nicio ilustraţie, povestire sau inserarea de informaţii, contrare bunelor moravuri Islamice, valorilor naţionale sau drepturilor omului. ”

 

În ediţia interzisă, L’Express a publicat un dosar, cu ocazia unei şedinţe a demnitarilor catolici şi musulmani, din 4 noiembrie, la Roma, pentru “dialogul dintre creştinism şi islam “, conform săptămânalului.

 

Printre cele şase articole, consacrate separării celor două religii, unul a avut titlul “Iisus, mesaj rebel” iar un altul: “Mahomed, profet şi războinic”.

 

Intervievat la Paris de AFP, Christian Makarian, director delegat al redacţiei şi autor al cărţii “Le choc Jésus-Mahomet”, a afirmat: “în scopul menajării sensibilităţii religioase din Maghreb, am schimbat coperta ediţiei internaţionale care conţinea faţa ascunsă a lui Mohamed, după practica islamică. În ciuda acestei modificări, numărul a fost interzis. Nu mai înţeleg!”, a spus el.

 

Potrivit acestuia, dosarul vorbeşte despre “raportul conflictual”, care poate exista între islam şi alte religii, dar nu conţine cuvinte ofensatoare faţă de această religie.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.