Predica la Taierea Imprejur a Domnului si la Sf Vasile cel Mare

In data de 1 ianuarie 2013, la sarbatoarea Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi la cea a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a oficiat la Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, conform informatiilor transmise de agentia de stiri oficiala a Patriarhiei Romane [https://www.basilica.ro] .

Va prezentam, in cele ce urmeaza, fragmente din cuvantul de invatatura rostit de Patriarhul Romaniei, cu aceasta ocazie:

(…)„Cifra opt înseamnă veşnicia, infinitul. Cel care se tăia împrejur arăta că tăierea împrejur este semn al credinţei şi credinţa este cea prin care dobândim viaţa veşnică, pentru că dreptul prin credinţă va fi viu. Avraam, părintele credinţei, a instituit această tăiere împrejur ca semn al unei legături speciale a omului cu Dumnezeu şi că el, omul, pământeanul este chemat la viaţa veşnică, că destinaţia lui ultimă nu este mormântul, ci casa Tatălui din Ceruri”.

(…)„Tăierea împrejur cea după trup era o preînchipuire, o anticipare a unei alte tăieri împrejur şi anume tăierea împrejur duhovnicească – Taina Sf. Botez, aşa cum ne arată Sf. apostol Pavel. Tăierea împrejur a inimii sau tăierea împrejur duhovnicească înseamnă lepădarea creştinului de gândirea trupească lumească plină de autosuficienţă şi orgoliu şi înduhovnicirea lui prin legătura duhovnicească cu Dumnezeu Făcătorul Cerului şi al pământului, cu Sfânta Treime. Deci, tăierea împrejur a Legii Vechi încetează prin botezul creştin care este tăiere împrejur duhovnicească, superioară celei după trup. Deci avem de-a face cu o pregătire în etape a oamenilor pentru a pregăti Taina Sf. Botez”.

(…)„Am reţinut din tradiţia veche în tradiţia creştină faptul că la opt zile de la naştere copilul primeşte un nume. Acum numele care se dau copiilor sunt nume de sfinţi pentru a avea un ocrotitor în toată viaţa, dar şi un model e urmat şi pentru a se arăta că sfinţenia este calea mântuirii, că fiecare creştin botezat este chemat la sfinţenie, la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt”.

(…)„Evanghelia care s-a citit în ziua prăznuirii Tăierii Împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă la creştere duhovnicească, ne arată că un prunc trebuie să crească nu numai biologic, ci şi duhovniceşte. De aceea noi botezăm copiii pentru că deodată cu creşterea lor biologică, trupească trebuie să crească şi în harul botezului, în Duhul sfânt, prin rugăciunea părinţilor, prin integrarea copilului în viaţa spirituală, duhovnicească a Bisericii prin faptul că îl împărtăşim, că se roagă împreună cu familia, apoi cu biserica în înţelesul de comunitate. Ne arată că totdeauna pentru copii nu este suficient să-i creştem biologic, ci trebuie să-i creştem şi teologic, sau duhovniceşte şi Mântuitorul Iisus Hristos este modelul creşterii duhovniceşti. Creşterea duhovnicească nu este o simplă inteligenţă, este creşterea în relaţia omului cu Dumnezeu, iar înţelepciunea lui Iisus nu este înţelepciune lumească bazată doar pe raţiune, ci pe legătura pruncului şi apoi copilului mai mare cu Dumnezeu. Această creştere duhovnicească înţeleaptă ca înţelepciune a lui Dumnezeu este idealul educaţiei creştine. Deci trebuie să-i învăţăm pe copii de mici lucrurile sfinte, să se obişnuiască cu Biserica, să-i învăţăm să asculte citirile sfinte ale Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Deci, Tăierea Împrejur a Domnului nu este o simplă comemorare a unui fapt din Legea Veche, ci este o conştientizare a nevoii creşterii duhovniceşti a copiilor şi mai ales a celor care au primit tăierea împrejur cea duhovnicească: Sf. Botez”.

(…)„Sfântul Vasile Cel Mare este cel dintâi care a elaborat o cosmologie creştină, o interpretare creştină a universului în cartea Hexaimeron care înseamnă Comentariu la cele şase zile ale creaţiei . A arătat înţelepciunea Creatorului din făpturi, a arătat câtă înţelepciune şi frumuseţe există în creaţia lui Dumnezeu care vorbeşte despre Creatorul ei şi cunoaştem pe artist din opera sa. Sf. Vasile cel Mare este întru-un fel întemeietorul unui dialogul al credinţei cu ştiinţa care preamăreşte pe Dumnezeu, nu cea care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu”.

(…)„Sfântul Vasile cel Mare a fost un mare apărător al credinţei ortodoxe într-o vreme în care erezia lui Arie nega dumnezeirea Fiului şi erezia lui Macedonie nega dumnezeirea Duhului Sfânt, de aceea a şi scris un tratat de dogmatică Despre Duhul Sfânt şi a arătat că Duhul Sfânt este Dumnezeu, dătător de viaţă care împreună cu Tatăl şi cu Fiul a creat lumea. Deci, Duhul Sfânt este Arhitectul Bisericii, Sfinţitorul Creaţiei şi în toată lucrarea Sa mântuitoare Hristos este nedespărţit de Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt nedespărţit de Dumnezeu Fiul, de Hristos. Sfântul Vasile cel Mare a apărat Dogma Sfintei Treimi arătând că există un singur Dumnezeu, Tatăl care naşte pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh şi aceste trei Persoane au o singură Fiinţă şi izvorul Fiinţei Dumnezeieşti este Persoana Tatălui. De aceea, el a arătat că Persoanele Sfintei Treimi sunt egale în slavă, în cinste şi în putere pentru că Dumnezeu este Tatăl, Dumnezeu este Fiul şi Dumnezeu este Duhul Sfânt, Treimea Cea de o Fiinţă şi Nedespărţită şi aceste trei Persoane nu se distanţează, ci sunt Una în Cealaltă şi sunt Nedespărţite, astfel când ne adresăm uneia din Persoanele Sfintei Treimi le întâlnim pe toate trei”.

(…)„Sfântul Vasile cel Mare a îmbinat cuvântul cu fapta şi de la el ne-a rămas această înţelepciune de a mărturisi pe Dumnezeu nu doar prin scrieri sau cuvântări, ci şi prin fapte şi mai ales prin instituţii. Sfântul Vasile a creat şcoli pentru educaţia fetelor, a creat şcoli pentru meserii astfel tinerii să înveţe meserii, şi în mod deosebit lângă oraşul Cezarea Capadociei a mai construit un orăşel, numit mai târziu Vasiliada, în care se aflau case pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi, case pentru pelerini sau călători, case de oaspeţi pentru cei care stăteau o vreme acolo şi nu aveau adăpost, erau săraci, o mulţime de instituţii grupate în jurul unei biserici. Prin aceasta el aduce pentru prima dată în istoria creştinismului instituţia filantropiei sau a carităţii. Această operă social filantropică inspirată din Evanghelia Mântuitorului sub forma instituţiilor a fost modelul pentru întreaga creştinătate de mai târziu, atât în Răsărit cât şi în Apus”, a mai spus Preafericirea Sa.